Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
CAPITOLUL I 1
NOTIUNI INTRODUCTIVE 1
Sectiunea I - Aportul criminalisticii la solutionarea cauzelor penale 1
Sectiunea II - Notiuni de ancheta penala 5
Sectiunea III - Detectarea comportamentului simulat - o activitate extrajudiciara 8
CAPITOLUL II 13
COMPORTAMENT NORMAL VERSUS COMPORTAMENT SIMULAT 13
Sectiunea I - Despre comportament 13
Sectiunea II - Stimularea comportamentului 19
Sectiunea III - Indicatori psiho-fiziologici ai comportamentului simulat 25
CAPITOLUL II 34
COMPORTAMENT NORMAL VERSUS COMPORTAMENT SIMULAT 34
Sectiunea I - Despre comportament 34
Sectiunea II - Psihologia invinuitului sau inculpatului in momentul ascultarii 38
CAPITOLUL IV 43
TEHNICI DE EVIDENTIERE A COMPORTAMENTULUI 43
SIMULAT 43
Sectiunea I - Teorii ce stau la baza detectarii comportamentului simulat 43
Sectiunea II - Tehnici si mijloace de investigare a comportamentului simulat 47
CAPITOLUL V 64
INVESTIGAREA COMPORTAMENTULUI SIMULAT PRIN TEHNICA POLIGRAF 64
Sectiunea I - Detectarea simularii cu ajutorul poligrafului 64
Sectiunea II - Factori care pot influenta acuratetea testarii cu poligraful 77
Sectiunea III - Consideratii asupra celor doua paradigme poligraf 82
CAPITOLUL VI 93
UTILIZAREA HIPNOZEI iN DETECTAREA SIMULARII 93
Sectiunea I - Norme deontologice in utilizarea hipnozei pentru detectarea simularii 93
Sectiunea II - Tehnica interferentei 95
Sectiunea III - Mecanisme implicate in tehnica interferentei si indicatorii simularii in cadrul acestei tehnici. 99
CAPITOLUL VII 103
CONCLUZII 103
7
1

Alte date

?CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Sectiunea I – Aportul criminalisticii la solutionarea cauzelor penale

Criminalistica este o stiinta cu o structura complexa, dar unitara, in ciuda evenimentului sau caracter interdisciplinar si, prin toate compartimentele sale joaca un rol decisiv in realizarea actului de justitie.

Activitatea de aplicare a legii penale este subordonara scopului procesului penal adica constatarii la timp in mod complet a faptelor care constituie infractiuni astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinonata sa nu fie trasa la raspundere penala [1 Codul de procedura penala, art. 1]. Aceasta activitate este progresiva, pe etape, activitatea de justitie desfasurata de catre instantele de judecata fiind precedata de o activitate absolut necesara sio deosebit de complexa efectuata de organele de urmarire penala care trebuie sa asigure punerea unei cauze penale in stare de judecata.

Întregul proces penal se desfasoara pe baza si in limitele prevazute de lege el fiind reglementat amanuntit de normele de drept procesual penal [2 Ion Neagu, Lucia Moldovan, Drept procesual penal, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1982, p. 119-122], insa simpla aplicare a acestor reguli de drept procesual penal este insuficienta fiind necesar sa se recurga la diverse metode si mijloace tehnico-stiintifice specializate de investigare a realitatii, la reguli si procedee tactice destinate efectuarii actelor procedurale precum si la o metodologie de cercetare criminalistica particularizata fiecarui tip de infractiune.

Pentru a confirma invinuirea unei persoane instanta trebuie sa dovedeasca existenta tuturor elementelor constitutive ale infractiunii cum ar fi elementul material al infractiunii, consecintele sale imediate, legatura de cauzalitate dintre fapta comisa si urmarile ei socialmente periculoase, imprejurarile de loc, de timp, de mod de operare, sa identifice autorul faptei, ceilalti participanti la savarsirea infractiunii, uneori chiar si victima. Toate aceste informatii, elemente si date sunt descoperite, determinate, clarificate si verificate cu ajutorul unor instrumente stiintifice oferite de catre Criminalistica.

Chiar si procesul civil beneficiaza de mijloacele criminalisticii in stabilirea unor elemente de fapt cu privire la autenticitatea scrierii si subscrierii, la cererea inscrisului sau valorilor presupuse a fi falsificate sau contrafacute, la stabilirea filiatiei si altele [3 Em. Stancu, Investigarea stiintifica a infractiunilor. Curs de criminalistica, Tipografia Universitatii din Bucuresti].

Contributia criminalisticii la aflarea adevarului trebuie privita in sens larg, adica nu trebuie limitata numai la aspecte tehnice, ea trebuie extinsa si asupra aspectelor tactice de efectuare a unor acte de urmarire penala precum si asupra metodologiei cercetarii faptelor prevazute de legea penala.

Din punct de vedere tactic criminalistica asigura mijloacele si metodele stiintifice necesare descoperirii, fixarii, interpretarii si examinarii urmelor infractiunii, a mijloacelor materiale de proba, identificarii persoanelor implicate intr-un act infractional (autor, complice, victima), a armelor, instrumentelor, a oricarui obiect folosit sau produs al actului ilicit, stabilirea imprejurarilor in care au actionat participantii si a circumstantelor care au favorizat activitatea infractionala.

Procedee tehnice moderne au permis perfectionarea metodelor de identificare dupa semnalmente exterioare prin recurgerea la serviciile calculatorului. Tehnicile biocriminalistice servesc la examinarea urmelor biologice (de sange, de sperma, de saliva, fire de par).

Alte metode sunt cele fizico-chimice de analiza cantitativa si calitativa (in expertiza urmelor formate din diverse resturi de materii organice si anorganice) precum si cele de examinare optica (pentru examinarea urmelor instrumentelor de spargere, a armelor de foc, in expertiza falsurilor in inscrisuri, de bancnote, de monede, de opere de arta sau de alte valori).

Din punct de vedere tactic criminalistica este stiinta care pune la indemana organelor judiciare un ansamblu de procedee si reguli specifice necesare efectuarii de acte de procedura sau activitati procedurale cu privire atat la momentul cercetarii locului faptei cat si ala ascultarii invinuitului sau inculpatului, al ascultarii martorilor, a persoanelor vatamate, al efectuarii perchezitiilor, confruntarilor, reconstituirilor [4 Em. Stancu, op. cit., col. I, p. 21-22].

Cu cat o cauza penala este mai complexa cu atat este mai necesara aplicarea procedeelor tactice criminalistice.

Metodologia cercetarii unui caz concret este determinata de natura faptei si de imprejurarile in care a fost savarsita, trebuind sa se recurga la cele mai adecvate reguli de cercetare, la mijloacele tehnice si procedeele tactice criminalistice capabile sa contribuie la rezolvarea problemelor esentiale referitoare la elementele constitutive ale infractiunii pentru dovedirea existentei sau inexistentei acesteia.

Sectiunea II – Notiuni de ancheta penala

Procesul penal constituie o activitate complexa care se desfasoara progresiv si coordonat strabatand trei faze procesuale: urmarire penala, judecata si executarea hotararilor penale. Parcurgerea tuturor celor trei faze procesuale este caracteristica numai procesului penal constituind forma tipica a acestuia.

Urmarirea penala, prima faza a procesului penal este reglementata in Titlul 1 Partea Speciala a Codului de procedura penala avand rolul sa puna la dispozitia instantei judecatoresti materialul probator necesar pentru stabilirea vinovatiei infractorilor si sanctionarea lor [5 Ion Neagu, Luciana Moldovan, op. cit., p. 124]. Codul de procedura penala prevede obligativitatea acesteia in fiecare cauza penala exceptie reprezentand cauzele penale in care instanta este sesizata direct de persoana vatamata si cauzele de extindere a procesului penal.

Prin urmarire penala se intelege activitatea desfasurata de organele de urmarire penala si care are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor si la elucidarea acestora sub toate aspectele si-n mod complet, la identificarea faptuitorilor si dovedirea vinovatiei lor precum si efectuarea tuturor activitatilor procesuale prevazute de lege in legatura cu invinuirile aduse invinuitului sau inculpatului. Astfel spus, unicul scop al urmaririi penale il constituie aflarea adevarului indiferent in favoarea cui este stabilit.

Pentru aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile unei cauze precum si la persoana faptuitorului este necesar ca organele de urmarire penala sa apeleze la mijloacele tehnico-stiintifice si tactice pe care le pune la indemana Criminalisticii. Folosirea acestor instrumente nu poate fi conceputa decat intr-un cadrul legal si in mod organizat printr-o planificare judicioasa pentru a asigura un fundament stiintific urmaririi penale.

Notiunea de plurificare a urmaririi penale trebuie privita in sens larg continutul acesteia reprezentand un proces de trecere de la gandirea practica la actiunea concreta de ancheta de la inceput si pana la sfarsitul acesteia [6 S.A. Golunski, Criminalistica, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1961, p. 246]. Ea reprezinta de asemenea elementul de legatura dintre scopul si sarcinile urmaririi penale, pe de o parte si modul lor de realizare prin actiuni concrete pe de alta parte.

Continutul sau este dat de determinarea obiectivelor sau directiilor cercetarii pe baza datelor existente in cauza la un moment dat, de elaborarea versiunilor posibile privind fapta constatata, determinarea probelor ce se cer a fi rezolvate in legatura cu fiecare versiune si metodele si mijloacele criminalistice la care se va recurge [7 Em. Stancu, op. cit., vol. 2, p. 11].

Pentru a fi fundamentata stiintific planificarea urmaririi penale este supusa unor anumite principii: principiul legalitatii, cel al identitatii si cel al operativitatii, ultimele doua fiind specifice Criminalisticii. Exista insa si principii proprii planificarii urmaririi penale cum ar fi principiul individualitatii dat de particularitatile fiecarei cauze penale si principiul dinamismului dat, in primul rand de efectuarea prompta si dinamica a cercetarilor penale, si in al II-lea rand, de adaptarea permanenta a planului de urmarire penala sa situatiile nou aparute, la datele noi din timpul anchetei.

Sectiunea III – Detectarea comportamentului simulat – o activitate extrajudiciara

În literatura de specialitate din strainatate, ca de altfel si in cea din tara noastra s-a scris foarte mult despre valoarea probata a concluziilor desprinse in urma testarii cu ajutorul tehnicilor de tip poligraf. Aceste lucrari vizeaza in cea mai mare parte numai metodele tehnice de detectare a nesinceritatii nu si alte mijloace de obtinere a recunoasterii, experimentate in tarile occidentale, care reprezinta o incalcare flagranta a regulilor deontologice ale profesiunii de jurist din partea celor chemati sa stabileasca adevarul.

Astfel, sunt considerate inadmisibile din punct de vedere juridic si etic mijloace de genul hipnozei, electrosocului sau narco-analizei. În cazul narco-analizei se folosesc substante psiho-farmaceutice cum ar fi preparatele barbiurice (amestec de bromhidrat se scomplamina cu clorhidrat de morfina). Preparatele barbiurice cunoscute si sub denumirea de «serul veritatii» au ca efect eliminarea cenzurii constiente a vointei, provocand o stare de semiconstienta (automatism oniric) [8 Emilian Stancu, op. cit., vol. 2, p. 123 si urm.].

Rezervele exprimate in legatura cu acceptarea ca mijloc de proba a metodelor tehnice de detectare a tensiunii psihice, care au de altfel o baza stiintifica, se indreapta in doua directii principale: din punct de vedere psihologic si din punct de vedere legal. Din punct de vedere legal, raportandu-se strict la prevederile Codului de procedura penala al Romaniei, trebuie subliniat faptul ca mijloacele de proba admise in legislatia noastra sunt prevazute limitativ in dispozitiile art. 64 CPP: declaratiile invinuitului sau ale inculpatului, partii responsabile civilmente, declaratiile martorilor, inscrisurile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si expertizele [9 Emilian Stancu, op. cit., vol. 2, p. 124].

Prin urmare, in absenta prevederii exprese a examinarii cu tehnica poligraf printre mijloacele de proba admise de lege in mod direct, in literatura criminalistica din Romania acest mod de investigare a comportamentului simulat este inclus, in mod nejustificat, in cadrul constatarilor tehnico-stiintifice [10 Aurel Ciopraga, Criminalistica – Tratat de tactica, editura Gama, iasi, 1996, p. 74].

Potrivit art. 112 din Codul de procedura penala constatarea tehnico-stiintifica poate fi dispusa atunci „cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt si este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei”, iar potrivit art. 113 alin. 2 Cod procedura penala obiectul constatarii tehnico-stiintifice il constituie materialele si datele puse la dispozitie sau indicate de catre organul de urmarire penala.

Desi, ipotetic, s-ar putea admite ca pericolul disparitiei unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt, unit cu necesitatea lamuririi urgente a unor fapte sau imprejurari ale cauzei (starea precara a sanatatii care pune in primejdie viata celui presupus a fi autorul faptei) ar putea justifica tehnica poligraf, o atare examinare ar fi irelevanta deoarece aceasta presupune normalitatea psihofiziologica a subiectului [11 Aurel Ciopraga, op. cit., p. 74].

Obiectul examinarii cu tehnica poligraf nu il constituie mijloacele materiale de proba, materialele si datele puse la dispozitie sau indicate de catre organul de urmarile penala (art. 113 CPP) ci persoana, mai exact un fapt de constiinta (sinceritatea sau necesinceritatea subiectului) o categorie speciala de urme, de natura imateriala [12 Em. Stancu, Criminalistica, editura Actami, Bucuresti, 1995, p. 410].

Ar mai putea fi invocat ca argument faptul ca detectarea presiunii psihice nu este strict interzisa de lege dar aceasta interpretare a prevederilor legale echivaleaza cu o incalcare a principiului prezumtiei de nevinovatie (art. 66 CPP) ajungandu-se la obligarea invinuitului sau inculpatului de a-si proba vinovatia. Ori, in conditiile unui sistem judiciar tipic statului de drept in care drepturile si libertatile invinuitului ocupa pozitia centrala, este inacceptabil ca, printr-o fictiune juridica, sa includem aceasta forma de investigare in categoria mijloacelor de proba [13 Em Stancu, op. cit., p. 411].

Este pozitiv ca suspectul are dreptul sa accepte sau nu testarea la poligraf, insa, in cazul in care refuza, aceasta poate echivala, cel putin, cu un indiciu de vinovatie care poate fi exploatat in cursul anchetei, aspect care echivaleaza cu un evident factor de constrangere, de obligatie la probarea nevinovatiei [14 Em Stancu, op. cit., p. 411].

Faptul ca testarea sinceritatii cu poligraful, P.S.E.-ul sau detectorul de stres psihologic in scris nu este prevazuta de lege printre mijloacele de proba nu constituie un impediment in a fi considerata o metoda de investigare extrajudiciara foarte valoroasa care se integreaza organic in activitatea de ancheta judiciara, oferind indicii serioase in conturarea elementelor constitutive ale infractiunii. Aceasta metoda trebuie aplicata in stricta conformitate cu normele eticii noastre juridice.