Pagina documente » Recente » PERSONALITATEA UMANA

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

?Cuprins
Capitolul I: PERSONALITATEA UMANA 2
1.1. Definitii 2
1.2. Abordari clasice si moderne ale personalitatii 5
1.3. Dezvoltarea personalitatii 8
1.4. Structura si componentele personalitatii 12
Capitolul 2: VARSTA ADOLESCENTULUI/TANARULUI CA VARSTA DE DEZVOLTARE 18
2.1. Conceptul de varsta de dezvoltare 18
2.2. Criterii de etapizare a stadiilor de varsta 20
2.3. Stadiile de varsta 22
2.3.1. Caracterizare generala 22
2.3.2. Procesele psihice 25
2.3.3. Personalitatea 29
Capitolul 3: IMPACTUL CALCULATORULUI ASUPRA PERSONALITATII TANARULUI/ADOLESCENTULUI 35
3.1. Efectele utilizării calculatorului la tineri/ adolescenti 35
3.2.1. Efectele asupra stării fizice 36
3.2.2. Efectele asupra dezvoltării psiho-cognitive 37
3.2.3. Efectele asupra dezvoltării aptitudinilor sociale 39
3.2.4. Efectele utilizării calculatorului asupra perceperii realitătii 40
3.2. Dependenta de Internet 41
3.3. „Primejdiile” Internet-ului 46

EXTRAS DIN DOCUMENT

Termenul de personalitate, desi are un caracter foarte abstract, a intrat in procesul comunicarii din cele mai vechi timpuri. Nu putem aborda termenul de personalitate fara a aborda termenul de persoana. Acest termen, „persoana”, a fost corelat cu latinescul persona (si cu echivalentul sau grec, prosopon), avand semnificatia de „masca teatrala”; desi discutabia, aceasta etimologie a ajuns sa se impuna in istoria gandirii occidentale ca o referinta teoretica permanenta. În acest sens, conceptia stoica e determinata. Epicte, de exemplu, scria: „Daca as fi o privighetoare m-as comporta ca o privighetoare, daca as fi o lebada, ca o lebada. Dar sunt o fiinta rationala si, prin urmare, trebuie sa cant un imn zeului”. În aeasta definitie, pe langa figura teatrala, persoana este precizata si prin atributul rationalitatii, iar aceasta la randul sau, este inteleasa ca deschidere spre divin, ca sens ultim al exitentei. Aceasta inlantuire de semnificatii va avea in traditia medievala o formulare conceptuala mai precisa, prin formula lui Boetius pentru care persoana este o „substanta individuala de natura rationala” iar aceasta formula va reveni in intreaga gandire sistemica. Trebuie amintit ca meditatia asupra notiunii de persoana se dezvolta si in cadrul traditiei crestine originare si apoi in dezvoltare scolastica legata de domeniul teologiei Treimii: este vorba de desemnarea „ipostazelor” Dumnezeului crestin (Tatal, Fiul, Sfantul Duh). În gandirea moderna conceptul de persoana dobandeste o relevanta speciala in filosofia lui J. Locke, care, prin conceptul de persoana va indica identitatea morala a omului, al carui centru e continuitatea responsabila a memoriei.

De aici rezulta ca primul lui sens a fost acela de „masca", de „costumatie" prin care actorii teatrului antic simbolizau pe cineva pe scena. Al doilea sens, obtinut prin extensiune se refera la rolul indeplinit in teatru sau in viata, la functiile pe care si le asuma cineva. Cel de al treilea sens, desemneaza insasi individualitatea (corporala si psihica) a celui care indeplineste rolul. Cel de-al patrulea sens adauga o nota de valoare, referindu-se la ce fel de om este, ce rang are. Din cele patru sensuri originale, in decursul istoriei, au capatat o pondere mai mare, al doilea si al patrulea, respectiv persoana desemnand rolul social sau exprimand o valoare. De-a lungul timpului termenul a capatat si o semnificatie noua, astfel persoana a ajuns sa exprime "reuniunea trasaturilor psihomorale interne si psihofizice externe" (Allport,1937).

Problema personalitatii ocupa azi un loc central atat in cercetarile teoretice, cat si aplicative. Cu toate acestea, in afara de inteligenta, nici un alt concept al psihologiei nu este atat de complex si nedeterminat ca cel de personalitate. În 1931, G.W. Allport enumera peste 50 de definitii, iar McClelland gaseste peste 100 de definitii ale termenului. Se apreciaza ca la ora actuala pot fi delimitate cu usurinta cel putin 10-12 scoli personologice. Printre cele mai cunoscute se numara: teoria psihanalitica (Freud, Adler, Jung, s.a.); teoria factoriala (Allport); teoria personalista (Rogers); teoria organismica; teoria socio-culturala s.a.

Dupa aprecierea lui Gordon Allport, cea mai relevanta definitie a termenului de persoana a fost formulata de Boethius (secolul VI) : "Persona est substantia invidia rationalis naturae" (Persoana este o substanta individuala de natura rationala). (Golu,2002).

Personalitatea integreaza:

? organismul individual,

? structurile psihice,

? relatiile sociale si mijloacele culturale de care dispune.

Desi omul dispune de un potential uman nativ (ereditatea), acesta este realizat treptat si valorificat prin socializare si enculturatie (intrare in relatie cu semenii si asimilarea valorilor si comportamentelor prin invatare permanenta).

Sistemul psihic uman se incheaga la influenta interbiologic si sociocultural, nucleul psihic al personalitatii fiind rezultat si premisa a dezvoltarii umane. Omul poate fi privit ca un sistem :

? Închis (o entitate unitara, relativ autonoma) -pentru a se delimita de rest;

? Deschis - pentru a se corela cu lumea si a dainui.

Desi omul este un produs sociocultural, determinarile sociale nu produc o simpla piesa din agregatul social, ci un subiect care, fiind dotat cu mijloacele actiunii, cunoasterii si valorificarii, sa devina un factor activ care sa contribuie la istorie.

Personalitatea este intotdeauna unica (originala) si irepetabila deoarece fiecare om porneste de la o zestre ereditara unica si suporta influente unice (istoria propriei vieti este unicat). S-ar putea construi si un model general uman de personalitate:

? apartenenta la specia umana;

? calitatea de fiinta sociala si, deci, de membru al societatii;

? calitatea de fiinta constienta dotata cu gandire si vointa;

? participarea la cultura, dotarea cu valori si orientarea dupa aceste valori;

? potentialul creativitatii.

Cu toate acestea de-a lungul timpului, multi psihologi s-au limitat doar la unul dintre aspectele personalitatii: fie cel extern, fie cel intern (fie masca, fie actor).

În ceea ce priveste efectul extern al personalitatii, anumiti psihologi care impartasesc aceasta viziune exterioara, o definesc ca fiind:

"Suma totala a efectului produs de un individ asupra societatii";

"Deprinderi sau actiuni care influenteaza cu succes alti oameni";

"Raspunsuri date de altii unui individ considerat ca stimul";

"Ce cred altii despre tine" (Allport, 1937).

Definitiile in functie de efectele externe confunda personalitatea cu reputatia, deoarece se limiteaza doar la niste trasaturi de caracter. Majoritatea psihologilor si filosofilor prefera sa defineasca personalitatea ca fiind ceva obiectiv, ce exista cu adevarat. Ei admit ca persoana este deschisa lumii inconjuratoare, ca este influentata de aceasta si o influenteaza la fiecare pas. De asemenea, exista autori care ii adauga o nota de valoare. Astfel, Goethe vorbeste despre personalitate ca fiind singurul lucru din lume care are o valoare suprema. Filozofia morala a lui Kant se bazeaza pe aceeasi convingere.

Psihologii occidentali, in schimb suprima orice incercare de evaluare si dau un simplu enunt descriptiv cum ar fi : "Personalitatea este o intreaga organizatie mentala a fiintei umane in orice stadiu al dezvoltarii sale. Ea imbratiseaza fiecare aspect al caracterului uman: intelect, temperament, moralitate si fiecare atitudine care s-a format in cursul vietii cuiva" sau "Personalitatea este ansamblul organizat al proceselor si starilor apartinand individului"(Allport, 1937).

În momentul de fata, dificultatile sunt si mai mari, deoarece ne aflam in fata a trei termeni: individ, persoana, personalitate, care, folositi intr-un mod gresit, pot genera neintelegeri. În limbajul zilnic ei se folosesc ca avand acelasi inteles, dar in cel stiintific este necesar sa se stabileasca niste diferente.

Astfel, termenul individ desemneaza "acea totalitate a elementelor si insusirilor fizice, biochimice si psihofiziologice - innascute sau dobandite - care se integreaza intr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu" (Golu, 2002).

Fiind o entitate biologica si o unitate structural si functional indivizibila, omul este, primordial, un individ. Persoana este strans legata de manifestarea omului intr-o situatie sociala data, manifestare care se subordoneaza unui anumit rol.

Persoana si personalitatea sunt determinanti pe care ii atribuim exclusiv omului. Oricine dispune de o personalitate dar, valoric, ierarhia se intinde pe o scala foarte mare.

Personalitatea trebuie sa faca obiectul de studiu al cel putin trei grupe de stiinte: biologice, psihologice si social-culturologice. Asadar personologia este o interdisciplina care se ocupa cu studiul personalitatii din trei puncte de vedere diferite, abordate de cele trei grupe de stiinte.

1.2. Abordari clasice si moderne ale personalitatii

În general, teoreticienii au dificultati in a determina, chiar moderat, validitatea stiintifica, ei preferand pozitii empirice. in anumite cazuri teoriile personalitatii au accentuat aspectul biologic, emotional, inconstient, cognitiv, social al factorilor culturali, in comportamentul uman, limitand prin aceasta valoarea comprehensiva a teoriei.

A. Teoriile tipologice

Tipologiile ofera o imagine lacunara, partiala a personalitatii, nu o dominanta constitutionala, neglijand aspectele motivationale si influentele socio­culturale in explicarea persoanei. Nu s-au realizat criterii de tipologizare -au realizat criterii de tipologizare a indivizilor in diferite structuri, varietatea de tipuri in raport cu diferite criterii impune necesitatea unei sinteze.

B. Teoriile trasaturilor

Trasaturile reprezinta tendinta de a reactiona relativ constant in anumite situatii. Cunoasterea personalitatii a fost directionata spre descrierea trasaturilor, izolarea lor prin analiza factoriala, metode experimentale si calcul statistic. Concluzia frecventa a notiunii de "trasatura" a personalitatii cu adjectivele care caracterizeaza personalitatea, insuficienta distinctie dintre trasaturi si notiunile utilizate in caracterizarea personalitatii au determinat confundarea acestuia cu elementul ei structural, caracterul.

Aceste teorii au fost criticate de partizanii metodei genetice care sustin ca raspunsul unui individ intr-o situatie data nu poate fi apreciat pe baza trasaturilor, ci pe baza raspunsurilor anterioare la situatii similare. Teoriile trasaturilor nu prezinta interactiunea diferitelor aspecte psihologice ale persoanei, nu exprima influenta mediului in formarea personalitatii si, desi se declara dinamice, par statistice.

C. Teoriile comportamentale

Teoriile comportamentale includ teoriile behavioriste si non-behavioriste; acestea considera comportamentul ca fiind determinat de factorii situationali si folosesc pentru cunoastearea acestuia metoda observatiei si testele de aptitudini. Dezavantajul fundamental al teoriilor comportamentului consta in subestimarea factorilor interni, subiectivi si neglijarea aspectelor motivationale. Progresul presupune sistematizarea situatiilor, realizarea unei taxonomii a situatiilor. Rezolvarea problemei intampina dificultati, deoarece sensul situatiei depinde de subiect. De asemenea, mai apare problema corespondentelor dintre situatia reala si situatia de laborator, neexistand o identitate intre cele doua tipuri de manifestare.

D.Teoria invatarii sociale

Aceasta teorie reprezinta o punte de legatura intre abordarea comportamentala a personalitatii si cea cognitiva. La fel ca si teoria traditionala behaviorista, teoria invatarii sociale accentueaza rolul pedepsei si intaririi in dezvoltarea personalitatii, dar spre deosebire de aceasta considera ca un rol important in determinarea comportamentelor il au procesele cognitive. Adeptii acestui curent definesc personalitatea ca suma a modalitatilor de a gandi, a actiona si a simti care au fost insusite pe parcursul vietii.

Creatorul teoriei invatarii sociale a fost Bandura; conform teoriei acesteia, un prim factor al comportamentului nostru este reprezentat de cognitiile noastre. De exemplu, o persoana care crede ca ceilalti o considera plictisitoare va fi timida si mai putin comunicativa. Aceasta teorie este in stransa legatura cu conceptul de autoeficienta. Sunt mai multi factori care pot determina sentimentul de autoeficienta: succesul anterior, experienta celorlalti, persuasiunea verbala si starea fizica. Adeptii teoriei invatarii sociale au pus accent pe rolul relatiilor sociale adecvate asupra dezvoltarii personalitatii (vezi anexa 1). Astfel, individul trebuie sa-si insuseasca modalitatile cele mai potrivite de relationare cu ceilalti, precum si cognitiile (credinte, expectante) despre propria persoana si despre relatiile cu ceilalti. Relatiile sociale adecvate sunt importante deoarece putini oameni pot fi fericiti fara ele, dar si pentru ca ele influenteaza procesul invatarii sociale.

E.Teoria Psihanalitica