Pagina documente » Istorie, Arte, Teologie » Treptele vietii ascetice in viziunea avvei Evagrie Ponticul

Cuprins

lucrare-licenta-treptele-vietii-ascetice-in-viziunea-avvei-evagrie-ponticul
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-treptele-vietii-ascetice-in-viziunea-avvei-evagrie-ponticul


Extras din document

CUPRINS
Introducere...5
CAP. I. Viata, activitatea si opera avvei Evagrie Ponticul.....7
1. Viata si activitatea avvei Evagrie Ponticul.....7
2. Evagrie Ponticul si disputele origeniste........21
3. Scrierile lui Evagrie.23
CAP. II. invatatura duhovniceasca a avvei Evagrie Ponticul.35
1. Elemente esentiale ale vietii duhovnicesti......35
2. Treptele vietii ascetice in Ortodoxie............44
2.1. Purificarea.............48
2.2. Iluminarea.............49
2.3. Desavirsirea...........51
3. Doctrina teologica a avvei Evagrie Ponticul...55
A. Teologia...55
B. Cosmologia..............57
C. Eshatologia..............60
4. Treptele vietii ascetice in viziunea avvei Evagrie Ponticul62
4.1. Viata practica...........65
4.2. Viata contemplativa...67
4.2.1. Cunoasterea sau contemplatia naturala69
4.2.2. Teologia......70
CAP. III. Actualizarea invataturii duhovnicesti.75
Concluzii....79
Bibliografie.85
Legenda......90
Cuprins......93

Alte date

?

Evagrie Ponticul,

Armenian Lives of the Desert Fathers

MS Jerusalem 285, p. 778. image modif.

Introducere

Daca vrei sa te rogi, ai nevoie de Dumnezeu, care „da rugaciune celui ce se roaga”(I Sam 2, 9). Prin urmare cheama-L pe El zicand: „Sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta” (Mat 6, 9-10) - adica Duhul Sfant si Fiul Tau, Cel Unul Nascut. Caci El ne-a invatat sa zicem: „În Duh si in Adevar se cuvine sa ne inchinam Tatalui” (Ioan 4, 24-25). Asa ne spune avva Evagrie Ponticul, iar aceste cuvinte m-au impresionat profund si am realizat cat de putine stim despre acest mare parinte al pustiei, ucenic al marilor parinti capadocieni precum si ai celor „doi Macarie”, dar si cunoscator profund al operei origeniste, si in urma acestui studiu cuprins in prezenta lucrare am ajuns la concluzia ca avva Evagrie a oferit spiritualitatii bizan­tine o buna parte din conceptele ei fundamentale si chiar din ter­minologia ei, lasand la o parte unele aspecte doctrinare gresite care sunt nu sunt afirmate in mod formal de Evagrie (dar care nu pot fi indepartate din sistemul cosmologic origenist).

Aceasta lucrare, potrivit temelor ei de interes, a fost sintetizata si redactata sistematic, fiind impartita in trei parti. Partea intai este impartita in trei capitole dedicate schitarii personalitatii spirituale a avvei Evagrie Ponticul si incearca sa ofere date despre biografia acestui mare parinte al secolului IV, informatii legate de opera sa, despre disputele doctrinare ale timpului sau, chestiunea controversata a scrierilor sale, personalitatea marcanta reflectata atat in viata sa cat si in ideile sale duhovnicesti asupra Spiritualitatii crestine ulterioare. Partea a doua, contine patru capitole, ce trateaza pe larg doctrina Ortodoxa cu privire la viata duhovniceasca, tratatul Parintelui Staniloae despre viata ascetica, apoi doctrina teologica a avvei, trasata in linii de ansamblu, finalizand acest capitol cu sistematizarea vietii ascetice. Capitolul trei se ocupa cu actualizarea invataturii duhovnicesti a avvei Evagrie Ponticul, facand o trecere in revista a principalilor cercetatori ai vietii acestuia.

În final, vom mai spune ca am redactat aceasta lucrare intr-un stil academic, notele bibliografice fiind asezate in subsolul paginilor, iar lista detaliata a operelor folosite, cel putin a celor cunoscute de noi pana azi, am socotit potrivit sa o asezam la sfarsitul lucrarii, intr-o sectiune speciala.

Acest imbold de a afla cat mai multe despre intelepciunea acestui mare pedagog al virtutii a venit din partea profesorului Lect. Univ. Dr. Adrian Paul, indrumatorul meu, sub obladuirea caruia, pe parcursul acestei perioade, am crescut atat in cunoastere cat si spiritual, urmarindu-l la randul meu, cu mare emotie, cum urca treapta diaconiei, apoi cea a preotiei, dorindu-mi sa ma dovedesc si eu vrednic intr-o zi de aceste daruri divine.

Tin sa multumesc formatorilor mei, referindu-ma aici la toate cadrele didactice ale acestei Universitati , la acesti adevarati „paidagogos”, ca au avut rabdare si o frateasca purtare de grija fata de noi, fara a uita sa ne umple cugetele de informatiile necesare dar si spiritele de atitudinea potrivita menirii si scopului pentru care am intrat la aceasta facultate.

Din aceasta recunoastere va creste comuniunea si, apoi, pentru cei alesi, unirea cu Dumnezeu-Tatal, prin Duhul, in Iisus Hristos.

Capitolul I.

Viata, activitatea si opera avvei Evagrie Ponticul

1. Viata si activitatea avvei Evagrie Ponticul

„Iata ce voiam sa-ti spun despre practica, mult dorite frate Anatolie: tot ceea ce am gasit, prin harul Duhului Sfant, ciupind de ici de colo, la ceasul culesului, din ciorchinele nostru innegrit. Dar cand „soarele dreptatii" (Mal. 3,20) va lumina puternic deasupra noastra, si ciorchinele va fi copt de-a binelea, atunci vom bea si vinul [facut] din el, care „veseleste inima omului” (Ps. 103, 16), prin rugaciunile si mijlocirile dreptului Grigore, cel ce m-a rasadit, si ale Sfin­tilor Parinti care ma stropesc acum cu apa, precum si prin puterea lui Iisus Hristos, Stapanul nostru, Cel care ma creste, slavit si puternic in vecii vecilor. Amin”. [1 Cf. Evagrie Ponticul, Tratatul practic; Gnosticul, introducere, dosar, traducere si comentarii de Cristian Badilita, editia a doua, editura Polirom, Iasi, 2003, p. 130. ]

Din aceste cuvinte, pe care avva Evagrie Ponticul le scrie la sfarsitul Tratatului practic, simtim o puternica traire duhovniceasca, un spirit modest, elogiindu-i pe formatorii sai spirituali: Mantuitorul Iisus Hristos, precum si pe ceilalti invatatori ai sai, parintii capadocieni si parintii pustiei. [2 Evagrie ii aminteste cu numele pe Antonie cel Mare, a carui viata ii era evident extrem de familiara, pe Macarie cel Mare si pe omonimul lui, Macarie Alexandrinul, pe Didim cel Orb, Ioan de Lycopolis si Ioan cel Mic (Colov), ca si pe Teodor din Tabernesi, a carui viata trebuie sa o fi cunoscut foarte bine. De la Paladie l-am putea adauga aici pe Ammonios, a carui inalta desavarsire ascetica Evagrie o admira foarte mult, si pe Albinus, faimos pentru blandetea sa, iar apoi din apoftegmele Patericului pe nobilul roman Arsenie. Cf. Ioan I. Ica Jr, Parintele duhovnicesc si gnoza crestina dupa avva Evagrie Ponticul, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 21-22.]

Cursul vietii lui Evagrie a urmat un traseu sinuos si plin de urcusuri si coborasuri, dupa cum vom vedea, traseu (inceput din Pont, mai exact in localitatea Ibora) care, pe masura ce era strabatut, l-a condus pe Evagrie catre limanul unei vieti duhovnicesti tocmai in Egipt, in muntii Nitriei, in pustia Kellia (sau Cellia). Acest itinerar tumultos trait de Evagrie a fost, insa, marcat de intalnirea acestuia cu oameni harismatici, induhovniciti, care si-au pus amprenta asupra personalitatii lui Evagrie, ghidandu-l pe acesta in momentele cruciale ale vietii sale, ajutandu-l sa depaseasca toate greutatile.

S-a nascut in anul 345 (in acelasi an in care a murit Pahomie si sapte ani inaintea lui Antonie cel Mare), la Ibora [3 Izvoarele nu sunt de acord asupra numelui orasului in care s-a nascut Evagrie. Unii vorbesc de Ibora, altii despre Ibera. Iustin Moisescu considera insa ca este vorba despre unul si acelasi loc care se gasea in apropiere de manastirea Sfantului Vasile si de cea a sorei sale, Macrina, langa raul Isis, nu departe de hotarele de miazanoapte ale Capadociei, in provincia numita Diospont sau Elenopont ori Pontul galatic, sau Pontul Amasiei, care multa vreme a stat sub oranduirea spirituala a Capadociei. Cf. Iustin Moisescu, Patriarh, Evagrie din Pont, prefata si studiu introductiv de Pr. Prof. Univ. Dr. Stefan Alexe, Editura Episcopiei Argesului si Muscelului, Anastasia, 2003, p.64.], un orasel din Pont, unde si-a facut primele studii. A crescut intr-o familie care era nu doar crestina, ci chiar bisericeasca, tatal sau fiind preot si mai tarziu chiar horepiscop (episcop de sat), fiind sfintit de Sfantul Vasile cel Mare pe seama localitatii Argeo, de langa Cezareea. Tatal sau era in stransa legatura de prietenie cu Sfantul Vasile cel Mare si mai ales cu Sfantul Grigorie de Nazianz. Asa se explica si faptul ca tanarul Evagrie, crescut crestineste in sanul familiei sale, este primit cu dragoste in societatea parintilor capadocieni. [4 Ibidem, p.13. ] Ibora se afla la mica distanta de Annesi, o proprietate a familiei lui Vasile cel Mare, unde acesta din urma s-a retras o vreme pentru a se invata cu viata calugareasca si unde, se pare, impreuna cu Grigore din Nazianz, a intocmit celebra Filocalie cu pasaje alese din opera lui Origen. Din acest lucru ne putem da seama ca tocmai aici, la Annesi, a avut primul contact al lui Evagrie cu scrierile si metoda de interpretare a Scripturii practicata de teologul alexandrin, datorita acestor doi capadocieni. Este, prin urmare, falsa ipoteza „ca Evagrie s-ar fi convertit la origenism dupa intilnirea, la Alexandria, cu Didim cel Orb. În preajma lui Didim si-ar fi putut, cel mult, adanci origenismul.” [5 Cf. Cristian Badilita, Op. cit., p.13.]

O concluzie se impune aici, si anume: aceea ca Evagrie a crescut duhovniceste sub aripa obladuitoare a parintilor capadocieni. Sozomen ne transmite faptul ca Grigorie de Nazianz i-a umplut anii tineretii formandu-l „intru filosofie si educat in stiinta sacra” [6 Patrologiae Graecae cursus completus (prescurtat P.G.), (ed. J.P. Migne), Paris (1844-1866), tomul 67, col. 1384 C, apud - Cristian Badilita, Op. cit., p. 12.]. De la Sfantul Grigorie de Nazianz s-a pastrat o scrisoare (Migne, P.G. 37, 24) trimisa in anul 360-361 catre tatal lui Evagrie, in care lauda virtutile lui si sarguinta la invatatura. Nu se cunoaste nimic despre legatura spirituala pe care Evagrie ar fi avut-o cu Grigore de Nyssa, fratele lui Vasile, exersat in alegorism si mult mai subtil intr-ale filozofiei pagane, dar faptul ca nici un document nu a ajuns inca pana la noi nu inseamna ca cei doi n-ar fi stiut unul de celalalt. Existenta acestei legaturi intre Evagrie si parintii capadocieni ne-o demonstreaza si faptul ca Sfantul Vasile cel Mare, inainte de a muri (la 1 ianuarie 379) 1-a uns citet (dupa studii efectuate probabil la Neocezareea [7 Cf. Avva Evgrie Ponticul, În lupta ci gandurile, comentarii ieromonah Gabriel Bunge, traducere si prezentare diac. Ioan I. Ica jr., editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 9.]), iar Sfantul Grigore din Nazianz, diacon, mai intai, si apoi arhidiacon.

Multi scriitori au speculat faptul ca decizia de mai tarziu a lui Evagrie de a urma calea monahala datoreaza ceva si influentei teologiei ascetice a Sfantului Vasile cel Mare, sau chiar ca Evagrie a avut contact direct cu bazele monahismului fondat de acesta (Sfantul Vasile). [8 Cf. Iustin Moisescu, Op. cit., p. 63-64.] Însusi Evagrie face aceasta afirmatie intr-o scrisoare adresata Sfantului Vasile cel Mare. Textul grecesc al acestei scrisori s-a pierdut, in schimb a ajuns pana la noi traducerea siriaca a acesteia [9 Cf. Ed. W. Frankenberg, Evagrius Ponticus. Abhandlungen der königlichen Gesellschaft der Wissenschaften zu Göttingen. Philologisch-Historische Klasse. N.F.-Band. XIII, nr.2, Berlin 1912, p. 597, apud - Iustin Moisescu, Op. cit., p. 64. ]. Cert este ca moartea Sfantului Vasile precum si cea a tatalui sau (petrecuta cam in aceeasi perioada) l-a cutremurat destul de tare pe tanarul de 33 de ani, care era pe atunci Evagrie, si care a fugit din Cezareea fara nici un avertisment sau vreo explicatie, dupa cum el insusi scria, scuzandu-se, prietenilor in Epistula Fidei [10 Cf. G. Bunge, Evagrie Ponticul. O introducere, Editura Deisis, Sibiu, 1997, p. 193-214.]. Aceasta scrisoare este foarte interesanta, din moment ce este cel mai vechi text al penelului lui Evagrie care s-a descoperit. Gabriel Bunge [11 Ieromonahul Gabriel Bunge, unul din interpretii teologici si ecleziali ai lui Evagrie Ponticul, invatand poate mai bine ca nimeni altul lectia de viata ascetica a monahului din Pont, ne-a redat in ultimele decenii, prin studii de o rara minunatie, claritate si patrundere, chintesenta operei evagriene. Studiile si cartile sale recupereaza in ansamblu un Evagrie duhovnicesc, un Evagrie pnevmatologic, un Evagrie care corespunde cadrelor monahale si ecleziale in care acesta a trait.] este de parere ca aceasta epistola a fost scrisa in prima jumatate a anului 381. Aceasta contine citate din cuvantarea cu numarul 36 a Sfantului Grigorie de Nazianz, despre care, Bunge crede ca a fost primita intre luna noiembrie 380 si luna mai 381, dar totusi Evagrie nu mentioneaza sau nu face nici o aluzie la sinodul II ecumenic de la Constantinopol (care a inceput in mai 382) si in care Evagrie a avut un rol activ. [12 Cf. Istoria Lausiaca 38.2, a lui Paladius episcop de Elenopole din Bitinia; G. Bunge, Evagrie Ponticul. O introducere, Editura Deisis, Sibiu, 1997, p. 193.]

În anul 378 moare imparatul Valens, cunoscut persecutor al ortodocsilor si arian declarat. Comunitatea crestinilor ortodocsi din Constantinopol il roaga pe Grigorie de Nazianz sa accepte scaunul patriarhal, propunere pe care acesta nu o accepta dar nici nu o refuza, fiind din fire un om discret si retras, fara preocupari de natura administrativa, cu o convingere adanca in nepotrivirea persoanei sale cu rolul de conducator al unor obsti numeroase.

Deschiderea lucrarilor sinodului II ecumenic, in anul 381, la Constantinopol, la initiativa noului imparat, Teodosie, un bun ortodox, precum si moartea lui Meletius al Antiohiei (presedinte al lucrarilor sinodului, prieten si protector al lui Grigorie) la scurta vreme de la deschiderea dezbaterilor, au avut ca rezultat sosirea la Constantinopol a episcopilor egipteni, recunoscuti pentru lipsa lor de punctualitate si caracterul lor certaret. Noul lor subiect de scandal fiind acum, dupa parerea lor, lipsa legitimitatii ocuparii scaunului patriarhal din Constantinopol de catre Grigorie. Acesta atat astepta, incat parasi, in cea mai mare graba, lucrarile sinodului oprindu-se abia la Nazianz.

Evagrie a participat si el la aceste evenimente turbulente, lucru demonstrat de chiar testamentul lui Grigorie, redactat in 21 mai 381 [13 Cf. „Evagrie Ponticul scrieri alese”, in traducere romaneasca Radu Duma, editura Herald , Bucuresti, p. 5.] (exact in luna deschiderii lucrarilor sinodului): „Diaconului Evagrie, care a impartit cu mine multe suferinte si multe griji si care, in atatea si atatea imprejurari, mi-a aratat bunavointa, ii sunt recunoscator in fata lui Dumnezeu si a oamenilor. Recompensele cele mari i le va da insusi Dumnezeu; dar, pentru ca nici din partea mea sa nu lipseasca micile semne de prietenie, vreau sa i se dea o camasa, o tunica, doua mantii si treizeci de galbeni” [14 “??????? ?? ???????? ????? ??? ?????????? ??? ????????????????? ??? ???????? ?? ??? ??????? ????????????? ????? ??????? ??? ??? ???? ??? ??? ????????”(Cf. Patrologiae Greacae (ed. J.P. Migne), Paris (1844-1866), tomul 37, col. 393 B), apud - Cristian Badilita, Op. cit., p. 13.].

Cateva lucruri trebuiesc notate in ceea ce priveste sederea lui Evagrie in Constantinopol: in primul rand, desi a slujit sub Sfantul Grigorie de Nazianz ca diacon pentru mai putin de doi ani, influenta acestuia asupra lui Evagrie a fost profunda si de durata. În al doilea rand, Evagrie a fost prezent in Constantinopol ca membru al clerului Sfantului Grigorie cand acesta a tinut faimoasa sa cuvantare teologica din 379-381. Deci, putem trage concluzia ca numai prin Sfantul Vasile cel Mare si Grigorie de Nazianz a devenit Evagrie familiar cu invataturile lui Origen, el a primit de la acesti doi capadocieni o abordare extrem de critica si de selectiva, exemplificata de propria lor compilatie a Filocaliei, a cartii lui Origen: De principiis.

Alaturi de Sfantul Grigorie, Evagrie a pus in slujba Ortodoxiei niceene intinsele sale cunostinte teologice si talentul sau oratoric, luptand din toate puterile impotriva ereziilor care tulburau linistea Bisericii.

La Constantinopol a mai ramas si dupa plecarea lui Grigorie, pe langa patriarhul Nectarie, succesorul acestuia. Bun cuvantator si temeinic instruit in ale teologiei, tinea in acelasi timp predici foarte apreciate in legatura cu controversele dogmatice ale vremii. Fiind deja celebru in Constantinopol pentru cultura sa subtire, gusturile rafinate si imbracamintea aleasa, sotia unui mare demnitar al Curtii (despre care nu stim absolut nimic) se indragosteste de el. Episodul va fi povestit de catre Evagrie insusi ucenicilor sai din pustiul egiptean. Palladius 1-a notat in Istoria lausiaca, transfigurand insa realitatea bruta, iar Sozomen repovesteste aventura (Istoria Bisericeasca VI, 30), care, redata prin descrierea unei viziuni in extaz, pentru partea a doua a evenimentelor, e o punere in scena destul de naiva, care acopera partea intai a faptului. [15 Cf. Preot Prof. Dr., Ioan G. Coman, Patrologie, volumul III, tiparita cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1988, p. 433. ] Evagrie povesteste cum, intr-o noapte, se trezi cu o ceata de ingeri inzauati, care-1 luara pe sus si-1 inchisera intr-o celula de puscarie. Îngerii trebuie sa fi fost soldati in carne si oase; ei il arestara fara prea multe discutii pe arhidiaconul indragostit de sotia demnitarului cu pricina, in urma plangerii acestuia pe langa prefectul Constantinopolului. Cum statea el in celula, gandindu-se la ce era mai rau, iata ca un alt inger, sub chipul unui bun prieten, i se arata, ii zambi linistitor si-i propuse urmatorul targ: el se angajeaza sa-1 scoata din inchi­soare, daca Evagrie ii jura pe Sfanta Scriptura ca va parasi de indata Constantinopolul pentru totdeauna. Zis si facut: Evagrie jura, dar cere un ragaz de o zi, cat sa-si impacheteze lucrurile trebuincioase si sa le duca pe vapor. [16 Cf. Cristian Badilita, Op. cit p. 13.]

Putem spune, deci, ca perioada petrecuta de Evagrie la Constantinopol a tinut din anul 380 pana in 382, data la care acesta se imbarca pe un vapor, dupa cum promisese, cu destinatia unul din porturile apropiate de Ierusalim.

Ajuns aici se intalni in mod providential cu o alta persoana care ii va influenta destinul: Melania. Melania cea Mare sau cea Batrina [17 Despre Melania vezi Paulin de Nola , Epistola 29 .], ultima denumire adoptata de traditia patristica pentru a o deosebi de nepoata ei, fiica lui Publicola, supranumita Melania cea Tinara, facea parte dintr-o familie senatoriala; era nepoata lui Antonius Marcellinus, consul in 341. Femeie culti­vata, cu avere serioasa, isi implineste cursul firesc al vietii casatorindu-se cu Valerius Maximus, prefectul Romei. În urma unui sir de tragedii aceasta, deznadajduita, pleaca, in iarna anului 372, spre Orient. În Alexandria ia legatura cu toti parintii pustiei, ce o intaresc sufleteste, cat si cu toti teologii acestui oras. Devine in scurta vreme aparatoarea crestinilor ortodocsi (in timpul persecutiilor imparatului Valens), a calugarilor si a tuturor celor neajutorati si stramtorati de probleme financiare. Ea ajuta astfel numeroase comunitati crestine. Dupa scurta vreme se muta din nou, de data aceasta la Ierusalim, pe muntele Maslinilor, intemeind aici, impreuna cu Rufin, doua manastiri, una de maici si una de calugari.

Evagrie o intalni datorita faptului ca pe langa manastire, aceasta avea si o casa de oaspeti, unde erau primiti pelerinii. Datorita calitatilor sale atrase inca de la inceput atentia Melaniei. Între ei se leaga o stransa prietenie, care a durat multa vreme, dupa cum putem constata din scrisorile lui Evagrie catre Melania. [18 Cf. Iustin Moisescu, Op. cit. , p. 68.] Pe langa calitatile intelectuale imbinate cu o cunoastere puternica a Scripturii, Evagrie dovedeste si slabiciuni, dupa cum am observat si mai devreme. Gusturile sale fine, in materie de imbracaminte si stilul de viata „subtire”, domnesc, ii atrag insa dezaprobarea Melanniei. [19 Cf. Cristian Badilita, Op. cit., p. 15.] Ca o urmare a acestui stil de viata, Domnul il readuce la calea cea buna, trezindu-l din amortirea sufleteasca in care se complacea, cu o boala (se pare ca era vorba de o boala psihica). În aceasta situatie, cu ajutorul Melaniei, in fata lui Evagrie se intrevad doar doua posibilitati: moartea (daca continua cu stilul acesta de viata) si calugaria (care era singura modalitate de a-si recapata sanatatea). Evagrie a facut exact ce se astepta de la el, a ales calugaria, care in viziunea sfintilor parinti era tot o moarte, dar una pentru inviere, o adevarata renastere.

Drumul apucat de Evagrie, la indemnul si sfatul Melaniei, duce in Egipt, in desertul Nitriei situat chiar in Egiptul Inferior, la sud-est de Alexandria, mai precis, zona desertica din partea stanga a Deltei Nilului [20 Cel mai important ansamblu monastic din Egiptul Inferi­or, din secolele al IV-lea si al V-lea - cea mai veche epoca a monahismului crestin - este formata din „pustiile" (dupa cum erau numite) Schetiei, Nitriei si Kelliei sau a „Chili­ilor". Vechea pustie a Schetiei se situeaza in regiunea cunos­cuta astazi sub numele de Ouadi Natrun, unde mai exista inca patru manastiri copte; Nitria se afla in Delta, la aproxi­mativ 15 km in sudul Damanhour-ului, in proximitatea sa­tului El-Barnugi, al carui nume il perpetueaza pe cel de Per-nudj, pe care coptii il atribuiau locului numit de greci si de latini Nitria. Cat despre salasurile din Kellia, pe acestea le putem localiza intre Nitria si Schetia, la aproximativ 18 km sud de Nitria, acolo unde incepe desertul libian si la 2-3 km sud de actualul canal Nubariya. Din izvoarele scrise ne este cunos­cut ca viata monastica a fost initiata la Schetia de marele Macarie, numit si Egipteanul, in jurul anului 330, iar la Ni­tria, cativa ani mai devreme, spre anul 325, de Ammun. Raporturile intre aceste trei pustii au fost mereu foarte stranse, dar intre Kellia si Nitria se poate vorbi de o legatura mai speciala. (Cf. Antoine Guillaumont, Aux origines du monachisme chretien. Pour une phenomenologie du Monachisme, Abbaye de Bellefontaine, 1979 (Col. „ Spiritualité orientale " - nr. 30), traducere de Constantin Jinga , editura Anastasia, 1998, Bucuresti, p. 205).].

Calugarii din Kellia, desert de langa pustia Nitriei locuiau separat, in chilii asezate una fata de alta la asemenea distanta incat vietuitorii puteau sa traiasca fiecare in singuratate, dar putand, in acelasi timp, sa se si viziteze cu usurinta unii pe altii; ei petreceau in chilii sase zile din saptamana, ocupandu-se in principal cu recitarea meditativa a Scripturii si, asemenea te­rapeutilor, in fiecare sambata seara se adunau in biserica, unde participau impreuna la o masa, urmata de o liturghie, care se desfasura toata noaptea de sambata spre du­minica; tot asemenea terapeutilor, calugarii, a caror hrana era alcatuita mai ales din paine si sare, nu luau decat o masa pe zi, seara, si se stie ca unii isi prelungeau postul doua sau trei zile, daca nu chiar toata saptamana, nehranindu-se decat la agape. [21 Ibidem, p. 29-30. ] În randul acestor calugari, proveniti din randul taranilor egipteni, obisnuiti cu muncile fizice si fara pregatire intelectuala, a gasit Evagrie ceea ce cautase peste tot in cei 40 de ani ai sai, lumina duhovniceasca.