Pagina documente » Drept » Vointa juridica. Corelatia dintre consimtamant si vointa juridica

Despre lucrare

lucrare-licenta-vointa-juridica.-corelatia-dintre-consimtamant-si-vointa-juridica
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-vointa-juridica.-corelatia-dintre-consimtamant-si-vointa-juridica


Cuprins

Cuprins
Abrevieri
3

1. Consideratii introductive
4

1.1. Prelimiarii
4

1.2. Definitie
5

1.3. Bazele stiintifice ale constructiei vointei juridice
6

1.4. Procesul psihologic de formare a vointei juridice
8

2. Consimtamintul, element al vointei juridice
9

2.1. Corelatia dintre consimtamint si vointa juridica
9

2.2. Principiile vointei juridice
10

2.2.1. Principiul autonomiei de vointa
10

2.2.1.1. Teoria autonomiei de vointa
10

2.2.1.2. Principiul autonomiei de vointa in dreptul rominesc
11

2.2.1.3. Limitele autonomiei de vointa
12

2.2.2. Principiul prioritatii vointei interne
13

2.3. Conditiile consimtamintului
15

2.4. Viciile de consimtamint
19

2.4.1. Viciile vointei sau vicii de consimtamint ?
20

2.4.2. Eroarea
22

2.4.2.1. Definitie si reglementare
22

2.4.2.2. Clasificarea erorii
23

2.4.2.3. Structura erorii - viciu de consimtamint
24

2.4.2.4. Conditiile de existenta ale erorii-viciu de consimtamint
24

2.4.2.5. Eroarea de drept
26

2.4.3. Dolul
36

2.4.3.1. Definitie si reglementare
36

2.4.3.2. Clasificarea dolului
37

2.4.3.3. Structura dolului
38

2.4.3.4. Conditiile dolului
39

2.4.3.5. Proba dolului
41

2.4.3.6. Dolul prin reticenta
42

2.4.3.7. Dolul in materie testamentara
45

2.4.4. Violenta
46

2.4.4.1. Consideratii generale cu privire la violenta
46

2.4.4.2. Definitie si reglementare
47

2.4.4.3. Clasificarea violentei
49

2.4.4.4. Elementele structurale ale violentei
50

2.4.4.5. Conditiile violentei
54

2.4.5. Leziunea
55

2.4.5.1. Definitie si reglementare
55

2.4.5.2. Structura leziunii
56

2.4.5.3. Conditiile leziunii
57

2.4.5.4. Domeniul de aplicare
57

2.4.5.5. Caracterul autonom al leziunii
58

2.4.6. Sanctiunea viciilor de consimtamint
59

2.4.7. Comparatie intre viciile de consimtamint
60

3. Cauza, element al vointei juridice
62

3.1. Notiunea de cauza
62

3.2. Corelatia dintre cauza si vointa juridica
63

3.3. Elementele cauzei
63

3.4. Fundamentul conceptiei de cauza
65

3.5. Conditiile de admisibilitate ale cauzei
66

3.6. Conditiile de valabilitate ale cauzei
68

3.6.1. Cauza trebuie sa existe
68

3.6.2. Cauza trebuie sa fie reala
69

3.6.3. Cauza trebuie sa fie licita
70

3.6.4. Cauza trebuie sa fie morala
70

3.6.5. Liberalitatile intre concubini
71

3.7. Rolul cauzei
74

3.8. Proba cauzei
74

3.9. Cauza liberalitatilor
75

4. Concluzie
77


EXTRAS DIN DOCUMENT

?

1. CONSIDERATII INTRODUCTIVE

1.1. Preliminarii

Vointa este neindoielnic unul dintre cuvintele cu o mare frecventa in limbajul uzual datorita, in principal, faptului ca acest termen se asociaza dorintei omului de a tinde catre ceva, de a realiza ceva, de a infaptui anumite scopuri, de a obtine cele necesare traiului zilnic, de a implini un ideal etc.

Aproape ca nu exista domeniu de activitate in care sa nu se intrebuinteze acest cuvant, fie in legatura cu ce isi propune fiecare specialist, fie pentru ca, in anumite limite specialistii opereaza cu aceasta categorie psihologica, fiind neindoielnic faptul ca vointa – categorie psihologica – are o serie de aplicatii in domenii ale stiintei si practicii (de exemplu in teoria si practica medicala se apeleaza tot mai mult la factorul psihologic urmarindu-se sa se insufle pacientului vointa de a trai, de a se face bine, capacitate datorita careia vindecarea devine mai usor de realizat) [1 A se vedea I.DOGARU, “Valentele juridice ale vointei”,Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1986, p.9.].

În domeniul dreptului, vointa se intalneste la fiecare pas: vointa de stat care este incorporata in lege (legea nefiind altceva decat expresia acestei vointe), vointa individuala (unilaterala) care se poate manifesta fie in vederea realizarii unor acorduri de vointa, fie pentru ca in mod exceptional produce ea singura efecte juridice ; efectele juridice ale actiunilor sau inactiunilor omului difera uneori de faptul daca acestea sunt voluntare sau involuntare. [2 Idem p.11.]

Daca la toate acestea adaugam interesul pe care il prezinta astazi vointa statelor si popoarelor in dreptul international, in edificarea pacii mondiale avem, in linii generale, imaginea a ceea ce inseamna vointa in drept. [3 Ibidem.]

1.2. Definitie

Literatura de specialitate acorda neindoielnic din ce in ce tot mai putina atentie acestui concept, vointa. Din „tacerea” literaturii de specialitate s-ar putea trage concluzia ca este posibil ca psihologia sa nege existenta vointei si importanta ei. Dar, este clar ca psihologia nu neaga vointa ci respinge doar sensul empiric al vointei, vointa considerata ca si entitate distincta si independenta. [4 Ase vedea B.Zörgö, “Ce este voita” Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1969, p.9, apud I.Dogaru. op.cit. p. 10 “psihologia nu neaga nici existenta nici importanta vointei dar respinge acceptiunea empirica a vointei, neaga existenta uneia conceputa ca o entitate sau ca o instanta distincta si independenta”.]

Literatura de specialitate considera ca vointa este o capacitate a omului de a-si propune scopuri si de a-si realiza aceste scopuri pe calea unor activitati care implica invingerea anumitor obstacole prin punerea in functiune a resurselor sale psihice si morale.Vointa este capacitatea omului de a-si planifica, de a-si organiza, de a efectua si de a-si controla activitatea in vederea realizarii scopurilor [5 Ibidem.].

Vointa este considerata a fi, conform definitiei date de psihologie, capacitate si proces psihic de conducere a activitatilor sub toate aspectele ei, sistem de autoreglaj superior intrucat este efectuat precumpanitor prin cel de-al doilea sistem de semnalizare si implica deliberare, scop si pe plan elaborat constient, organizarea fortelor proprii prin stapanirea unora si mobilizarea si angajarea altora. [6 Ase vedea P. P.Neveanu “Dictionar de psihologie” Editura Albatros, Bucuresti, 1978, p. 777.]

În literatura juridica de specialitate vointa este considerata a fi elementul fundamental (constitutiv) al actului juridic in constructia careia intra doua elemente: consimtamantul, constand in hotararea de a te obliga juridiceste si manifestarea ei in exterior, si cauza adica scopul urmarit. [7 Ase vedea Tr.Ionascu, E.Barasch,”Tratat de drept civil,vol.I,partea generala” Editura Academiei, Bucuresti , 1967., p. 252.]

Unii autori considera ca o conditie esentiala de validitate a actului juridic (sau ca un element structural) vointa juridica, element ce inglobeaza deopotriva, atat consimtamantul cat si cauza actului juridic, alti autori, dimpotriva analizeaza vointa ca si element identic cu consimtamantul, cauza constituind un element distinct de vointa. [8 A se vedea J. Carbonnier,” Droit civil.Introduction” Presses Universitaires de France, 1955, p.297.] Pozitia traditionala in literatura romana consacrata de art.948 Cod civil are in vedere cauza si consimtamantul ca si conditie a actului juridic civil si nu vointa ca element care include pe cele doua conditii.

1.3. Bazele stiintifice ale constructiei vointei juridice

Psihologia ne furnizeaza datele pe baza carora se face constructia vointei juridice. [9 A se vedea Tr.Ionascu, E.Barasc, op.cit., p.258.] Astfel potrivit acestei stiinte, fenomenele psihologice se impart in fapte de inteligenta sau de constiinta, de sensibilitate si de vointa dar aceasta impartire nu are decat valoarea unei metode de cercetare. Aceste trei laturi ale vietii psihice – cunoasterea, afectivitatea si vointa – nu sunt despartite intre ele prin hotare de netrecut. În realitatea ei psihologica, vointa reprezinta un fenomen complex care cuprinde si stari intelectuale si stari afective, caracterul sau propriu constand in aceea ca este o sinteza noua si activa a unor elemente foarte variate si pe care le putem clasifica in toate celelalte categorii de fenomene psihologice. [10 Ibidem.]

Astfel miscarea intelectuala nu poate sa se nasca decat daca un fenomen intelectual, o reprezentare se produce. Dar, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza, acest fenomen de reprezentare nu poate sa produca singur miscarea voluntara; reprezentarea este insotita de un fenomen afectiv, de o nevoie, o placere sau o durere pentru ca sa se conceapa un scop ce trebuie atins (adica reprezentarea unui lucru sau a unui fapt susceptibil de a satisface nevoia simtita, de a calma durerea sau de a suscita placerea. [11 Idem p.259.]

Prin urmare activitatea voluntara nu poate sa apara decat odata cu aparitia ideilor, a constiintei. Ea se caracterizeaza prin faptul ca tinde sa implineasca un anume scop, un rezultat prevazut dinainte.

Recunoscand posibilitatea omului de a-si propune scopuri pentru a caror realizare isi va orienta si organiza activitatea, psihologia nu se opreste aici ci, trecand la explicarea stiintifica a acestor manifestari psihice, demascheaza faptul ca scopurile omului si intreaga sa activitate voluntara sunt conditionate de cauze obiective, sunt determinate de realitatea obiectiva, de conditiile de viata ale omului si se realizeaza prin procese materiale care au loc in organismul omului si in primul rand in creierul sau. [12 A se vedea B.Zörgö, op.cit., p.257, apud I.Dogaru, op.cit. p.12.]

Revenind la mecanismul miscarii voluntare, trebuie sa aratam ca, din moment ce reprezentarea omului apare, miscarea voluntara se organizeaza in ceea ce psihologia numeste o tendinta. Apoi, cand reprezentarea scopului devine din ce in ce mai clara si mai puternica, tendinta se transforma in ceea ce in psihologie se numeste dorinta. Aceasta dorinta nu ramane izolata ci alte sentimente, reprezentari se organizeaza in tendinte noi care, fie vor opune rezistenta primei tendinte, fie vor ajuta la dezvoltarea ei. Acesta este momentul inceperii deliberarii. [13 A se vedea Tr.Ionascu, E.Barasch, op.cit., p.259.]

Deliberarea este punerea in raport cu personaliatea sufleteasca, cu experienta inainte de alegerea hotaritoare a tendintelor care aspira sa se satisfaca si sa conduca activitatea, a ideilor care vin sa controleze aceste tendinte, aratandu-le foloasele si inconvenientele, a impresilor, a sentimentelor care intovarasesc in chip natural aceste idei, a tendintelor secundare cu cortegiul lor nou de idei si impresii care vin sa sprijineasca pe unele si sa combata pe celelalte.

Deliberarea poate avea loc intr-o perioada mai lunga sau mai scurta in functie de claritatea reprezentarii sau a scopului care determina miscarea voluntara. Cu cat reprezentarea scopului va fi mai clara si se va pastra mai cu netezime in constiinta individului, cu atat miscarea voluntara se va organiza mai repede, cu toata rezistenta pe care celelalte tendinte si fenomene psihologice i-ar putea-o opune.

Tendintele care ajuta la evolutia si indeplinirea primei tendinte prezinta caracteristica de a fi intermediul ce va trebui realizat si atins cu toata necesitatea inainte de a se ajunge la realizarea scopului propus. Trebuie sa realizam noi mai intai mijloacele, pentru ca, apoi sa ducem la indeplinire scopul. [14 Ibidem.]

Aceste mijloace capata chip de scop in anumite momente pentru realizarea carora trebuie sa avem si alte mijloace. Rezulta de aici ca orice act de vointa este o complexitate considerabila cuprinzand in sine o serie multipla de tendinte legate unele de altele si coordonate intre ele printr-un raport succesiv de la mijloc la scop.

1.4. Procesul psihologic de formare a vointei juridice

Rezumand prezentarea de mai sus putem trage concluzia etapelor vointei juridice.

Foarte schematic – pentru ca depaseste obiectul cercetarii juridice – trebuie spus ca, pentru a ajunge la hotarare si la actiune (la incheierea unui act juridic civil) omul (privit individual, ca persoana fizica, sau ca organ al unei persoane juridice) parcurge mai multe etape succesive ale unui proces psihologic complex de formare a vointei sale juridice, printre care:

- reflectarea in constinta sa a unei (unor) nevoi materiale sau spirituale ce trebuie satisfacute;

- conturarea - sub impulsul acestor nevoi - a motivelor care indeamna la actiunile prin care nevoile sale pot fi satisfacute;

- deliberarea sau cantarirea mentala a motivelor si a mijloacelor de satisfacere a nevoilor respective;

- interventia unuia sau mai multor motive determinante constand in reprezentarea intelectuala a scopului urmarit prin actiunea preconizata;

- hotararea de a incheia actul juridic necesar pentru implinirea scopului urmarit, adica pentru satisfacerea nevoilor care au constituit punctul de plecare al intregului proces psihologic schitat mai sus;

- manifestarea exterioara a acestei hotariri.

Din tot acest proces psihologic - care nu este rareori atat de simplu cum l-am prezentat – ne intereseaza pe planul dreptului civil, numai doua elemente sau momente: momentul final constand in adoptarea si manifestarea hotararii de a incheia actul juridic avut in vedere (manifestare pe care o numim consimtamint) si momentul interventiei motivului determinant sau al reprezentarii scopului urmarit prin incheierea actului juridic, scop care constituie cauza actului juridic. Notiunea trebuie inteleasa in sensul de cauza impulsiva si determinanta a vointei, iar nu in sensul de cauza eficienta, in care este utilizat termenul in filozofie, in relatia dihotomica de cauza – efect.

Asadar vointa juridica este una singura, dar pentru dreptul civil prezinta importanta doua din elementele sale componente – fiecare cu cerinte si cu consecinte diferite: consimtamantul si cauza. [15 Ase vedea M.Muresan, P. Ciacli,”Drept civil.Parte generala” Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2001, p.114-115.]