Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
I. CONSIDERATII GENERALE ANATOMO-FIZIOLOGICE ASUPRA CAVITATII BUCALE
I.1 NATOMIA PARODONTIULUI
I.1.1 GINGIA LIBERA
I.1.2 GINGIA ATASATA
I.1.3 GINGIA INTERDENTARA SAU PAPILAR
I.2 DATE HISTOLOGICE
I.2.1 ASPECTE MICROSCOPICE ALE GINGIEI NORMALE
I.2.1.1 FIBRE COLAGENE
I.2.1.2 FIBRE DE RETICULINA
I.2.1.3 FIBRE DE OXITALAN
I.2.1.4 FIBRE ELASTICE
II. BOALA PARODONTALA
II.1 EPIDEMIOLOGIE
II.2 ETIOPATOGENIA BOLILOR PARODONTALE
II.3 CLASIFICAREA BOLILOR PARODONTALE
II.3.1 GINGIVITE
II.3.2 PARODONTITE
II.3.3 TRAUMA OCLUZALA
II.3.4 ATROFIA PARODONTALA
II.3.5 MANIFESTARI PARODONTALE ALE UNOR BOLI GENERALE
II.4 ETIOLOGIA BACTERIANA IN BOALA PARODONTALA
II.5 PLACA SUPRAGINGIVALA SI SUBGINGIVALA
II.5.1 PLACA SUPRAGINGIVALA
II.5.2 PLACA SUBGINGIVALA
III. PUNGA PARODONTALA
III.1 DEFINITIE
III.2 STRUCTURA

Alte date

?CAPITOLUL I

Consideratii generale anatomo-fiziologice asupra cavitatii bucale

I.1. ANATOMIA PARODONTIULUI

Parodontiul cuprinde totalitatea tesuturilor care contribuie la fixarea dintelui in alveola, lucru pentru care a fost numit "aparatul de sustinere" a dintelui.

Din punct de vedere functional, dintele nu poate fi privit separat de complexul formatiunilor inconjuratoare, care constituie aparatul sau de sustinere si sunt cuprinse sub numele comun de parodontiu.

Aceste structuri care alcatuiesc parodontiul provin din sacul foliculului dentar si sunt: cementul, procesul alveolar, periodontul si gingia. Cementul si procesul alveolar constituie "parodontiul dur", iar periodontul si gingia "parodontiul moale". Din punct de vedere functional cementul apartine parodoritiului, desi morfologic face parte din dinte. Periodontul (Periodontium sau Desmodontium) sau ligamentul alveolodentar suspenda dintele in alveola, constituind principalul sau element de fixare. El ocupa spatiul ingust (0,1-0,3 mm) dintre alveola si radacina, numit spatiul periodontal. Pe langa aceasta functie statico-dinamica menita sa asigure stabilitatea dintelui in alveola, periodontul mai indeplineste functiile de geneza a cementului si a osului alveolar, precum si de receptie senzitiva.

Functia statico-dinamica a periodontului este asigurata prin structura si directia fibrelor care il alcatuiesc. Acestea se implanteaza in cement si in osul alveolar si sunt grupate in fascicule orientale in felurile directii in diferitele regiuni ale radacinii, in raport cu miscarile dintelui.

Fibrele sunt de natura colagena, inextensibile. Aparenta elasticitate a ligamentului alveolodentar se datoreste faptului ca fibrele sale au un traiect ondulat in stare de repaus, si vor fi intinse sub actiunea fortelor mecanice care solicita dintele. Fiecare din acestea au rolul lor bine precizat in mentinerea dintelui, formand o unitate morfo-functionala care pe parcursul vietii sufera o serie de transformari adaptive.

Fig. 1 Reprezentarea schematica a unei sectiuni printr-un dinte si prin aparatul de sustinere

Boala parodontala atinge progresiv toate elementele parodontiului, ducand in final la pierderea dintelui de pe arcada. Odata cu indepartarea dintelui dispare si parodontiul marginal.

Tesuturile parodontale poseda multiple sisteme de protectie si adaptare cum ar fi:

? cheratinizarea epiteliului;

? descuamarea;

? reinnoirea continua a legaturii fizico-chimice a epiteliului de jonctiune;

? migrarea celulelor de aparare in santul gingivo-dentar;

? remanierea permanenta a desmodontiului;

? modificari osoase sub forma de resorbtie si apozitie.

Mucoasa bucala - cuprinde mai multe zone cu rol diferit:

o fibro-mucoasa masticatorie compusa din gingie si mucoasa ce acopera palatul dur;

o mucoasa ce acopera fata dorsala a limbii;

o mucoasa ce acopera restul cavitatii orale.

Fig. 2 Mucoasa bucala

Parodontiul de invelis (gingia) – este portiunea de fibro-mucoasa masticatorie care acopera osul parodontal si dintii in zona cervicala. Ea este delimitata spre partea coronara a dintilor de catre marginea libera a gingiei printr-o margine festonata, iar in directia apicala pe o distanta apicala pe o distanta variabila, de la 1 la 9 mm, prin linia muco-gingivala, continuandu-se apoi cu mucoasa gingivala. Spre palat, trecerea se face fara aceasta delimitare. Asemenea, spre lingual, fiind continuata cu acelasi tip de fibro-mucoasa masticatorie.

Gingia prezinta urmatoarele zone distincte:

? gingia libera : marginala si papilara;

? gingia aderenta sau fixa.

1. Gingia libera

Gingia marginala inconjoara coletul dintelui ca o linie festonata si e cuprinsa intre marginea libera a gingiei si fundul santului gingival, care corespunde in stare normala jonctiunii smalt-cement. Are o grosime de aproape 1 mm si formeaza peretele mucozal (mucozal) al santului gingivo-dentar (sulcusul gingival).

Santul gingivo-dentar – este un spatiu virtual cuprins intre gingia libera si suprafata dintelui ce comunica cu mediul bucal, iar baza e inchisa in epiteliul jonctional. Nu toti indivizii il prezinta. Este mai frecvent la nivelul incisivilor si premolarilor mandibulari. Prin introducerea unei sonde boante tesutul gingival se separa de dinte. Profunzimea acestui sant variaza de la 0,5 la 1,8 mm cand gingia este sanatoasa.

2. Gingia atasata este prelungirea gingiei marginale libere spre mucoasa alveolara, intim atasata de os sau cementul radicular, intre santul gingivo-dentar si limita muco-gingivala. Aceasta limita muco-gingivala apare ca o linie orizontala ce nu totdeauna este vizibila si cu atat mai putin lingual si palatinal.

Aceasta linie delimitata este data de faptul ca gingia atasata este fixata ferm pe suportul osos sau cementat prin fibre conjunctive, pe cand in continuarea mucoasei alveolare este de un rosu mai inchis si adera mai lax pe osul subiacent. Înaltimea acestei portiuni gingivale este variabila in raport de zona arcadei.

3. Gingia interdentara sau papilara ocupa spatiul de sub punctul de contact intre doi dinti. Papilele interdentare au forma piramidala mai ascutita in

zona frontala si mai aplatizata in zonele molare. În realitate, exista doua papile – una vestibulara si una orala unite printr-un col. Ele determina aspectul mai accentuat festonat al gingiei libere. În cazul in care contactul interdentar lipseste datorita spatierii dintilor, papila nu exista, gingia fiind strans atasata de osul intermediar, avand o suprafata rotunjita si neteda.

Fig. 3 Parodontiul de invelis

Culoarea gingiei sanatoase este roz-coral, uniforma de la gingia atasata pana la creasta gingiei marginale. Variaza totusi considerabil in functie de cantitatea de melanina din tesuturi, de grosimea epiteliului, de gradul de keratinizare si de vascularizatia tesutului conjunctiv. Adesea este albastru-inchis sau bruna la indivizii cu pielea inchisa. Culoarea gingiei este mai palida, chiar usor albicioasa in zonele de hiperkeratoza, de reactie fata de impactul alimentar traumatizant.

Aspectul clinic normal al gingiei este de culoare roz pal, neteda in zona marginala si uneori granitata, cu aspect de „coaja de protocala”, in portiunea atasata. Cresterile de volum ale gingiei sunt semne sigure ale unei gingivopatii. Aceste manifestari apar legate de hipertrofia sau hiperplazia gingiei.

Conturul depinde in mare parte de forma dintilor si de aliniamentul lor pe arcada. În general, gingia inconjoara dintele urmand un traseu festonat.

Consistenta: este ferma si elastica, gingia fiind bine atasata pe dinte si os. La aceasta contribuie in mare masura fibrele gingivale.

Textura : prezinta aspectul granitat care e vizibil pe fata vestibulara si numai uneori palatinal sau lingual. Acest aspect dispare in jurul unor gingivopatii si poate reapare dupa tratament.