Pagina documente » Drept » Delicte de presa. Raspunderea juridica civila cu privire la delictele de presa

Despre lucrare

lucrare-licenta-delicte-de-presa.-raspunderea-juridica-civila-cu-privire-la-delictele-de-presa
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-delicte-de-presa.-raspunderea-juridica-civila-cu-privire-la-delictele-de-presa


Cuprins

Cuprins
1. Argument
2. Presa in statul de drept
2.1. Complexitatea domeniului de viata sociala
concretizata in activitatea de presa
2.2. Pentru o dialectica opinie / informare. Protejarea surselor
2.3. Structura unei redactii de ziar
2.4. Reglementari constitutionale. Libertatea presei si viata privata
2.4.1. Libertatea de exprimare
2.4.2. Dreptul la informatie
2.4.3. Dreptul la ocrotirea vietii private
3. Delicte de presa
3.1. Infractiuni prevazute in Codul penal savirsite prin presa
3.1.1. Propaganda in favoarea statului totalitar
3.1.2. Actiuni impotriva ordinii constitutionale
3.1.3. Comunicarea de informatii false
3.1.4. Defetismul
3.1.5. Propaganda pentru razboi
3.1.6. Insulta
3.1.7. Calomnia
3.1.8. Ultrajul contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice
3.1.9. Instigarea publica si apologia infractiunilor
3.1.10. Raspindirea de materiale obscene
3.2. Contraventii la regimul juridic al presei in Rominia
3.2.1. Aspecte generale
3.2.2. Audiovizual / presa. Privire comparativa
4. Raspunderea juridica civila cu privire la delictele de presa
4.1. Raspunderea proprie a autorilor unor articole de presa
si raspunderea comitentilor pentru prepusii lor in cadrul redactional
4.2. Problema delicata a daunelor morale
4.2.1. Privire istorica asupra daunelor morale
4.2.2. Situatia actuala
5. De lege ferenda
5.1. Dreptul la rectificare si la replica in presa scrisa
5.2. Asigurarea civila a redactiilor pentru prejudiciile
patrimoniale cauzate din vina ziaristilor
6. in loc de concluzii: legea presei, o...necesitate
7.Anexe
7.1. Jurisprudenta
7.1.1. Decizia penala nr. 1168/2000.
7.1.2. Decizia penala nr. 2344/2000
7.1.3. Sentinta civila nr. 1066/1998
7.2. Hotarirea Camerei Deputatiilor din Rominia nr. 25 din
12 septembrie 1994 asupra rezolutiilor Adunarii Parlamentare
a Consiliului Europei cu privire la etica ziaristica
7.3. Hotarirea Senatului Rominiei nr. 32 din 6 octombrie 1994
asupra rezolutiilor Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei
cu privire la etica ziaristica

EXTRAS DIN DOCUMENT

?DELICTE DE PRESÃ?

1. Argument

Mass-media se infatiseaza pe sine, la inceput de secol XXI, ca un domeniu de viata sociala din ce in ce mai complex, concretizat in raporturi sociale adesea greu de imaginat intre persoane care uneori nici nu se intalnesc. Mijloacele de comunicare in masa cunosc in ziua de azi o diversitate uimitoare [1 Bernard Miège in Societatea cucerita de comunicare, Ed. Polirom, Iasi, 2000, dezvolta aceasta problema in mai bine de 200 de pagini.], pe masura expoloziei informationale caracteristice satului global al lui Mc’Luhan. Canalele prin care fluxul informational ajunge de la emitatori (institutii specializate in activitatea de comunicare publica) la receptori, sunt, ca atare, ele insele de o varietate surprinzatoare. Acum treizecizeci de ani era aproape imposibil pentru cineva sa isi imagineze ca un reporter poate transmite informatii despre un conflict armat chiar de pe frontul de lupta si chiar in timp real, adica transmisiune in direct. Cu ajutorul satelitului, a unui leptop conectat telefonic la internet, sau cu ajutorul unui telefon portabil, reporterul ne face martori propriu-zis la evenimentele pe care le transmite.

În randul mijloacelor de comunicare in masa, presa ocupa inca un rol central, desi cei mai multi autori in domeniul mass-mediei [2 A se vedea in acest sens Roger Silverstone, Televiziunea in viata cotidiana, cap. 5, Televizorul si consumul, Ed. Polirom, colectia media, Iasi, 1999, p. 125 – 156.] tind sa opteze pentru primatul imaginii, sub pretextul ca imaginea ar avea o retorica [3 În acest domeniu este de notorietate lucrarea lui Ronald Barthes, Retorica imaginii, tradusa si in romaneste.] mai virila, ca prin ea s-ar exprima 1000 de cuvinte, ca, in fine, forta de persuasiune este mai mare la mesajul imagistic tocmai pentru ca s-ar adresa afectivului iar nu ratiunii.

Instrumentele de lucru ale ziaristului, ale omului de presa, stricto sensu, sunt exclusiv cuvintele, adresate prin excelenta ratiunii, iar in acest cadru aristotelic de logica si intelepciune prezumat pana la proba contrarie ca existent intre paginile unui ziar, se intelege ca raporturile umane sunt prietenoase, ca nimeni nu aduce atingere intereselor si drepturilor unei alte persoane sau chiar statului insusi. Prin urmare omul/ziaristul [4 Preferam termenul de ziarist, in locul celui de jurnalist, pentru a lamuri cititorii acestei lucrari inca de la inceput ca avem in vedere numai activitate de ziaristica, adica jurnalismul de presa scrisa, prin presa unii intelegand intr-un sens inadmisibil de larg, fortand termenii, si activitatea audio-vizuala. Legea presei nr. 3/1974, abrogata, utilizeaza termenul de presa in acceptiunea sa larga, anume ceea ce intr-un limbaj mai modern s-ar numi activitate media. Conceptul de presa, cel mai exact, se refera stricto sensu la presa scrisa, care poate fi si ea de doua feluri: ziaristica – la care ne referim noi – si on line journalism, anume presa scrisa in retea numita si instant journalism.] este liber sa faca tot ceea ce nu limiteaza drepturile si libertatiile celorlalti. Este ceea ce unii cercetatorii sociologi si politologi numesc libertatea negativa [5 Profesorul de filosofie din Torino, Norberto Bobbio, in lucrarea Dreapta si Stanga, Humanitas, Buc., 1999, p. 119, rediscuta conceptele democratice de libertate, autoritate si egalitate, incercand sa le defineasca prin intermediul unor raporturi conflictuale, asa cum abordase libertatea si Berdiaev in Împaratia lui Dumnezeu si imparatia cezarului, Humanitas, Buc., 1998. Astfel, „...una e libertatea de a vrea, care implica o discutie despre liberul albitru si alta este libertatea de a actiona, devenita tema a filosofiei politice, care distinge intre libertatea negativa, adica libertatea propriu-zisa de actiune si libertatea ca autonomie, adica respectarea unor legi pe care fiecare si le impune.” Tot in acest sens vezi si Aurelian Craitu, Elogiul Libertatii – studii de filosofie politica, Ed. Polirom, Iasi, 1998, capitolul A fi sau a nu fi liberal?. Deasemenea Sartori in Teoria democratiei reinterpretata, Polirom, Iasi, 1999, il citeaza pe Laboulaye, p. 255: „ Este evident ca toate conditiile libertatii s-au modificat; chiar cuvantul libertate nu mai are in vremurile noastre sensul avut in Antichitate”.].

Totusi nu este o noutate ca, astazi si paginile ziarelor sunt inevitabil cotropite de imagini, ca publicitatea domina cu lejeritate spatiul paginilor din publicatiile locale si cu atat mai mult, nationale. În acest context formulam o serie de intrebari despre probitatea activitatii ziaristice, despre cum reuseste jurnalistul de presa sa-si vanda publicatia fara a leza dreptul la imagine a fiecarui individ, violandu-i, in goana dupa senzational, viata privata sau diminuandu-i demnitatea sau onoarea, fara a contraveni intereselor statului si ale institutiilor sale, fara a manipula si a raspandi ura rasiala sau materiale imorale, pornografice, in fine, fara sa denaturaze relatiile prezumate prietenoase de care aminteam mai sus, in relatii de adversitate intre persoane. Sau mai mult, fara sa comita nici un delict (infractiune sau contraventie), tinand cont mai ales de dialectica triunghiului:

dreptul la informare;

protejarea surselor;

dreptul la propria imagine si la viata privata.

Subsemnatul este si student la Facultatea de Litere, Istorie si Jurnalistica din cadrul Universitatii „ Lucian Blaga” din Sibiu. În timpul primilor trei ani de studentie intr-ale jurnalisticii, mai ales in vremea sesiunilor de practica la diferite redactii sau chiar in cursul colaborarilor semestriale cu reviste si cotidiene locale sau nationale, in fine, chiar in redactiile de radio sau televiziune, impreuna cu colegii, studenti sau ziaristi consacrati, ne intalneam cu situatii la care sper ca, lucrarea de fata sa le ofere unele pertinente solutii. Mai mult, cu ocazia unor conferinte internationale desfasurate in anii 1999-2001 in Spania, Portugalia si Croatia, pe teme privind si legislatia presei in tarile participantilor, sesiuni de comunicari organizate de Forumul European al Studentilor la Jurnalistica, in care subsemnatul este membru, am descoperit vastitatea acestui domeniu inca neexplorat in stiinta dreptului romanesc.

Solul pe care pornesc este unul al nisipurilor miscatoare, pe care talpa iti aluneca si risti sa nu mai stii ce sa crezi despre ceea ce erai sigur ca este drept. Uneori linia de demarcatia intre imoral si moral, pe de o parte si ilegal si legal, pe de alta parte, este cam confuza, serpuita cel mai adesea. Se poate intampla ca ceea ce unui ziarist i se pare a fi un bun informational de interes social, sa incalce de fapt principiul alterum non laedere, expunand o persoana la batjocura sau violandu-i dreptul la intimitate. Nu de putine ori persoane despre care scriam sau pe care le citam, fara sa le inregistrez [6 Poate cea mai impunatoare lectie de precizie in acest sens ne-a fost oferita de Parintele Teofil de la manastirea Sambata de Sus, care, intr-un interviu despre viata lui, dat pentru Radio Romania Cultural, a inregistrat pentru sine intreaga vorbire de suflet, tocmai pentru a nu-i putea fi denaturate cuvintele sau sensurile acestora. În birou avea peste 400 de casete.], negau cele scrise despre ei sau retractau ori nu recunosteau cele afirmate, unii intrau furiosi in redactii si amenintau cu procese pe semnatarul articolului, pe redactorul sef, pe secratarul de radactie si chiar pe directorul ziarului, care cel mai adesea nu stia ce materiale vazusera lumina tiparului. Si tot astfel, unii colegi ma intrebau daca o anume afirmatie ar fi calomnioasa, sau daca contravine vreunei norme penale. Astfel, unul vroia sa afle daca poate divulga oarece informatii despre un dosar penal privind un incest aflat pe rolul Tribunalului din Sibiu, daca nu ar scapa mai usor prin nesemnarea materialului sau prin fixarea in header – ul paginii de ziar a titulaturii generice: materiale de opinie. În fine, nu de putine ori ma puneau in dilema, intrebandu-ma cate ceva despre legea presei, daca mai e valabila „aia comunista” din ’74, sau despre disputele parlamentarilor privind art. 168¹ Cod penal [7 În aceasta directie vezi si Dilema, nr. 463, 25 – 31 ianuarie, articolul Statul de drept – articolul 168 indice 1, Sever Voinescu, p. 5, sau articolul lui Lucian Mandruta de la aceeasi pagina.], sau altele. De fiecare data imi propuneam sa aprofundez intrebarile lor, domeniile deschise de ele, si nu este o mai buna oportunitate decat elaborarea proiectului de licenta in drept. Sursele bibliografice nu sunt foarte bogate si tocmai de aceea am apelat la materiale aduse din strainatate pentru prima data in Romania, la jurisprudenta, la site – uri despre libertatea presei sau diferite lucrari adiacente.

Lucrarea se gaseste oarecum undeva intre jurnalistica, dreptul public si cel privat, fireste cu o mai accentuata inclinatie spre primul, tratand modul de comitere a unor infractiuni si cateva aspecte despre contraventiile savarsite prin mijloacele de presa scrisa. Fie ca demersul nostru sa se inscrie in galeria primelor initiative in conturarea unei noi ramuri de drept, peste ani numita, poate, Drept media.

2. Presa in statul de drept

Conceptul statului de drept, ca si acela al drepturilor omului, [8 Miruna Runcan vorbeste in Introducere in etica si legislatia presei despre o Civilizatie a „drepturilor omului”, Ed. All Educational, Buc., 1998, p. 17-19. Autoarea precizeaza: „ Civilizatia drepturilor omului, care face din libertatea individuala punctul zero al oricarei organizari articulate a lumii, e probabil un bun castigat definitiv in ultimele trei secole si tinde (...) spre o accentuata si accelarata globalizare.”, p. 17.] e folosit in cele mai diverse situatii, si uneori de cele mai neavizate persone. Decenta discutiilor de salon impune sa invoci statul de drept atunci cand argumentele exacte sunt indisponibile ori, cand pur si simplu, nu mai sti ce sa spui. Cu toate acestea, conceptul isi pastreaza integritatea si precizia lui denominativa, in ciuda utilizarilor imprecise.

Astfel, norma constitutionala din art. 1 alin. 2 din legea fundamentala din 1990 care prevede ca “Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate” marcheaza “ …desprinderea de statul totalitar si promovarea unui regim politic in care locul primordial urma sa-l ocupe legea”. [9 Pentru mai multe detalii a se vedea Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu, Constitutia Romaniei, comentata si adnotata, Lumina Lex, 1997, p. 14-17.]

Dupa cum observa prof. univ. dr. Ion Dogaru “ intre stat si drept exista o relatie puternica, indisolubila [10 Ion Dogaru, Teoria generala a dreptului, Ed. Europa, Craiova, 1996, p. 96.]…”. “Statul garanteaza realizarea dreptului si reintegreaza ordinea juridica legala” [11 Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului, Tipografia Universitatii din Bucuresti, 1992, p. 59.], iar dreptul vegheaza ca statul sa nu se ridice deasupra indivizilor, din a caror vointa, prin contract, insusi statul s-a nascut. [12 Sub acest aspect, Declaratia drepturilor omului si cetateanului de la 26 august 1789 face o distinctie subtila intre cetatean, care este partea publica a individului si apartine statului, si om, a carui viata privata trebuie protejata fara nici o interventie publica. Mai tarziu, la 1821 Hegel avea sa afirme: „...daca cetatenilor nu le merge bine, daca scopul lor subiectiv nu le este satisfacut, daca ei nu gasesc ca mijlocirea acestei satisfaceri este statul insusi, ca atare, atunci statul sta pe picioare slabe.”, Principiile filosofiei juridice, Ed. Academiei, Buc., 1969, p. 291.]

În conceptia lui Kant, caruia i se atribuie paternitatea Rechtstaat-ului, care mai tarziu avea sa se numeasca Etat du droit sau Rule of Law (in sistemul jurisprudential anglosaxon, la care ne vom referi adesea), statul de drept vietuieste atunci cand puterea controleaza puterea prin autoritatea legii. [13 Pentru o perspectiva mai aprofundata asupra statului de drept vezi Romul Petru Vonica, Introducere generala in drept, Lumina Lex, Buc., 2000, p. 144. Totusi autorii traseaza o distinctie clara intre statul de drept si statul legal. Ultimul este acela in care puterea nu se exercita decat conform legii, ceea ce inseamna ca guvernantii au garantia ca nu se va actiona impotriva legii, insa in statul de drept insasi puterea legislativa este limitata in raport cu drepturile individuale ale cetatenilor. Vezi pentru detalii Sofia Popescu, Statul de drept in dezbaterile contemporane, Ed. Academiei, Buc., 1998, p. 39.]

În dictionarul de filosofie Larousse, autorii mentioneaza ca in societatile democratice moderne, problematica statului se axeaza pe patru teme principale, intre care un rol deosebit il are respectul vietii private [14 Dictionar de filosofie, colectia Larousse, Ed. Univers Enciclopedic, Buc., 1998, p. 323. Celelalte teme principale sunt: echilibrul dintre eficienta si reprezentativitate, relatiile statului cu economia de piata, identitatea statala federala, confederala sau nationala.], si, adaugam noi, asigurarea ordinii publice, constitutionale.

În acest context, stiut fiind ca cel mai adesea subiectii pasivi ai infractiunile comise prin presa sunt fie cetatenii, sub aspectul violarii vietii private, al prejudiciului de imagine sau al atingerilor aduse onoarei, fie statul, afectat in ordinea si stabilitate sa ori in siguranta lui prin divulgarea de informatii secrete, se impun, ab initio, cateva precizari privind complexitatea activitatii de presa, ca a patra putere in stat. [15 O lucrare deja de notorietate in domeniu este studiul Pr. Simion Boncu, Presa – caine de paza al democratiei, Ed. Licorna, Sibiu, 1998, cuprinzand observatii foarte bine documentate despre contributia presei la exercitarea controlului democratic asupra armatei in tarile democratice.]

2.1. Complexitatea domeniului de viata sociala concretizata in activitatea de presa

Cercetatorii diferentiaza intre functiile presei in societate, pe de o parte si rolul presei pe de alta parte [16 Mihai Coman, Introducere in sistemul mass-media, colectia media, Ed. Polirom, Iasi, 1999, p. 69-99.]. Functia presei este sociofania activa a rolurilor sale, modul concis prin care mass-media produce efecte in societate. Cu alte cuvinte, de exemplu, presa are misiunea de a informa publicul (rol), drept urmare a activitatii presei, publicul este informat (functie), iar prin informatiile pe care le distribuie, presa influenteaza gandirea si comportamentul publicului (efect). [17 Idem, p. 70.]

FUNCTIILE PRESEI ÎN SOCIETATE

functia de informare [18 În exercitarea acestei functii se pot comite fapte prevazute de legea penala, precum comunicarea de informatii false (art. 168¹ cod penal).],

functia de interpretare a faptelor,

functia de legatura, [19 Oferind informatii comune, idei comune, si, implicit subiecte comune de dialog, mass-media leaga oamenii departati si diferiti intr-un fel de comunicare care nu mai este bazata pe proximitatea spatiala, nationala, religioasa, culturala, ci doar pe cea informationala, lucru ce explica, vom vedea, posibilitatea de savarsire a unor infractiuni contra statului, precum propaganda pentru razboi, art. 356 Cod penal. Marshll Mc’Luchen numeste aceasta functie tribalism planetar in Galaxia Gutenberg.]

functia de culturalizare,

functia de divertisment [20 În legatura cu care vom identifica posibilitatea savarsirii unor infractiuni prevazute de codul penal roman, precum ultrajul contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice (art. 321 cod penal) sau raspandirea de materiale obscene (art. 325 cod penal) sau instigarea publica si apologia infractiunilor (art. 324 cod penal). Sociologul francez Jean Cazneuve vorbeste despre trairi prin procura si mai numeste aceasta functie ca fiind terapeutica sau cathartica (de eliberare psihologica), in vreme ce altii o numesc functie a hedonismului (Maffessoli)]

ROLUL PRESEI ÎN SOCIETATE.

Pentru explicarea rolului presei in societate s-au realizat mai multe tipologii ale modelelor de organizare si functionare a serviciilor publice sau private de comunicare si informare publica. În acest sens, cea mai apreciata taxonomie este oferita de Sipert, Peterson, si Schram care disting intre:

modelul autoritarist,

modelul comunist,

modelul liberal,

si modelul serviciului public.

În preambulul de fata la cele despre delictele de presa, se cuvine o succinta prezentare a ultimului model enumerat, in esenta, pentru ca actualmente el sta la baza functionarii presei, ca putere in stat in democratiile contemporane si se afla intre premisele efortului de aliniere a standardelor actului de presa din Romania la exigentele Europei.

Substanta modelului numit al serviciului public rezida in principiul responsabilitatii sociale. „În virtutea acestuia libertatea presei devine, de fapt, o datorie publica: presa are anumite obligatii fata de individul-cetatean, obligatii de la care nu poate abdica in numele legilor pietei (profitului) [21 Prin jocuri de interese politice, fonduri sau diverse facilitati, poate deveni mobil al unor campanii de denigrare a unor personalitati adverse celor ce finanteaza subteran anumite publicatii.], si ale succesului facil (divertismentului)”. [22 Mihai Coman, op. cit., p. 100.]

Dar poate ca cel mai bine este exprimat acest rol/model de vorbele celebrului Joseph Pulitzer, care avea sa finanteze primul curs de jurnalistica in cadrul Universitatii Columbia din New York: „Numai un inalt ideal si o preocupare scrupuloasa de a actiona corect, numai cunoasterea exacta a problemelor in discutie si o constiinta sincera a raspunderii morale pot salva jurnalismul de aservirea la interesele oamenilor de afaceri si la satisfacerea unor scopuri egoiste opuse binelui public”. [23 Idem, ibidem, citat de autor.]

Astfel s-a nascut Codul de etica al Societatii Jurnalistilor Profesionisti din Sigma-Delta-Chi din SUA, Codul de Conduita – Germania, Carta Obligatiilor Profesionale ale Jurnalistului – Franta, Carta Sindicatului National al Jurnalistilor – Anglia, ori, Declaratia Principiilor de Conduita a Jurnalistilor – Federatia Internationala a Jurnalistilor, Codul Arab de etica, Codul de etica al jurnalistilor latino-americani, Principiile Internationale ale Eticii jurnalistice, etc.