Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
Capitolul 1
In loc de introducere...
Epoca lui Carlo Goldoni si reforma in comedie
Capitolul 2
Opera lui Carlo Goldoni
Capitolul 3
Flecarelile femeilor
-reprezentata pentru prima oara la Venetia, in ultima seara a carnavalului din 1751-
Capitolul 4
Prima intalnire cu piesa
Capitolul 5
Ideea regizorala
Capitolul 6
Despre Sgualda...
Capitolul 6
Cum am ajuns la Sgualda...sau invers?

Alte date

? Capitolul 1

In loc de introducere...

Ideea de a face teatru s-a nascut in mine inca din perioada primelor semne ale adolescentei. Pe atunci mi-era putin teama de intrebarea, deja cliseu, “de ce teatru?”, pe care mi-o puneau familia, profesorii din scoala. Prietenii, oricine altcineva...Nu pra stiam ce sa raspund. Simteam doar o chemare launtrica, inexplicabila primtr-un lant cauzal. Mai tarziu am formulat un raspuns care este si acum valabil: “vreau sa fac teatru pentru ca numai asa o sa am posibilitatea sa traiesc mai multe vieti intr-una singura”. Da, asta era...sa pot fi pusa in situatiiexceptionale pe care o viata obisnuita nu ti le poate oferi, sa traversez mental si alte destine in afara de al meu, sa valorific la intensitate maxima toate nuantele mele sufletesti si psihice, ajungand in felul acesta mult mai departe in procesul de autocunoastere.

Citind un autor francez contemporan, Frederic Beigbeder, am descoperit o teorie interesanta, aceea a “femeii care contine toate femeile”. In alt context social, cultural si istoric, Tolstoi afirma ca omul contine in el insusi toti germenii. Este vorba de acele disponibilitati interioare, acea complexitate sufleteasca ce se poate pune in valoare intr-un anumit context, in functie de stimuli si conditionari exterioare, in cazul nostru, o situatie data de un text sau ceruta de un regizor.

In scoala am avut posibilitatea sa studiez roluri de genuri si facturi diferitesi nu pot sa nu recunosc ca m-am lovit de anumite obstacole mai ales in ceea ce priveste partiturile de comedie.

Inca inante de a intra in scoala am studiat in “POD”, sub supravegherea atenta a domnului Catalin Naum caruia ii datorez primele lectii sanatoase de teatru. Acolo am realizat pentru prima oara ca aparitia mea si energia pa care o eman ma va indrepta spre roluri dramatice si mai putin spre comedie.

Asa ca am lucrat mai mult asupra disponibilitatilor mele interioare si mi-am fructificat o alta chemare launtrica spre miscare scenica si dans, intrand in contact cu un alt maestru artistic si spiritual foarte important pentru mine: este vorba de domnul Dan Puric, in a carui trupa lucrez inca din primul an de facultate. Am invatat sa ma joc mai mult, sa jonglez intr-un ritm febril cu starile mele si situatiile de actorie, sa fiu mai atenta la detalii, sa pot juca orice sau cel putin sa ma arunc intr-o situatie cu sinceritate, ca un copil. Nu intamplator cineva spunea ca actorul e “un copil mare”.

In paralel, la scoala am trecut printr-o gama diversa de partituri: in anul I am jucat-o pe domnisoara Zissu, intr-o dramatizare dupa “Noaptea de Sanziene” de Mircea Eliade, in anul II am studiat Cehov: Sonia – “Unchiul Vanea”; Arkadina – “Pescarusul”, si un exercitiu interesant: Paraschiva din “Domnisoara Nastasia”. In anul III a urmat Shakespeare: Catarina- “Imblanzirea Scorpiei”; Lady Ann- “Richard III; Lucetta – “Doi tineri din Verona”; Caragiale: Mita Baston- “D’ale carnavalului”, Veta- “O noapte furtunoasa”. Anul IV a venit cu o noua provocare: Sgualda din “Flecarelile femeilor”.

Epoca lui Carlo Goldoni si reforma in comedie

Incep studiul cu o incursiune in dramaturgia secolului, pentru a putea defini mai exact locul valoric al dramaturgului.

Dupa explozia dramatica din secolul al XVI-lea prelungita

si intr-o parte din secolul urmator,s-a petrecut in teatrul Italian

pana catre jumatatea secolului XVIII-lea o lunga perioada de criza .

Commedia dell’Arte,intr-adevar,continua,ca divertisment,nu mai putin si ca un fel de ritual dedicat unei mari traditii nationale,sa fie in atentia publicului autohton,si sa se bucure de adeziunea acestuia. Un nou gen nou ,in plina desfasurare,

opera,trezea de asemenea interes si aplauze.

Acestea totusi raman manifestari secundare.Ce trebuie subliniat ca reprezentand principala manifestare in epoca a teatrului italian este un fenomen de renastere ,slujit de patru nume reprezentative ale literaturii nationale italiene: Metastasio,

Alfieri,Carlo Gozzi si Carlo Goldoni.Aparitia acestor autori nu este intamplatoare.Ea se incadreaza intr-un context de epoca in buna parte ambiguu cu tot atatea inclinatii traditionale ca si libere.

In centrul epocii,ca reprezentant pe linie dramatica al noii literaturi se situeaza Carlo Goldoni.

A trait intre 1707-1793. S-a nascut in Venetia in februarie 1707,dintr-o familie burgheza instarita.

Dotat cu un puternic spirito ambulatorio, cum singur isi denumeste o dispozitie fireasca dornica de vesnice deplasari,el si-a petrecut o mare parte din viata calatorind. A colindat intreaga Italie: la Rimini,unde a studiat filozofia,la Chioggia,unde si-a intovarasit tatal,medic,la Pavia unde a intrat in Colegiul Papii,la Modena,unde a intentionat sa devina calugar capucin,la Feltre,la Padova,unde si-a luat diploma de avocat dupa o noapte petrecuta la jocul de carti cu profesorii,la Milano,la Udine,la Genova, la Verona,la Florenta,la Pisa.

Dupa lungi peregrinari,Carlo Goldoni se va stabili in 1748 la Venetia,dar nu pentru a profesa avocatura, pentru care fusese diplomat, ci ca scriitor comediograf, angajat cu contract fix(doisprezece comedii pe an),al companiei teatrale Medebach.

Inspiratia lui Carlo Goldoni,dupa cum o atestau Memoriile sale, izvoreste din contactul direct cu viata teatrala a epocii.Aceasta i-a luminat adolescenta,cu primele tentative facute in preajma trupei lui Bonafede Vitali.

Cand Antonio Sacchi, interpret al Mastii lui Truffaldino, l-a invitat in 1747 sa scrie el a renuntat la profesarea avocaturii.

In 1748 ,Medebach l-a angajat, dupa cum aminteam si mai sus, la Venetia pentru compania lui. Pana in 1753 a lucrat pentru Teatrul “Sant’Angelo”. Din 1753 pana in anul 1762 lucreaza pentru Teatrul”San Luca”.

Amaraciunile si deziluziile activitatii din sfera teatrala l-au facut sa paraseasca cu regret orasul Venetia in anul 1762, Goldoni plecand la Paris, unde a fost angajat la curte ca preceptor al principilor, avand avantajul familiei din care provenea si al srudiilor pe care le urmase. In paralel, Goldoni continua sa lucreze si pentru comici, compunand scenarii si unele piese noi, atat in italiana, cat si in franceza.

A murit in1792 la Paris,curand dupa izbucnirea Revolutiei franceze, ceea ce a lasat in urma reprezentant un pas extrem de semnificativ in revolutionarea artei teatrale, si afirmarea primelor structuri ale teatrului realist.

“ ...Cele doua carti asupra carora am cugetat cel mai mult si de care nicand nu ma voi cai ca m-am slujit,au fost lumea si Teatrul. Prima din ele imi infatiseaza numeroase si felurite caractere de oameni, mi le zugraveste atat de firesc,incat par facute anume spre a-mi aduce din belsug subiecte pentru comedii placute si instructive; imi infatiseaza efectele tuturor pasiunilor omenesti; imi furnizeaza intamplari ciudate;imi aduce la cunostinta moravurile zilei; imi arata pacatele si cusururile cele mai obisnuite ale veacului nostru si ale neamului nostru.

Cea de a doua carte, adica Teatrul, ma invata in timp ce o rasfoiesc, in ce culori trebuie infatisate pe scena caracterele, pasiunile, evenimentele care stau scrise in cartea Lumii; cum sa le invalui pentru a le scoate mai mult in lumina si care sunt nuantele ce le fac mai placute privirilor delicate ale spectatorului.

Acesta este o adevarata sinteza a epocii in care a trait si a scris Carlo Goldoni, sinteza aparuta in anul 1750 in prima sa culegere de comedii.

Astfel Goldoni, atent observator al epocii a putut sa-si furnizeze imense provizii de siluete, tipuri, situatii, intamplari tragice sau comice, desprinse din viata de zi cu zi a epocii.

In comedia program Teatrul Comic se regasesc alte idei inovatoare ale lui Goldoni. Inca de la primele indicatii, ne dam seama ca autorul aduce in scena un moment substantial de “teatru in teatru”: in timpul unei repetitii, o trupa de actori- compusa din partizani si nepartizani ai reformei, dezbat cu pasiune si elocinta problema la ordinea zilei in lumea teatrului venetiande la mijlocul secolului al XVIII lea; decadenta tot mai pronuntata a Commediei dell’ Arte si necesitatea- presanta pentru soarta teatrului italian- a inlocuirii acesteia cu Commedia di Carattere ( Comedia de caracter) si al carei autor, reformatorul Goldoni, este reprezentat in piesa de directorul trupei : Capo-comico-ul Orazio.

Odata spusa premisa discutiei “ Nu mai merge cu Commedia dell Arte, cu improvizatiile”- actorii incep sa inchege, de la o replica la alta, o definitie a noului gen. Si cum Goldoni, nefiind amator de teoretizri nu ii inzestreaza pe partizanii reformei sale cu argumente indeajuns de docte ceea ce a atras o serie de critici. Insa Goldoni, intr-o “poetica in actiune”, asa cum isi intituleaza Teatrul Comic, nu putea da decat o “definitie in actiune”. Desigur, acestei dominante reforme I se subordoneaza- in cadrul “opozitiei goldoniene”: fictiunii Commediei dell’ Arte – adevarul; conventionalului- viata; artificialitatii- naturaletea; mastilor- caracterele; improvizatiei- textul scris in intregime.

Consecvent principiului sau de a infaptui reforma lent si progresiv, Goldoni afirma: Vai de noi daca am introduce asemenea inovatie! Nu e inca timpul s-o facem! Nu trebuie sa inlaturam totul, ba dimpotriva, sa cautam sa le dam un loc si sa pastram latura buna a caracterului lor ridicol. Asadar asa explica Goldoni ratiunea persistentei mastilor fixe in comediile sal: golindu-le insa treaptat de insusirile lor traditiponale de tipuri fixe, el le transforma in acelasi ritm in personaje- caractere, diversificate si complexe, dupa exemplul realitatii.

Desigur, marile inovatii ale lui Goldoni in structura noului teatru comic impuneau si o radicala schimbare a artei actoricesti. Si in Teatrul Comic exista destule opozitii, la inceput, a actorilor fata de noul fel de a juca un rol; deoarece le-a ingreunat munca, fiind obligati sa gandeasca, sa studieze si sa joace dupa text. Dar exista si recunoasterea adevarului ca “un actor ignorantnu poate reda nici un personaj” si ca, “jucand totul in mod firesc, redand totul in modul cel mai verosimil, dobindesc un succes mai mare”. De aceea s-a afirmat pe bune dreptate ca reforma goldoniana a presupus in paralel si o recalificare a artei actoricesti.

“Inapt tragicului”, asa cum se defineste singur, Carlo Goldoni este caracterizat de un optimism robust, reflex direct al clasei careia ii apartine si care se afla in deplina ascensiune.Marturie a optimismului sau sunt Memoriile sale,care nareaza cu fidelitate si verva viata scriitorului.

Reforma lupta asadar impotriva obiceiului improvizatiei, pentru a da “...comedii adevarate si nu scene adunate laolalta fara randuiala si fara regula.”

Binenteles ca gurile rele ale vremii au incercat sa se opuna aparitiei formei fixe cautand tot felul de justificari in favoarea actorilor comici care improvizau : “Comediile de caracter ne-au dat peste cap meseria.Un biet comediant,care si-a facut ucenicia potrivit artei si care s-a invatat sa vorbeasca improvizat,fie bine,fie prost,cum se nimereste,vazandu-se nevoit sa invete si sa spuna ceva hotarat dinainte,daca are un renume,trebuie sa cugete,sa se osteneasca,invatand chiar sa tremure de fiecare data cand joaca o comedie,de teama ca n-o s-o stie indeajuns,sau ca n-o sa redea caracterul asa cum se cuvine.”

In Memoriile sale gasim un alt pasaj extraordinar:

“...As fi dorit ca piesa sa fie din domeniul teatrului vorbit;nu-mi placeau arlechinadele..”

Aceasta sfaramare a unor tipare seculare s-a facut impotriva unor spirite conservatoare, care puteau, cu toate acestea, sa sublinieze, ca Giuseppe Baretti in La Frusta letteraria( desi fara voia sa) , marele succes al lui Goldoni. Chiar si de la un alt mare rival al sau, Carlo Gozzi, putem afla ca piesele sale se gaseau pe masutele de toaleta ale doamnelor, pe tejghelele negustorilor, in scolile publice sau particulare, in colegii si chiar in manastiri.

Vreme de zece ani Carlo Gozzi a desfasurat o polemica foarte violenta in defavoarea lui Goldoni si in favoarea Commediei dell’Arte. Pentru a-i contracara succesul, Gozzi a recurs la nuvelistica din lumea basmului.,vrand sa redestepte, cu ajutorul “povestilor” ,menirea Mastilor.

Principala acuzatie pe care o aducea Gozzi lui Goldoni era ca acesta din urma punea in scrierile sale intr-o lumina nefavorabila nobilii acelei epoci, in comparatie cu ceea ce se numea “idealizarea” oamenilor de jos: ”poporul nu trebuie incurajat la nesupunere”, i se spunea.

Voi reveni asupra acestui aspect intr-un capitol ulterior , cand voi analiza in detaliu piesa montata de noi in acest an al absolvirii, “Flecarelile Femeilor”. Insa as vrea sa mentionez ca am observat sublinierea, in tusa groasa, de catre autor a conflictului dintre “doamnele de la Roma” si fetele simple: o croitoreasa, o spalatoreasa, si o vanzatoare de haine vechi. “Inaltele Doamne”sunt luate mereu peste picior de catre fetele din popor:

<>