Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
Capitolul I
ROMANTISMUL

Tematica

Conceptie despre muzica

Receptarea lui Beethoven

Controverse


Partide muzicale


Muzica programatica vs. muzica absoluta

Recuperarea trecutului


J. S. Bach


G. P. da Palestrina

Viata muzicala


Transformarea materialului muzical


Constructia de instrumente
SIMFONISMUL GERMAN

C .M. von Weber

Fr. Schubert

R. Wagner

F. Mendelssohn Bartholdy

R. Schumann

Ludwig Spohr

Johannes Brahms


Date biografice


Privire de ansamblu asupra creatiei


Consideratii stilistice


Simfoniile

ANTON BRUCKNER


Date biografice


Privire de ansamblu asupra creatiei


Trasaturi stilistice


Simfoniile

GUSTAV MAHLER


Date biografice


Privire de ansamblu asupra creatiei


Aspecte stilistice


Periodizare. Simfoniile.

RICHARD STRAUSS


Date biografice


Privire generala asupra creatiei


Trasaturi stilistice
Programatismul
Genuri Miniaturale

Piesa instrumentala de caracter (miniatura)
Liedul

- Cu acompaniament de pian


Fr. Schubert

- Dintre contemporanii lui Schubert


C.M.von Weber


C.Loewe

- Din generatia urmatoare


F.Mendelssohn-Bartholdy


R.Schumann

- Dupa 1850


Fr.Liszt


Richard Wagner


Peter Cornelius


Robert Franz


Adolf Jensen


Johannes Brahms


Hugo Wolf

- Cu acompaniament de orchestra


G.Mahler


Richard Strauss


Hans Pfitzner


Max Reger
Opera romantica in Germania inainte de Wagner

Repere ale creatiei
Richard Wagner - Drama muzicala

Privire de ansamblu

innoiri ale limbajului muzical

Creatia de opera
Opera Italiana - sec.XIX


Gioacchino Rossini


Vincenzo Bellini


Gaetano Donizetti


Giuseppe Verdi


Repere biografice


Creatia
Bibliografie

Alte date

?{p}

?Capitolul I

ROMANTISMUL

Secolul al 19-lea, cunoscut din perspectiva istoriei muzicii sub denumirea de Romantism, aduce in prim plan o schimbare a dominantelor spirituale: cea artistica se retrage acum in favoarea dominantei filozofice. Cu alte cuvinte arta sunetelor redevine sensibila la criterii justificatoare cu statut eteronom. Si daca in perioada medievala – sa ne amintim - isi subordonase realizarile argumentului religios, de data aceasta, tinand seama de „spiritul timpului”, gaseste imbold existential in ideea filozofica.

Înainte insa de a patrunde in detaliul afirmatiei, facem loc unei precizari de ordin terminologic, menita sa fixeze dintru inceput dubla ipostaza a raportului clasic – romantic in muzica.

Clasic - Romantic

Cele doua notiuni pot fi concepute pe de-o parte ca antagoniste, pe de alta ca un tot unitar.

? Goethe spunea ca exista doua feluri de a fi: clasic sau romantic, a fi echilibrat sau a iesi din echilibru..

Dar discutia se cuvine nuantata

1. Ca stil muzical : clasic si romantic nu se pot departaja net. Unele trasaturi romantice apar deja in muzica secolului al 18-lea, trasaturi clasice pot fi intalnite pana tarziu in secolul al 19-lea. Pe de alta parte creatia unui singur compozitor poate intruni ambele caracteristici (ex. F. Mendelssohn-Bartholdy).

2. În general, arta clasica se recomanda prin orientarea spre Antichitate – careia ii preia criteriile estetice (finitudine, claritate, echilibru, logica, continut general uman), formele, constructia. Arta romantica se intemeiaza pe arta clasica, dar ii modifica formele, continutul, chiar pana la a i se opune.

3. În istoria literaturii si a spiritualitatii, dupa perioada pre- si cea timpurie, curentul romantic se manifesta programatic in ultimii ani ai secolului al 18-lea, adica in timpul Clasicismului de la Weimar - Novalis, Friedrich Wilhelm Joseph von Schelling, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel, Wilhelm Heinrich Wackenroder, Ludwig Tieck -.

Ca tematica, Romantismul (german – pentru ca la el ne referim) prefera intoarcerea la traditiile medievale (germane), la povesti, legende, proverbe - cu accentuarea sentimentului irational, a departarii misterioase, a intunericului (noapte si vis, boala si moarte), a experientelor inca neexplorate (dor, credinta, dragoste), a necunoscutului, a nesfarsitului. În locul dorintei de a rezolva rebusul universului, se profileaza acum atitudinea mistica.

În acest context, arta este pretuita pentru rolul sau de mediu favorabil unor asemenea experiente

Pentru poetii germani, muzica are o pozitie privilegiata, este pretuita ca arta fara de cuvinte a sentimentelor, capabila tocmai prin aceasta sa patrunda in zonele adanci, pline de mister, ale spiritului

În muzica situatia difera.

Nu exista in Clasicism, in secolul al 18-lea preluarea unui model antic, pe care Romantismul sa-l abandoneze programatic. Mai mult, in secolul al 19-lea, prin analogie cu Clasicismul literar (de la Weimar), a fost denumit secolul al 18-lea al Clasicismului vienez. Si totusi Beethoven nu este analogul lui Ghoethe decat sub aspect istoric, al perioadei de viata. Altele i-au fost insa contributiile. Beethoven nu a fost un model, precum Goethe, pentru Romantismul timpuriu german, ci chiar cel mai mare novator, a carui opera a influentat pe succesori.

Si totusi exista in muzica secolului al 19-lea suficiente elemente ce pot fi denumite “romantice”:

- tendinta solutionarii corsetelor formale, ale spatiului inchis

- cautarea elementelor de expresie noi, singulare, caracteristice (exemplu: arhaism, pitoresc, exotic, popular/folcloric)

- accentuarea culorii sonore, a instrumentatiei specifice, a armoniei tot mai bogate si mai indepartate de reguli, cu toate consecintele ce duc la transformarea materialului muzical,

- orientarea spre sugestiile extra-muzicale: poetice, asociative, prin care se petrece depasirea granitelor si conexiunea artelor in sensul acelei idei romantice de Gesamtkunstwerk (Opera de arta totala)

Aceste trasaturi nu se regasesc la toti compozitorii secolului al 19-lea. Notiunea “Romantism” nu e adecvata pentru intreg asa-numitul Hochromantik/Romantismul propriu-zis de dupa 1830. R.Schumann si F.Mendelssohn-Bartholdy, F.Chopin si F.Liszt, H.Berlioz si R.Wagner pot fi considerati - fiecare in felul sau - romantici, dar mai putin valabil se aplica termenul pentru Gioacchino Rossini sau Vincenzo Bellini, Albert Lorzing, Otto Nicolai sau Giacomo Meyerbeer.

Vom cauta sa definim altfel epoca.

Conceptia despre muzica

Reflexiile estetice si filozofice despre muzica, componente importante ale gandirii apusene inca din Antichitate, primesc acum noi impulsuri.

Estetica se desprinde de filozofie, de la Aesthetica (1750) lui Alexander Gottlieb Baumgarten si Kritik der Urteilskraft (1790) a lui Immanuel Kant.

Prin idealismul german, muzica a detinut un loc central in meditatiile filozofice:

- F.W.J.von Schelling

- George Wilhelm Friedrich Hegel - isi propaga estetica la Heidelberg in 1816 si apoi in prelegerile de la Berlin (publicate la jubileu, intre 1920-1940, ca vol.12-14). Contributia sa a fost cea mai influenta pentru prima jumatate a secolului 19. Potrivit conceptiei sale (Partea a III-a, Das System der einzelnen Künste) muzica facea parte dintre “artele romantice”, pe o pozitie mediana - intre pictura si poezie -, ca arta a “interioritatii subiective”

- Arthur Schopenhauer - in partea centrala a lucrarii sale de referinta Die Welt als Wille und Vorstellung (Lumea ca vointa si reprezentare- 1819), spre deosebire de ceilalti filozofi, nu ii atribuie doar cel mai inalt rang printre arte, ci un loc special, ca reprezentare nemijlocita a principiului lumii. Aceasta conceptie a influentat puternic conceptia despre muzica si muzicieni in cea de-a doua jumatate a secolului 19. De exemplu, dintre muzicieni asupra lui Wagner, iar dintre filozofi asupra scrierii lui Friedrich Nietzsche Die Geburt der Tragödie aus dem Geiste der Musik (Nasterea tragediei din spiritul muzicii - 1872).

Dintre muzicieni, scrierea prietenului lui Brahms, vienezul Eduard Hanslick, Vom Musikalisch-Schönen (Frumosul muzical - 1854) a avut un mare ecou. Ideea sa centrala: “forma si continutul muzicii”; era adept al muzicii pure, al “muzicii absolute”. Vom reveni la aceasta idee in cursul viitor, cand ne vom referi la Romantism ca perioada a unor aprinse controverse. Deocamdata ne rezumam la a mentiona doar ca o pozitie opusa lui Hanslick a exprimat-o, de pilda, Friedrich von Hausegger prin scrierile sale Musik als Ausdruck (Muzica ca expresie - 1885), R.Wagner und Schopenhauer (1878), Das Jenseits des Künstlers (1893) si Gedanken eines Schauenden (publicata in 1903).

Ca o consecinta a acestei emancipari ale gandirii estetice, putem intelege si apetitul cu care au fost etichetate programatic diferite opusuri muzicale. Sa ne amintim doar de celebra „Sonata lunii” de Beethoven. Si pentru ca am amintit din nou de Beethoven, - cel despre care am afirmat ca a fost nu doar ultimul dintre cel 3 clasici vienezi ci si primul romantic -, sa continuam prin a-i comenta rolul in muzica secolului al 19-lea.

Receptarea lui Beethoven

Influenta sa se manifesta evident asupra celor mai diferite stiluri.

Bunaoara ambele grupari importante din spatiul german - “conservatorii”: Mendelssohn-Bartholdy, Schumann, Brahms; Scoala nord-germana de avangarda: Liszt si Wagner - s-au raportat la el, si sunt de neconceput fara modelul beethovenian. Si A.Bruckner, ce nu apartine celor 2 grupari, a mers in simfoniile sale pe solutia Simfoniei a 9-a. Din finalul (vocal-simfonic, cu solisti si cor) aceluiasi opus si-a primit Wagner principalele impulsuri pentru a sa drama muzicala.

În Franta, H.Berlioz se lasa evident influentat

În vreme ce opera franceza si italiana si genul mai usor al operetei in Germania nu resimt imboldul sau.

Noua este in muzica sa intensitatea sentimentului. Fiecare partitura beethoveniana este un unicat, cum nu se mai intamplase anterior. Formele sale stimuleaza pe inovatori: poemul simfonic la Liszt, ciclul de miniaturi pentru pian la Schumann, simfonistii tarzii precum Brahms si Bruckner.

Ideea despre interpret ca transmitator al muzicii din trecut s-a concretizat tot in relatie cu interpretarea creatiei beethoveniene.

Revenind in plan estetic, imaginile si expresiile cu caracter programatic au fost asociate de asemenea muzicii lui Beethoven: Kampf (lupta), Sieg (victorie), Heldentum (eroc), Titanentum (titanic), Leiden (suferinta), Priestertum, Ergebung, Erlösung, Läuterung etc.