Pagina documente » Psihologie, Sociologie » Mediul familial, sursa a reusitei scolare a elevilor

Despre lucrare

lucrare-licenta-mediul-familial-sursa-a-reusitei-scolare-a-elevilor
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-mediul-familial-sursa-a-reusitei-scolare-a-elevilor


Cuprins

CUPRINS INTRODUCERE......... .. PAG. 5 CAPITOLUL I: MEDIUL FAMILIAL.............. PAG. 7 1.1. CONCEPTE FUNDAMENTALE.. PAG. 8 ALE FAMILIEI 1.1.1. INTEGRARE FAMILIALA........ PAG. 8 1.1.2. MODEL FAMILIAL.. PAG. 9 1.1.3. MODEL PARENTAL PAG. 9 1.1.4. LIMBAJUL FAMILIEI.............. PAG. 9 1.1.5. TIMPUL LIBER PETRECUT...... PAG. 10 IN FAMILIE 1.2. TIPURI DE FAMILII... PAG. 11 1.3. FUNCTIILE FAMILIEI PAG 15 1.3.1. FUNCTIA EDUCATIVA A FAMILIEI............ PAG. 16 CAPITOLUL II: REUSITA SCOLARA PAG. 23 1. DELIMITARI TERMINOLOGICE SI. PAG. 24 CONCEPTUALE 1.1. NOTIUNEA DE REUSITA SCOLARA.............. PAG. 24 1.2. FACTORII REUSITEI SCOLARE... PAG. 25 1.2.1. FACTORII BIO-PSIHOLOGICI..... PAG. 25 AI REUSITEI SCOLARE 1.2.2. FACTORII PEDAGOGICI............ PAG. 28 AI REUSITEI SCOLARE 1.2.3. FACTORII SOCIO-CULTURALI.... PAG. 32 AI REUSITEI SCOLARE 2. ADAPTAREA SCOLARA, O CONDITIE.............. PAG. 33 A REUSITEI SCOLARE 2.1. ASPECTE GENERALE ALE ADAPTARII............ PAG. 33 SI INADAPTARII SCOLARE 3. ESECUL SCOLAR............. PAG. 37 3.1. NOTIUNEA DE ESEC SCOLAR......... PAG. 37 3.2. CAUZELE ESECULUI SCOLAR......... PAG. 39 3.3. ESECUL SCOLAR- O PROBLEMA...... PAG. 42 DE PERSONALITATE? 3.4. POSIBILITATI DE PREVENIRE........ PAG. 43 A ESECULUI SCOLAR CAPITOLUL III: FORME DE COLABORARE........ PAG. 44 SCOALA- FAMILIE CAPITOLUL IV: CONCLUZII.............. PAG . 47 BIBLIOGRAFIE... PAG. 50

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

INTRODUCERE Atitudinea pe care o va adopta familia fata de viata scolara a copilului este plina de ecouri diferite, care se reflecta si asupra copilului si asupra celulei familiale. Rolul de initiator al familiei consta, din acest punct de vedere si chiar de la inceput,in a recunoaste importanta vietii scolare, in a aseza munca scolara intr-o lumina obiectiva si realista si in a-l face pe copil constient de raspunderile lui, in a-l face sa considere munca lui ca pe o ”chestiune personala” si nu ca pe o problema a parintilor. A fi scolar nu e un lucru atat de usor pe cat isi inchipuie adultii; copilul trebuie sa fie sprijinit de familie pe toata durata unei scolaritati care ii cere curaj, eforturi mari si multa perseverenta si care ii pricinuieste nelinisti, griji si destule incordari. Acest sprijin consta, mai presus de orice, in a oferi scolarului maximum de securitate si de certitudine in ceea ce priveste baza sa familiala, relatiile si legaturile sale cu parintii. Interesul cald aratat pentru experientele sale scolare, asa cum le traieste el, constituie alt aspect capital.

La inceput trebuie ca parintii sa-l ajute eventual pe copil sau sa stea in preajma lui cand invata, sa-l ajute sa-si formeze deprinderi bune, sa-si organizeze timpul si modul de a invata. Mai tarziu, parintii vor trebui sa contribuie nu numai in a-l incuraja in munca lui, ci vor intretine si conditiile care-I sunt favorabile in cadrul vietii de familie,ii vor respecta munca, nu vor interveni vesnic pentru tot felul de motive mai mult sau mai putin neintemeiate. In a recunoaste caracterul serios, constrangator al invatarii, nu inseamna a-l face pe copil sa creada ca ceea ce are valoare este numai randamentul scolar; nu inseamna a-l confunda pe copil cu notele pe care le obtine; nu inseamna a lega acceptarea copilului de rezultatele scolarului. Conditionand dragostea parinteasca de aceste rezultate, facandu-l sa creada ca munceste pentru a fi iubit, inseamna a falsifica datele situatiei. Natural nu trebuie sa se inteleaga ca e interzis a te bucura de rezultatele bune pe care adultul le considera cam cu usurinta de la sine intelese! Dar este esential ca si copilul sa perceapa ca munceste pentru el insusi, nu pentru placerea familiei; sa invete a privi sarcinile scolare ca pe niste sarcini obiective pe care este in stare sa le infrunte bizuindu-se pe propriile forte.

Multi parinti savarsesc greseala de a prelungi in viata de familie caracteristicile vietii scolare si de a face oarecum “cauza comuna” cu scoala, uitand ca tocmai atunci cand munca scolara merge rau si apar dificultati, tocmai atunci copilul are mai multa nevoie de a se simti iubit si sprijinit. Se intampla, insa si dimpotriva, ca parintii sa intervina tot timpul in realitatea scolara pentru a “apara” pe vlastarul lor amenintat…..daca nu cumva amenintat se arata numai amorul lor propriu! Ei il impiedica astfel pe copil sa invete a face fata raspunderilor si a lua in considerare consecintele propriilor acte in cadrul vietii sale publice si profesionale. CAPITOLUL I - MEDIUL FAMILIAL 1.1. CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE FAMILIEI 1.1.1. INTEGRARE FAMILIALA 1.1.2. MODEL FAMILIAL 1.1.3. MODEL PARENTAL 1.1.4. LIMBAJUL FAMILIEI 1.1.5. TIMPUL LIBER PETRECUT IN FAMILIE 1.2. TIPURI DE FAMILIE 1.3. FUNCTIILE FAMILIEI 1.3.1. FUNCTIA EDUCATIVA A FAMILIEI 1.1. CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE FAMILIEI

1.1.1. INTEGRAREA FAMILIALA

Proces complex prin care membrii unei familii se dezvolta si se adapteaza sistemului de relatii, norme si valori ale grupului familial si totodata, asimileaza modele de conduita necesare functionarii normale si echilibrate a grupului familial de apartenenta. Integrarea familiala apare ca un proces de insertie activa a membrului de familie in sistemul de tipuri si forme specifice de solicitari ale familiei. Se pot intalni grade diferite de integrare familiala, ce poate fi privita ca un continuum, avand la o extremitate starile si situatiile de neintegrare, de neadaptare la cerintele si exigentele vietii si activitatile familiei. Principalii indicatori ai integrarii familiale sunt: * gradul inalt de satisfactie resimtit de membrul familiei * tonul hedonic crescut sau placerea resimtita ca urmare a apartenentei la grupul familial * tendinte comportamentale predominant centripede in raport cu viata de familie * randamentul crescut pe linia indeplinirii sarcinilor familiale *efect inalt pozitiv asupra comportamentului extrafamilial(profesional, scolar, etc.) Integrarea poate fi reala cand si in mod obiectiv si in mod subiectiv, membrul familiei este deplin adaptat cerintelor vietii de familie si aparenta cand, desi depune eforturi de a face fata prin conduita sa cerintelor specifice grupului familial, la nivel subiectiv, interior, exista sentimente de insatisfactie si nemultumire. Procesul de integrare familiala presupune raportarea permanenta a trei categorii de factori: a) sistemul de cerinte, norme, reguli obligatorii, responsabilitati adresate conduitei membrului de familie (“ce trebuie sa faca”) b) ansamblul de aptitudini si capacitati instrumentale, individuale (“ce poate sa faca”)

c) ansamblul de caracteristici de ordin motivational-afectiv al membrului de familie (“ce vrea si ce-i place”) Integrarea familiala optima, mai ales a copiilor si a tinerilor, constituie o conditie de baza pentru integrarea lor sociala si profesionala. Intreg ansamblul de influente educational-modelatorii exercitate asupra copiilor si tinerilor in cadrul familiei, favorizeaza dezvoltarea la nivelul personalitatii lor a unor structuri, capacitati si insusiri psihocomportamentale cu mari valente integrative, cum ar fi: flexibilitate si adaptabilitate relationala, atitudini si motivatii superioare, pozitive in raport cu viata si activitatea sociala si profesionala, convingeri si valori moral-spirituale.

1.1.2. MODEL FAMILIAL

Ansamblul de trasaturi si comportamente legate de viata de familie impuse ca exemplu, ca ideal de catre o societate intr-o anumita perioada de timp. El vizeaza: * modul de relationare interpersonala, interfamiliala; * repartizarea sarcinilor in cadrul familiei; * relatia dintre familia nucleara si familia de origine; * tipul de relatie conjugala; * ansamblul de norme si valori acceptate si promovate de familie; * autoritatea parentala si relatia parinti-copii; * sistemul educational familial; * sarcinile familiale in raport cu societatea. Model familial inseamna ansamblul de trasaturi si caracteristici ale vietii unei anumite familii ce sunt oferite copiilor in perioada cresterii si maturizarii acestora. Modelul familial poate fi pozitiv sau negativ.

1.1.3. MODEL PARENTAL

Ansamblul de cerinte si prescriptii asociate rolului de parinte impus de catre societate; la un moment dat, ca exemplu, ca ideal. Vizeaza modul de relationare cu copiii, strategiile educationale ce trebuie utilizate, metodele si mijloacele folosite in cresterea si educarea copiilor, raspunderile sociale ce revin parintilor pe linia formarii si dezvoltarii personalitatii copiilor. Modelul parental se caracterizeaza prin: * inalt nivel de organizare si coeziune; * echilibru; * unitate de actiune intermateriala; * nivel inalt de adaptare si integrare; * cadru relational optim; * afectiune, sprijin, cooperare, colaborare. Modelul parental reprezinta tipul concret de relationare a parintilor cu copiii intr-o anumita familie.

1.1.4. LIMBAJUL FAMILIEI

Ansamblul de modificari verbale si nonverbale, purtatoare si transmitatoare de informatii in procesul de comunicare specific unei familii.Pe langa functia de comunicare, limbajul familiei indeplineste si alte functii importante: * functia cognitiva; * functia reglatorie; * functia imperativ-persuasiva; * functia ludica. Desi, in general, in cadrul fiecarei familii regasim aceste functii, ponderea pe care o ocupa fiecare este diferita de la o familie la alta, datorita mai multor factori: * varsta si nivelul de experienta conjugal-familiala; * nivelul de functionalitate a cuplului conjugal si a grupului familial; * atmosfera psihosociala existenta la nivelul familiei; * conceptia de ansamblu asupra organizarii si a desfasurarii vietii de familie, acceptata si promovata de grupul familial; In cadrul grupurilor familiale, sunt in mai mare masura prezente, urmatoarele efecte ale limbajului verbal in cadrul interactiunii sociale a membrilor familiei: incurajare, incredere, sprijin, lauda, flatare, compasiune, etc. Una dintre cele mai importante functii ale limbajului familiei, o constituie cea educativ-informativa. Modul de raportare, de comunicare cu mediul extrafamilial este influentat in mare masura de limbajul familiei.

1.1.5.TIMPUL LIBER PETRECUT IN FAMILIE

In general, timpul liber, in definitia operationala formulata de J.Dumazedier, este timpul ramas dupa ce s-a raspuns obligatiilor scolare sau profesionale, familiale, sociale, timp in care se desfasoara un ansamblu de ocupatii alese de individ din proprie vointa, fie pentru a se relaxa sau delecta, fie pentru a participa voluntar la viata sociala. Pentru copii, timpul liber petrecut in familie, este acea parte a timpului ramas in afara pregatirii temelor, lectiilor, precum si a sarcinilor si indatoririlor casnico-gospodaresti, pe care si-l petrec in cadrul familiei, iar pentru parinti este acea parte a timpului liber ramas in afara indeplinirii obligatiilor si sarcinilor casnico-menajere si casnico-gospodaresti. Organizarea timpului liber petrecut in familie, a copiilor, apare ca una din sarcinile importante ale parintilor, deoarece ei trebuie sa le asigure diverse activitati cu un predominant continut educativ, adaptate desigur, particularitatilor de varsta, dar orientate in directia formarii si dezvoltarii intereselor si aptitudinilor, a refacerii potentialului lor fizic si psihic.

1.2. TIPURI DE FAMILIE

Din punct de vedere socio-istoric se individualizeaza doua tipuri familiale: * familia extinsa, patriarhala (de tip traditional); * familia nucleara, conjugala (de tip modern)

FAMILIA EXTINSA este (dupa Burgess) o structura de tip autoritar sau autocratic, condusa de un sef-pater, incluzand mai multe generatii care convietuiesc laolalta intr-o precisa diviziune si stratificare a rolurilor.In acest tip de familie alegerea partenerului este facuta de parinti pe baza statutului economic si social, iar subordonarea obligatiilor si urmarea traditiilor sunt asteptari majore. In familia extinsa, sistemul valorilor etico-religioase si chiar culturale au un grad de inertie si transmisibilitate mai mare. Patternurile educationale sunt, in consecinta, mai rigide, iar asteptarile intregii familii fata de fiecare membru al sau, mai uniforme, mai previzibile. Acest tip de organizare familiala pare a trai dupa regula circularitatii (istoria se repeta), ceea ce confera membrilor sai un sentiment de apartenenta si securitate, relativ crescut.Familia extinsa, desi angajeaza conflicte intra si intergenerationale, ridica adesea bariere psihologice de netrecut in calea destramarii nucleelor familiale sau tendintelor centrifuge ale acestora. Avand drept scop de baza reproducerea grupului social, familia traditionala actioneaza dincolo de indivizi, ca o modalitate institutionala ce se bizuie pe solidaritate mutuala elementara. “Ele isi asuma la un moment dat, trecutul colectiv si garanteaza viitorul”, devenind spatiul in care cuplurile parentale transmit copiilor lor “riscul si sansa existentei”. (L.Roussel,1989).

Dupa Murdok sunt mai multe variante de familii largite, extinse, in functie de dimensiunea lor si de modul lor de alcatuire.Aceste tipuri sunt: * familia extinsa propriu-zisa; * familia lineara (linear family); * familia tulpina (stem family). Putem aprecia avantajele familiei largi, extinse, ca fiind urmatoarele: * capacitatea mai mare de a furniza servicii sociale membrilor ei, fata de familia nucleara (posibilitatea de a ingriji copii, batrani, etc.) * posibilitatea de a acumula resursele materiale; * durabilitatea ei ca sistem social, puternic vizibila; * influenta mai mare pe care o pot exercita asupra comunitatii locale (mai ales in mediul rural) ;

In ceea ce priveste dezavantajele familiilor largi ele s-ar putea centra spre: * dificultatea de a conduce un sistem complex de familie; * satisfacerea limitata sau (nesatisfacerea) cerintelor tinerilor (ca urmare a dimensiunilor familiei). * posibilitatea marita a conflictelor intre membrii familiei.

FAMILIA NUCLEARA SAU CONJUGALA (redusa numeric la soti si copiii lor necasatoriti—proprii sau adoptati) este (in variantele ei armonioase, sanatoase) o structura democratica bazata pe egalitate, consens si participare crescanda a copiilor. Alegerea partenerului in cadrul acestui tip de familie se face be baza de afectiune si de libertatea optiunii, scopul sau fiind fericirea mutuala a indivizilor. Cuplul modern este profund marcat de libertatea alegerii, avand drept criteriu esential iubirea si exercitandu-si dreptul la autodezvoltare in cazul in care uniunea conjugala isi pierde ratiunea de a fi prin disparitia iubirii. In conditiile vietii moderne, in special in marile aglomerari urbane, familia nucleara isi construieste un nou stil de viata, caracterizat prin concentrarea afectiva, comunicationala si actionala, separarea treptata si uneori rapida de intreaga ramificatie de rudenie, ceea ce ii ofera o independenta proprie, cu posibilitatea de autoconducere si autodezvoltare. Desprinderea familiei conjugale din familia extinsa implica o noua structura de raporturi a acesteia cu exteriorul si, in primul rand cu familia de origine (de orientare sau consanguina).

FAMILIA DE ORIENTARE, in care relatiile primare sunt de la parinti la copii (R.Bell), se afla intr-un raport de succesiune repetitiva cu familia de procreare , in care rolurile sunt de sot si sotie, relatiile primare fiind de la soti la copii (M. Aronsberg). Esentiala pentru ambele forme de familie este transmiterea la nesfarsit a experientei culturale si sociale, a modelelor comportamentale de rol-sex, a atitudinilor si expectantelor mutuale ale sexelor, pe de o parte, si ale parintilor fata de copii, precum si ale copiilor fata de patinti, pe de alta parte. Din punct de vedere psihologic, familia nucleara are o posibilitate crescuta de asigurare a suportului emotional, de satisfacere a nevoilor de securizare, protectie si apartenenta a fiecarui membru, precum si a nevoilor de comunicare si “crestere a personalitatii”. Crescand in intimitate, relatiile interpersonale sunt mai complicate si presupun un grad de “competenta relationala”, bazat pe flexibilitate si creativitate, care sa le permita sotilor sa se interadapteze optim, iar copiilor sa evolueze sanatos din punct de vedere psihic si social. Esential pentru toate formele de familie este transmiterea la nesfarsit a experientei culturale si sociale. In analiza conceptului de familie trebuie sa luam in considerare si aspectele normalitatii vietii familiale. Potrivit acestui criteriu, familiile pot fi normale si nenormale. In general se accepta ca normalitatea se refera la indeplinirea tuturor functiilor pe care familia si le-a asumat si prin opozitie, nenormala este familia in care una sau mai multe functii nu sunt indeplinite. Pentru acest tip de familie se mai folosesc conceptele de familie deficitara, carentata sau dezorganizata, familie ce isi pierde integritatea ca urmare a supararii parintilor datorita unor motive precum desfacerea casatoriei prin divort, decesul unuia din parinti, abandon, etc. W.J.Goode, 1961, realizeaza urmatoarea clasificare a familiei dezorganizate: 1) familie incomplet unita sau nelegitima; 2) familie dezmembrata prin indepartarea unuia dintre soti ca urmare a anularii, separarii, divortului si parasirii; 3) familie tip “camin gol”, in cadrul careia partenerii traiesc impreuna, insa interrelationarea si intercomunicarea sunt realizate minimal, fara sa constituie, unul pentru celalalt un suport emotional; 4) familia in criza, datorita unor cauze ce determina absenta temporara sau permanenta a unuia dintre soti: deces, inchisoare, somaj, catastrofe. 5) existenta in cadrul familiei a unor situatii care determina fundamental esecurile comportamentului de rol marital: retardarea mentala severa a copilului, psihoza copilului sau a sotului, ori conditiile fizice cronic incurabile; Ca urmare a dezechilibrului produs, familia dezorganizata nu mai poate oferi un climat afectiv si educational intotdeauna cu efecte benefice asupra personalitatii copiilor. Adesea copiii si tinerii ce provin din familii dezorganizate ridica probleme de ordin educativ (dificultati de adaptare, labilitate emotionala, fragilitate morala, etc); Sociologul francez Frederic Le Play a delimitat patru tipuri familiale: * familia patriarhala - in cadrul acestui tip de familie, individul este anihilat si complet absorbit de comunitate. Caracteristicile acestui tip sunt in principal, trei: * autoritatea patriarhului; * dependenta completa a copiilor de comunitatea familiei; * instructia este familiala si nu personala. Respectul este elementul strategic al ordinii in familia patriarhala. * familia tulpina - reprezinta o reproducere in cadre diminuate, a tipului patriarhal. Diferenta esentiala rezida insa din faptul ca acest sistem familial incurajeaza autonomia si dezvoltarea unor menaje noi, oferind-in acest scop- suportul material si social.Familia tulpina ingaduie roirea familiilor tinere, pastrand o relativa interdependenta intre ele, gratie provenientei din aceeasi matca familiala. * familia particularista - in acest tip de familie individul “prevaleaza” asupra comunitatii, viata privata asupra celei publice, profesiunile utile asupra celor liberale si administrative (Demolins, apud. Badescu, 1992). Individul nu se bazeaza in actiunile lui pe familie, ci pe capacitatile si initiativa lui proprie. Familia particularista, formeaza caractere independente la tineri, capabili de initiative si putere organizatorica, pregatiti sa conduca afaceri si activitati comerciale in mod independent. Acest tip de familie, cel putin din punct de vedere istoric, sta la baza familiei instabile. * familia instabila- trasaturile familiei instabile sunt cel mai bine sintetizate de R. Pinot. Acesta considera ca, spre deosebire de familia patriarhala, familia instabila isi creste copiii fara a le comunica respectul autoritatii si al traditiilor si, in acelasi timp, nu-I pregateste pentru a fi originali, cum face tipul particularist de familie. “In familia instabila, calitatea subordonarii si cea a initiativei sunt deopotriva absente iar individul- care, in realitate, nu a primit nici o educatie sau instructie si nu e capabil de nimic- devine prada statelor si guvernelor”. Din multele clasificari elaborate de-a lungul timpului,mai retinem urmatoarea: 1) familii reprimatoare versus familii liberale - primele inabusa spiritul de independenta al copilului, celelalte dezvolta instinctele acestuia; 2) familii active versus familii pasive - primele incurajeaza formarea la membrii tineri ai familiei a dinamismului , increderii in sine, celelalte sunt indiferente, generand sentimente de descurajare, neincredere; 3) familii stabile versus familii instabile - familiile stabile se bazeaza pe o anumita constanta a vietii de familie, pe respectarea ferma a unor principii si valori familiale, celelalte sunt caracterizate prin schimbari permanente ale modului de viata. O tipologie interesanta o ofera J.Kellerhals (1987) care adopta o metoda diferita, cerand familiilor sa se defineasca ele insele, facand astfel apel la subiectivitatea familiala. Familiile au folosit trei dimensiuni in a se autodefini: 1. coeziunea, ce vizeaza: a) cupluri care valorizeaza o veritabila fuziune intre soti; b) cupluri care valorizeaza autonomia; 2. reglarea, ce cuprinde: a) familii care decid dupa reguli; b) familii care decid dupa negociere; 3. integrarea, ce cuprinde: a) cupluri deschise catre mediu; b) cupluri autorepliate; Plecand de la aceste dimensiuni, Kellerhals a identificat trei tipuri familiale: a) familia “ bastion”, caracterizata prin coeziune de tip fuzional, reglare normativa si, sub aspectul integrarii, autorepliere; b) familia “camaraderie”, caracterizata prin coeziune de tip fuzional, reglare comunicationala (negociabila) si deschidere catre mediu;

c) familia “negociere” caracterizata prin autonomie, reglare comunicationala si deschidere catre mediu. Nici tipologia lui Kellerhals nu este completa, ea neacoperind toate posibilitatile combinatorii generate de cele trei dimensiuni.Dar ea are meritul de a realiza o corespondenta intre metodele obiectiviste si cele subiectiviste. O alta tipologie este cea a lui L. Roussel (1989): 1) familia “fuzionala”, in care sotii considera ca uniunea lor este autentica doar atata timp cat au capacitatea de a se sustine unul pe celalalt prin empatie si anticipare emotionala. Are risc crescut de ruptura. 2) familia “club” in care sotii sunt mai realisti deoarece isi respecta independenta si isi fondeaza uniunea pe ratiune, care capata forma unei compatibilitati bazata pe teoria cost/ beneficiu. Isi recunosc autonomia si puterea, inclusiv cea de a rupe relatia. 3) familia “istorie” caracterizata prin solidaritatea fondata pe amintirea mereu vie a unui trecut fericit si a unui viitor mai bun. Fidelitatea si increderea dau sens acestui tip de familie, in care sotii raman impreuna deschisi si lucizi, increzatori si solidari.

1.3.FUNCTIILE FAMILIEI

Ca orice institutie si institutia familiala isi are functiile ei. Desigur, de-a lungul timpului, acestea s-au manifestat in mod diferit, avand nuante proprii si intensitati distincte. Din aceasta perspectiva, exista doua categorii de factori care au puterea de a modifica sau de a favoriza modificarea functionalitatii unei familii: a) factori externi—acestia sunt factorii exteriori familiei dar actioneaza puternic asupra ei. Dintre cei mai importanti ar putea fi enumerati urmatorii: * caracterul totalitar sau democratic al societatii, cu implicatii majore asupra solidaritatii familiale si a socializarii descendentilor; * nivelul de dezvoltare economica a societatii ce are repercursiuni in principal asupra functiei economice si a celei reproductive;

* nivelul general de instructie si educatie, cu rol in realizarea functiilor de socializare si de reproducere; b) factori interni—acesti factori sunt interiori familiei si pot fi “incriminati” mai usor atunci cand se pune problema disfunctiilor ce pot aparea. Printre cei mai importanti, ar putea fi enumerati: * dimensiunea familiei cu implicatii in realizarea socializarii si solidaritatii; * structura familiei cu impact asupra functiei economice si reproductive; * diviziunea rolurilor si autoritatii, cu repercursiuni in principal asupra functiei de solidaritate. Exista in literatura de specialitate o multitudine de incercari de stabilire si clasificare a functiilor familiei, incercari intr-o anumita masura, convergente. G. P. Murdok, pornind de la afirmarea caracterului universal al familiei nucleare, aprecia ce aceasta indeplineste, in esenta, patru functii: 1. functia sexuala ( de asigurare a necesitatilor sexuale); 2. functia de reproducere; 3. functia economica; 4. functia educationala sau de socializare. W. F. Oghurn apreciaza ca in societatile traditionale, familia indeplineste urmatoarele functii: 1. functia de reproducere; 2. functia economica; 3. functia educationala; 4. functia religioasa; 5. functia social—psihologica; T. Parsons si R. F. Bales considera ca functiile de baza ale familiei, strict specifice acesteia, neputand fi indeplinite de nici o alta institutie sociala, sunt: 1. functia de socializare primara a copilului in vederea integrarii corespunzatoare a acestuia in societate; 2. functia de asigurare a securitatii emotionale a personalitatilor adulte intr-o societate data. Dupa opinia lui Jaques Sabran, functiile familiei pot fi imprimate in: a. functii fizice-functia de reproducere -functia economica -functia de protectie b. functii culturale, afective, sociale( vizand formarea individului sub aspectul instructiei, socializarii);

1.3.1. FUNCTIA EDUCATIVA A FAMILIEI

Poate cea mai importanta din ansamblul functiilor familiei este functia educativa a familiei si aceasta pentru simplul motiv ca societatea are nevoie de un numar satisfacator de mare de indivizi care sa asigure un ritm adecvat de crestere demografica si o structura armonioasa, pe varste a populatiei cat si de o calitate corespunzatoare a acesteia. Este nevoie, deci, de oameni cu o personalitate bine conturata, cu un nivel de pregatire, calitati morale, de caracter, sentimente, convingeri, atitudini de o asemenea natura incat sa-I faca in stare sa-si indeplineasca in conditii de maxima eficienta sarcinile ce revin in complexul, dificilul proces de dezvoltare economico-sociala generala a societatii. Parintii exercita influente asupra copiilor lor, prin doua modalitati: 1. In mod direct, prin actiuni mai mult sau mai putin organizate sau dirijate, utilizand o serie de metode si tehnici educative; 2. indirect, prin modele de conduita oferite, precum si prin climatul psihosocial existent in grupul familial.Influentele exercitate se traduc intr-o serie de efecte asupra componentelor personalitatii copiilor, fie componente atitudinal-relationale, fie componente motivational-afective. In cadrul functiei educative pot fi identificate urmatoarele subfunctii: a. instructional—formativa , mai ales in fazele de inceput ale ontogenezei, copiii primesc raspuns la intrebarea “de ce”, fiind recunoscuta curiozitatea vie si setea lor de cunoastere, in special din partea parintilor. Tot in cadrul familiei, copiii primesc o ampla informare in legatura cu utilizarea unor obiecte, formandu-si o serie de deprinderi, priceperi si chiar aptitudini. Modalitatile de comunicare, precum si posibilitatile intelectuale sunt determinate in mare masura, de influentele externe exercitate de parinti; b. psihomorala, ce consta in formarea unor trasaturi, atitudini morale pozitive. Pentru indeplinirea eficienta a acestei subfunctii, o mare importanta o prezinta modelele de conduita oferite de parinti-pe care copiii le preiau prin imitatie si invatare- precum si climatul educativ in care se exercita influentele educationale. Parintii intre care exista frecvent momente conflictuale sau care manifesta atitudini egoiste, oricat vor incerca sa contureze la copiii lor modele comportamentale pozitive, nu vor putea sa obtina rezultatele scontate. c. social—integrativa, nivelul de integrare si adaptare in raport cu sistemul cerintelor vietii si activitatii sociale, este dependent in mare masura de achizitiile realizate in cadrul grupului familial de apartenenta. Astfel, modul de abordare interpersonala, modul de raportare la diferite norme si valori sociale, modul de implicare in viata si activitatea grupurilor si exercitarea autonomiei pot fi mult influentate de modelele educationale; d. cultural—formativa, ce consta in formarea si cultivarea apetitului cultural, spiritual, a atitudinilor si sentimentelor estetice, a spiritului critic in recepterea unor produse artistice, in dezvoltarea unor capacitati creatoare, etc. In familie se realizeaza ceea ce se numeste obisnuit , socializarea primara a indivizilor, se pun bazele formarii personalitati, se transmit primele modele de comportament, primele norme si valori culturale, primele reguli de conduita in societae. Functia educativa are un caracter esential, intentional. Ea isi propune sa dezvolta personalitatea copilului in vederea unei optime integrari sociale a acestuia. Ea se exercita asupra trebuintelor de socializare si individualizare a copilului, trebuinte pe care le perfectioneaza prin justa lor incorporare in sistemul de norme morale;ea tinde sa dezvolte in copil atitudini si comportamente adecvate acestor norme; ea tinde in aceeasi masura la dezvoltarea componentelor intelectuale si afective ale personalitatii copilului. Caracterul intentional al functiei educative, implica folosirea unor tehnici si metode stabilite pe baza datelor pe care le ofera antropologia, sociologia, psihologia, etc. Uneori strategiile educationale pe care le utilizeaza unii parinti pot chiar sa se soldeze cu o serie de consecinte negative asupra procesului formarii unor componente de personalitate ale copiilor. Cateva exemple ar fi urmatoarele: 1. severitatea excesiva—cu multe rigiditati, cu multe interdictii nu lipsite de brutalitate, cu comenzi rigide, pline de amenintari, cu privatiuni de tot felul, cu cerinte si pretentii exagerate, impunand un regim de munca ce depaseste limitele de toleranta psihologica si psihofiziologica, isi lasa puternic amprenta asupra procesului de formare a personalitatii copilului, instalarea fenomenului de oboseala cronica, teama de esec, de insucces si de pedeapsa, apatie si indiferenta accentuata fata de ceea ce trebuie sa intreprinda sau in ceea ce priveste relationarea cu cei din jur, atitudini de protest si revolta chiar fata de noile influente exercitate asupra sa; 2. parintii ce manifesta o atitudine superprotectoare, depun mari eforturi de a proteja copilul, de a-l menaja intr-o maniera exagerata, grija si afectivitatea lor constituind o sfera protectoare cu pereti multipli prin care el nu mai poate singur sa iasa catre lume, pentru a-si incerca fortele proprii. Pentru asemenea parinti, copiii lor au insusiri cu totul aparte in raport cu altii ( “prind” foarte repede, stiu totul, sunt extraordinari), de aceea, ei trebuie menajati, feriti de uzura travaliului curent solicitat de familie, scoala, alte grupuri de apartenenta, pentru a da totul mult mai tarziu. Drept consecinte ale atitudinii superprotectoare a parintilor se pot contura:detasarea intre imaginea de sine si posibilitatile reale ale copiilor, inganfarea, exacerbarea eului, supraevaluarea propriilor posibilitati; 3. limitarea excesiva a libertatii si independentei de actiune a copiilor, a initiativei in ceea ce priveste conturarea unui anumit regim de munca si de odihna, a confruntarii propriului program cu a altor copii, poate duce la: maternodependenta, tocirea accentuata a spiritului de initiativa, instalarea unor temeri nejustificate de actiune si de consecintele ei, izolarea in sine, subevaluarea propriilor posibilitati; 4. formarea “libera” a propriilor copii, influenta si controlul educativ limitandu-se maximal, uneori pana la neglijarea totala a acestora, poate determina indepartarea si instrainarea treptata a copiilor de proprii lor parinti. Realizarea optima a functiei educative a familiei, implica urmatoarele elemente: * actiunea constienta, consecventa si de substanta a tuturor membrilor grupului familial; *adecvarea actiunilor educationale la specificul personalitatii in formare a copilului; * racordarea obiectivelor actiunii educative la necesitatile sociale, la normele si valorile acceptate. Pentru a-si putea indeplini cu succes rolul de educatori la nivelul cerintelor, parintii trebuie sa indeplineasca cel putin patru conditii: 1. sa aiba constiinta, chiar daca nu foarte clar conturata, a necesitatii actiunii educative si a rolului acesteia in formarea personalitatii copilului, in pregatirea acestuia pentru viata; 2. sa aiba dorinta desfasurarii unei activitati educative constiente, dorinta concretizata in actiuni sistematice, in preocuparea continua pentru educarea complexa a copilului; 3. sa aiba o imagine cat mai clara posibil a ceea ce urmareste sa realizeze, a finalitatii actiunilor educative; 4. sa aiba capacitatea de a desfasura aceasta activitate, sa dispuna de timpul si de mijloacele adecvate pentru realizarea cu succes a unei asemenea activitati. Aceste conditii sunt cu atat mai necesare cu cat societatea moderna, datorita complexitatii ei crescande, solicita din partea tinerilor, pentru o integrare mai rapida, asemenea cunostinte, aptitudini, nivel de pregatire la realizarea carora familia nu mai poate contribui satisfacator prin mijloace si in forme traditionale. Mai mult, schimbarea rapida, uneori radicala a sistemului de norme si valori a sistemului de cerinte ale societatii face posibila aparitia unor neconcordante daca nu chiar incompatibilitati, intre educatia in familie si nevoile societatii. S-a produs o puternica restructurare, reajustare a functiei educative a familiei pe masura ce o parte din ce in ce mai insemnata a formarii tinerei generatii a fost preluata de catre societate. Asta nu inseamna o diminuare a importantei functiei educative a familiei, dupa cum sublinia si Stanciu Stoian: “functia formativ- educativa a familiei creste si se cere sa fie cat mai organizata si integrata rational in functia educativa a intregii societati” (S. Stoian –Educatie si societate , P. 234) Esential este ca aceasta functie educativa a familiei sa fie corect exercitata, sa fie in consonanta cu cerintele fundamentale ale societatii si cu actiunile realizate si obiectivele urmarite de alte institutii sau organizatii educationale. Functia educativa a familiei, rolul sau in formarea personalitatii copiilor, in pregatirea acestora pentru integrarea in viata sociala, se exercita in mod specific in raport cu varsta copilului. Pe masura inaintarii in varsta, sarcinile educationale ale familiei se amplifica si cresc in comlpexitate, este tot mai greu sa se realizeze o deplina convergenta (si uneori deplina compatibilitate) a actiunilor educative desfasurate de catre familie (sub aspectul continutului acestora) si a celor desfasurate de factori educationali extrafamiliali.

In principal, familiei ii revin urmatoarele sarcini in realizarea functiei sale educative: a) realizarea socializarii primare a copiilor—formarea trasaturilor de baza ale personalitatii acestora, transmiterea normelor si valorilor fundamentale si insusirea regulilor de baza ale convietuirii sociale, formarea deprinderilor de munca, de viata ordonata si disciplinata, cultivarea respectului pentru munca, a respectului fata de altii si fata de sine, cultivarea sentimentului de responsabilitate, a altruismului, a cinstei, etc. b) pregatirea pentru munca si viata a tinerilor—asigurarea unei orientari scolare si profesionale a copiilor in functie atat de aptitudini cat si de cerintele sociale, de posibilitatile societatii de a le satisface, la un moment dat, aspiratiile profesionale ale tinerilor. Asemenea sarcini educative nu revin exclusiv familiei; unele chiar revin cu prioritate altor factori educationali si in primul rand scolii. Familia insa, pe langa actiunea sa educativa proprie, poate, pe de o parte, sa creeze conditii pentru ca actiunea de educatie a altor factori educationali sa aiba eficienta maxima si, pe de alta parte, poate si trebuie sa conlucreze activ cu acesti factori in actiunea generala de educatie. Este vorba nu numai de evitarea aparitiei unor neconcordante sau a unor incompatibilitati intre natura si continutul educatiei in familie si natura si continutul educatiei in scoala, a unor contradictii intre valorile promovate de familie si cele promovate de societate. Este vorba despre coordonarea eforturilor educationale, de sprijinirea reciproca a actiunilor educative desfasurate in familie, scoala sau in alte institutii educationale. Intrebarea care se poate pune este:poate familia sa desfasoare o activitate educativa la nivelul cerintelor impuse de societatea contemporana? Raspunsul nu poate fi decat afirmativ in conditiile in care se respecta urmatoarele conditii: a. climatul psiho-afectiv din familie, relatiile interpersonale dintre parinti, dintre parinti si copii sunt de asa natura incat sa contribuie la formarea si dezvoltarea armonioasa a personalitatii copilului. Un rol important il au aici: sistemul de sanctiuni si recompense, natura autoritatii paterne si modul cum se exercita aceasta, nivelul increderii si comunicarii intre parinti si copii; b. familia actioneaza constient si sistematic pentru pregatirea, formarea personalitatii copilului; se preocupa de pregatirea sa profesionala, de pregatirea sa culturala generala, de organizarea petrecerii timpului liber, de supravegherea si controlarea discreta a anturajului copilului, la formarea calitatilor morale si de caracter a acestuia, etc. c. familia actioneaza in vederea educarii, formarii copilului in conformitate cu normele si valorile fundamentale ale societatii si cu cerintele si nevoile de baza ale acestora. Incercand o clasificare a familiile dupa potentele si mai ales performantelor lor educationale, Leon Topa stabilea trei tipuri de familie: 1. familii educogene, inaintate—care sprijina educatia omnilaterala a tinerilor si contribuie la pregatirea profesionala si culturala a acestora; asigura un timp liber inteligent si placut folosit; il pregateste pentru viata de familie prin climatul ei afectiv, prin imaginea morala a grupului familial; foloseste metode moderne de educatie; colaboreaza strans cu scoala, etc. 2. familii satisfacatoare sub aspectul conditiilor obiective si subiective de educatie familiala - sunt preocupate de reusita in viata a copiilor, asigurandu-le conditii social-materiale, de igiena si educandu-I pentru un regim de viata organizat, aceasta familie asigura o crestere obisnuita a copiilor, veghind sa fie sanatosi, cuminti, sa urmeze cu succes scoala; actiunile educative nu au insa un caracter sistematic si organizat; 3. familii nesatisfacatoare ca mediu educational - se caracterizeaza prin contradictiile ce apar intre dezvoltarea biopsihica si cea morala a copiilor, prin stari conflictuale continue intre parinti, intre parinti si copii, prin carente in educatia copiilor care de obicei cunosc insuccesul scolar. Climatul psihic al familiei este viciat prin relatii interindividuale de respingere sau indiferenta, iar lipsa de autoritate a parintilor asupra copiilor este o problema de nerezolvat. Functia educativa poate fi si este efectiv, realizata in conditii foarte diferite (mergand de la excelent pana la total nesatisfacator) de catre familiile concrete. Ce anume determina aceasta mare varietate in modul de exercitare si eficienta a functiei educative s-ar putea regasi in urmatoarele elemente: a) este dincolo de orice indoiala ca exercitarea in conditii optime a functiei de solidaritate familiala constituie o conditie de baza, indispensabila a indeplinirii corespunzatoare a functiei educative, ofera premisele solide ale unei educatii la nivelul cerintelor; b) nivelul de pregatire profesionala, culturala, isi pun amprenta, uneori decisiv, asupra naturii, cuntinutului, finalitatii actiunilor educationale; c) raporturile dintre familie si societate, gradul de integrare sociala a familiei, gradul de intelegere si acceptare a acestora ca si a cerintelor de baza ale societatii, au de asemeni un rol de cea mai mare importanta, mai ales asupra modului cum actiunile educative ale familiei sunt racordate la nevoile de baza ale societatii, sunt consonante cu actiunile altor factori educationali; d) timpul de care dispun parintii pentru educarea copiilor, interesul, preocuparea pentru aceasta, gradul de convergenta a actiunilor educative desfasurate de diferiti membri ai grupului familial, au si ele o importanta, deloc neglijabila asupra modului in care se realizeaza educarea copiilor; e) modul cum parintii au fost ei insisi pregatiti pentru a raspunde exigentelor exercitarii acestei functii educative. Se poate aprecia ca in multe cazuri actiunile educative au un caracter nesistematic, predominant empiric, insuficient orientat spre obiective clar determinate. Cel mai adesea parintii educa asa cum au fost ei insisi educati, rezolva problemele educative prin perspectiva propriei lor experiente sau a experientelor altora. Nu de putine ori, carentele muncii educative a parintilor sunt o prelungire peste ani a carentelor in munca de educare a acestora de catre familiile lor de origine. Este de asemenea de mentionat ca in multe cazuri caracterul insuficient de satisfacator al activitatii educative sau chiar esecul acestora se datoreaza intr-o importanta masura faptului ca parintii sunt insuficient pregatiti pentru viata de familie, nu stiu cum sa rezolve corespunzator complicatele probleme pe care educarea copiilor le ridica.Insa cea mai mare greseala ramane aceea a considerarii copilului o fiinta pasiva, socializabila dupa voia fiecaruia, ignorandu-se ca el este un subiect care gandeste si actioneaza, care intervine constant si direct in procesul propriei sale dezvoltari; ignorarea faptului ca socializarea se manifesta pe tot parcursul vietii individului, parintii fiind ei insisi supusi influentelor socializatoare, dincolo de influentele pe care le exercita asupra copiilor lor. Functia educativa a familiei isi pastreaza o importanta deosebita. Nici o institutie nu a preluat si nu va prelua vreodata integral sarcina educarii tinerei generatii, nu va putea suplini rolul educativ al familiei.

CAPITOLUL II—REUSITA SCOLARA 1.DELIMITARI TERMINOLOGICE CONCEPTUALE 1.1.NOTIUNEA DE REUSITA SCOLARA 1.2.FACTORII REUSITEI SCOLARE 1.2.1. FACTORII BIO-PSIHOLOGICI AI REUSITEI SCOLARE 1.2.2.FACTORII PEDAGOGICI AI REUSITEI SCOLARE 1.2.3. FACTORII SOCIO-CULTURALI AI REUSITEI SCOLARE 2.ADAPTAREA SCOLARA- O CONDITIE A REUSITEI SCOLARE 2.1. ASPECTE GENERALE ALE ADAPTARII SI INADAPTARII SCOLARE

3. ESECUL SCOLAR

3.1. NOTIUNEA DE ESEC SCOLAR 3.2. CAUZELE ESECULUI SCOLAR 3.3. ESECUL SCOLAR, O PROBLEMA DE PERSONALITATE? 3.4.POSIBILITATI DE PREVENIRE A ESECULUI SCOLAR.

1.1.NOTIUNEA DE REUSITA SCOLARA

Abordarea procesului de invatamant prin prisma eficientei sale se impune astazi cu tot mai multa insistenta. Proiectarea educationala include ca secventa intrinseca detectarea si inregistrarea rezultatelor obtinute. Acestea se obiectiveaza in comortamentul verbal si nonverbal al elevilor si imbraca forma randamentului scolar sau performantelor scolare. Performanta scolara se defineste ca fiind nivelul la care se ridica realizarile individuale sau colective intr- un domeniu de activitate, fiind exprimata in unitati de masura relative, apartinand unor scale mai mult sau mai putin standardizate, in evaluarea ei tinandu-se cont atat de aspectele cantitative ( cat a rezolvat individul din volumul sarcinilor date ), cat si calitative ( dificultatea sarcinilor, modalitatea de rezolvare, valoarea rezultatelor, etc.) . Masurarea performantelor si exprimarea lor cantitativa ofera posibilitatea evaluarii procesului de invatamant. Categoria de eficienta exprima nivelul de concordanta dintre cerintele sociale si “produsul” procesului de invatamant materializat in elaborarea structurii interne a personalitatii omului.In termeni sociologici, eficienta se exprima prin asa-zisul raport dintre “fluxul de intrare” si “fluxul de iesire”. Ea poate fi evaluata in interiorul sistemului de invatamant, prin analiza rezultatelor materializate in “produsul” unor cicluri ale acestuia si in afara sistemului de invatamant, prin analiza “produsului” final, respectiv a modului in care se integreaza tinerii, in viata sociala. Pe plan psihologic, eficienta consta in depasirea si rezolvarea contradictiilor interne dintre solicitarile obiective, impuse din exterior si starea de dezvoltare psihica la care a ajuns elevul. Din aceasta perspectiva, ea imbraca forma succesului sau insuccesului scolar ( a reusitei sau a nereusitei la invatatura) .

Reusita scolara—etichetata prin nota aplicata randamentului scolar, cantitativ si calitativ, obtinuta in activitatea instructiv - educativa, la nivelul cerintelor programelor si finalitatilor invatamantului - este variabila, complexa care exprima adaptabilitatea elevului la sarcinile scolare. Invatarea fiind activitatea conductoare la varsta scolara, reusita/nereusita elevului se evalueaza in esenta pe baza nivelului la care el desfasoara acea activitate. Reusita in invatare asemenea reusitei in alta activitate, conditioneaza in cea mai mare masura adaptarea si integrarea socio - profesionala a copilului. Prin reusita scolara nu se au in vedere doar calificativele obtinute la invatatura, ci un intreg ansamblu de achizitii psihocomportamentale (instrumental - aptitudinale, motivational - afective, atitudinal - relationale), care sa asigure o supla adaptabilitate si inalta eficienta conduitei in raport cu cerintele activitatii profesionale si ale vietii social - relationale. Reusita scolara are menirea sa exprime nivelul inteligentei, al motivatiei si atitudinii, adica sa ne informeze despre nivelurile de dezvoltare psihica ale elevului.Succesul scolar este doar un “barometru” al gradului de adaptare scolara a elevului, fara a fi un scop in sine, asa cum poate deveni el in unele cazuri. Elevul trebuie sa ajunga sa lucreze nu numai pentru a lua un examen, a evita o pedeapsa, a obtine nota dorita, ci inainte de toate pentru a asimila cultura si civilizatia contemporana. Nota scolarului este menita sa indice succesele realizate si esecurile posibile suferite de copil pe drumul ascendent al socializarii si umanizarii personalitatii sale, mai exact sa dezvaluie in fata profesorului starea actuala a personalitatii elevului in permanenta schimbare (dezvoltare) sub influenta continua si sistematica a cerintelor externe. Succesul scolar este rezultatul concordantei dintre cerintele programelor scolare, capacitatea de asimilare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor, de catre elevi, nivelul sau de aspiratie si atitudinea fata de munca, de invatatura, dezvoltarea motivatiei dezvoltarea spiritului practic, aplicativ si experimental.

Reusita scolara presupune, pe de-o parte, insusirea unui sistem de informatii fundamentale cu valoare operationala privind bazele stiintelor, a unor metode si tehnici de lucru, iar pe de alta parte, dezvoltarea aptitudinilor, a inteligentei si creativitatii elevilor, a spiritului practic, aplicativ si experimental. In cadrul scolaritatii, succesele si insuccesele obtinute se inscriu parca intr-o scara valorica: succesele ridica nivelul pretentiilor si aspiratiilor, iar esecurile, dimpotriva, coboara acest nivel de aspiratii in raport cu actiunile viitoare. Aceasta balanta a reusitelor si insucceselor, a “ plusurilor” si a “minusurilor” pe o perioada indelungata da ca rezultat o anumita apreciere asupra valorii proprii.

1.2. FACTORII REUSITEI SCOLARE

Succesul scolar angajeaza intreaga personalitate a elevilor adica factori psihologici si biologici, asupra carora actioneaza factori de ambianta (pedagogici, socio-culturali si stresanti)

1.2.1. FACTORII BIO-PSIHOLOGICI AI REUSITEI SCOLARE

Factorii psihologici au o mare pondere in reusita scolara si se impart in: a. factori intelectuali: * aptitudinea scolara * mobilitatea proceselor intelectuale * capacitatea de concentrare a atentiei b. factori nonintelectuali, cum sunt cei: * afectiv-motivationali * volitiv-atitudinali * dinamico-energetici( temperamentali). Reusita scolara are o structura multifactoriala. Elemenele care detin un rol primordial in obtinerea rezultatelor scolare sunt structurate de P. E. Vernen in ceea ce numeste “ aptitudinea scolara”, al carui nucleu este reprezentat de inteligenta generala, factorul verbal-educational si cei de personalitate, motivatie, interes, perseverenta si atitudine. Referitor la factorii nonintelectuali, o motivatie puternica, pozitiva, favorizeaza obtinerea unor performante ridicate, pe cind o motivatie slaba, negativa, diminueaza participarea elevului in activitatea de invatare. Acest rol nu trebuie insa exagerat. Potrivit legii Yerkes-Dodson exista un nivel optim de activare motivationala cu consecinte pozitive asupra performantei. Supramotivarea ca si submotivarea duce la obtinerea unor rezultate mai slabe. Acest nivel optim de motivare depinde de continutul si complexitatea sarcinii, precum si de conditiile interne ale subiectului. Gama factorilor motivationali este destul de extinsa. Se vorbeste in acest sens, de motive extrinseci si intrinseci, de motive primare si secundare, etc. Specifica pentru activitatea de invatare este motivatia cognitiva. Ea este de natura intrinseca, alimentandu-se din efectele nemijlocite ale activitatii intelectuale. Dintre aceste motive pot fi mentionate trebuinta de informatie, trebuinta de performanta, de autorealizare, curiozitatea perceptiva, etc. Un rol asemanator il au interesele cognitive care se manifesta prin reactii pozitive de atractie si preferinta pentru semnificatia gnoseologica a informatiilor dintr-un anumit domeniu. Aceste motive cognitive pot fi intregite cu o suita de alte motive cum ar fi: dorinta de a obtine note bune, motivatia de prestigiu, de statut, motivatia declansata de cooperare si competitie, trebuinta de succes, trbuinta de a evita esecul sau pedeapsa, etc. In ceea ce priveste factorii afectivi-atitudinali, este vorba de dimensiunea instabilitate-stabilitate emotionala. Plasata pe o scala, la unul din poli se afla instabilitatea, ce imbraca formele dezechilibrului, agitatiei, excitabilitatii accentuate, etc, iar la celalalt pol, stabilitatea, caracterizata prin echilibrul intern, stapanire de sine, putere de concentrare. Vectorul stabilitate-instabilitate isi pune amprenta asupra organizarii interne a personalitatii, a capacitatii de autoreglare si adaptare la cerintele activitatii scolare. Invatarea presupune efort pentru invingerea dificultatilor interne si externe. Alegerea si fixarea scopurilor, invingerea tendintelor impulsive, depasirea conflictelor motivationale, mobilizarea resurselor energetice interne, solicita anumite trasaturi volitiv-caracteriale cum ar fi: perseverenta, constiinciozitate, ambitie, stapanire de sine, spirit de initiativa, rezistenta la efort, etc. La polul celalalt aceste trasaturi imbraca forma negativa de lene, nestapanire, apatie, dependenta, pasivitate, incapatanare, etc. Factorii biologici constitue premisele dezvoltarii psihice. Aptitudinea scolara cu nucleul ei de inteligenta generala, se dezvolta pe baza capacitatii scoartei cerebrala de a forma reflexe conditionate cu anumita rapiditate si a functiilor analitico-sintetice ale creierului. Alti factori ar mai fi: * particularitatile anatomo-fiziologice ale analizatorilor; * starea sanatatii organismului * unele tulburari fiziologice de pubertate; * echilibrul endocrin si emotional, influenteaza randamentul invatarii scolare. Analizand esecul si inadaptarea scolara, psihologii francezi Bernard Andrey si Jean le Men, remarcau printre cauze, pe langa unele deficiente generale si cateva tulburari specifice: dislexie, disortografie, discalculie. * tulburari psihomotorii: aritmie, disgrafie; * tulburari de caracter: opunere, agresivitate, minciuna, fuga; * tulburari psihosomatice: diferite boli, sincope si crize nervoase; * tulburari psihosociale: delicventa, bande; * tulburari de activitate: apatie, dezinteres, incetineala, oboseala; * tulburari de personalitate: hiperemotivitate, neliniste, infantilism, nevroze de esec. Cercetand cauzele inadaptarii scolare, cei doi psihologi ajung la concluzia ca un copil nu se naste neadaptat, ci devine asa datorita unor greseli ale parintilor sau educatorilor. Factorii stresanti sunt inclusi si ei printre factorii bio-psihologici, aceasta deoarece stresul este o agresiune exercitata asupra organismului de anumiti factori care, suprasolicitandu-l, produc modificari somatice si psihice. Intensitatea, durata sau multitudinea acestor factori reduc rezistenta fizica sau psihica a organismului, capacitatea de munca scade si apare oboseala cronica sau surmenajul, evoluand in trei faze: 1. faza de alarma - stare generala de oboseala, scadere a capacitatii de concentrare, insomnii, iritabilitate, suscebilitate si tulburari de memorie. Oboseala apare mai ales dimineata, iar subiectul devine nervos, irascibil si agresiv in relatiile interpersonale. 2. faza de agitatie, de febrilitate sau hiperactivitate - apare tendinta de a face cat mai mult, de rezolvare cat mai repede a problemelor fara discernamant, intrandu-se in amanunte, subiectul este nelinistit, insomniile se accentueaza, tulburari organice. Aceste faze pot fi inlaturate prin evitarea efortului, prin alternarea muncii cu odihna activa. 3. faza de depresie sau apatie - dureri de cap, pierderea capacitatii de munca, devine obsesiv si hipocondric. Este necesara interventia medicului de specialitate, pentru refacerea sanatatii fizice si intelectuale. Factorii stresanti pot fi impartiti in: a) factori fizici - zgomotul puternic, aerul poluat, iluminatul, umiditatea; b) factori fiziologici - diferite boli organice, subnutritia, somn insuficient; c) factori psihologici - lipsa de interes si motivatie, teama de esec si de consecinte, atitudinea dura a parintilor sau a profesilor fata de esecul elevului, emotivitatea crescuta; d) factori psihosociali si de organizare a activitatii instructiv-educativa: supraincarcarea, relatiile tensionate din familie, dintre elevi sau elevi si profesori. Astenia produsa de acesti fatori, este una dintre cauzele insuccesului scolar.

1.2.2. FACTORII PEDAGOGICI AI REUSITEI SCOLARE.

Impreuna cu cei de natura sociala si stresanti, factorii pedagogici reprezinta conditiile externe care actioneaza prin intermdiul celor interne, determina dezvoltarea psihica si comportamentala a elevilor. Acesti factori sunt urmatorii: * cerintele programelor scolare; * pregatirea de specialitate si psihopedagogica a profesorilor; * modul cum ei stabilesc si realizeaza la fiecare lectie obiectivele formativ - educative si cum dezvolta la elevi operatiile mintale implicate in asimilarea cunostintelor, (operatii de analiza si sinteza, de comparatie, de abstractizare si generalizare, de identificare, de organizare si clasificare, de prescurtare si reversibilitate); * metode si mijloace de invatamant, tehnici de munca intelectuala folosit de elevi; * modul de organizare a activitatii de predare - invatare; * orarul zilnic, frecventa la cursuri. Organizarea pedagogica a procesului de invatamant, include totalitatea interventiilor intreprinse in mod constient, care determina in mod direct activitatea de invatare a elevului si ar putea fi sistematizata in urmatoarele grupe: elemente de continut (informatia didactica), tehnologia procesului de invatamant, personalitatea profesorului. Informatia didactica, este rezultatul selectarii si prelucrarii informatiei stiintifice, inclusa in documentele scolare. Impactul ei asupra succesului scolar este evident. Acest fapt depinde in primul rand de modul in care este prelucrata si ordonata in documentele scolare. Calitatea prelucrarii ii confera gradul de accesibilitate. Continutul acestor documente trebuie corelat functional, atat cu necesitatile societatii cat si cu posibilitatile de asimilare ale elevilor. Contributia tehnologiei didactice la asigurarea succesului scolar, este tot mai mult solicitata. Implicatiile ei asupra succesului scolar, se evidentiaza prin crearea unor situatii de instruire care sa fie in concordanta cu ritmul de invatare. Respectarea diferentelor individuale, presupune crearea unor situatii de instruire care sa permita elevilor, inaintarea pe cai diferite, pentru atingerea acelorasi obiective. Organizarea situatiilor de instruire, trebuie sa asigure conditii favorabile a activitatii de invatare, ca proces complex de informare si formare, de asimilare a cunostintelor si dezvoltare a componentelor structurale ale personalitatii elevilor, prin angajarea efectiva a potentialului si a intregii energii spirituale de care dispun elevii. Participarea activa a elevilor, este cu atat mai intensa, cu cat gama proceselor mentale antrenate este mai extinsa. Un rol important asupra succesului scolar il au strategiile didactice de tip evaluativ - stimulativ.Ele ofera posibilitatea masurarii si aprecierii rezultatelor obtinute in activitatea de invatare, prin notele acordate, elevul si societatea estimeaza calitatea muncii desfasurate. Perfectionarea tehnicilor decimologice, se inscrie pe linia asigurarii unui proces scolar neintrerupt. Ca indicator sintetic al evaluarii, nota trebuie sa fie stimulativa, declansand si intretinand o atitudine pozitiva fata de activitatea scolare, ea nu este numai “diagnostica” ci si “prognostica”. Gradul de reusita scolara, masurat in note, joaca un rol insemnat in formarea imaginii de sine. In reusita scolara se constata un anumit paralelism intre aprecierea profesorului si cea a grupului de elevi. Convergenta acestui sistem de aprecieri, contureaza pentru fiecare copil un “statut” scolar, concretizat in calitatea de elev foarte bun, bun, mijlociu, “la limita”, slab. Teoria atribuirii lui Bernard Weiner, explica cauzele pe care le invocau indivizii, in incercarea de a explica reusita sau esecul proprii sau ale altora si pot fi ordonate dupa doua dimensiuni: 1. intern ( personal) - extern (situational); 2. stabil - instabil.

Un elev poate sa explice nota proasta pe care tocmai a primit-o, punand-o pe seama acestei cauze. Performantele sale viitoare, precum si confortul sau psihic, depind de atribuirea pe care o face. Este evident ca el se va simti impacat cu sine si stima de sine ii va fi menajata daca va invoca o cauza externa si stabila. Pe de alta parte, un elev este inclinat sa faca tot timpul atribuiri interne nereusitei sale din clasa si va avea o stima slaba si, in egala masura asteptari slabe cu privire la posibilitatile sale de a obtine note foarte bune. Atribuirile stabile ale reusitei sau esecului, pot marca o dimensiune foarte importanta a personalitatii “sentimentul propriei eficiente (self - eficacy)”, care poate fi definit ca fiind aprecierea unei persoane asupra propriilor capacitati de a organiza si duce la implinire, actiuni necesare pentru atingerea unor performante, trebuie deosebit de stima de sine care se constituie ca o apreciere globala a valorii propriei personalitati. Self - eficacy, este un factor cardinal al succesului scolar. Intregul evantai al dezideratelor pedagogice legate de succesul/ insuccesul scolar, poarta pecetea personalitatii profesorului. Dintre componentele personalitatii sale, pregatirea psihopedagogica se afla intr-o corelatie ridicata cu rezultatele la invatatura, ea oferindu-i posibilitatea adaptarii procesului de instruire la particularitatile tipologice si individuale ale elevilor. Apeland la aceeasi pregatire psihopedagogica, profesorul poate diagnostica anumita dificultati intampinate de elevi, concomitent cu interventia pentru atenuarea si inlaturarea lor. Referitor la anumite trasaturi ale personalitatii, “afectiunea profesorului coreleaza cu randamentul la invatatura al elevului” (D. P. Ausubel, p. 537). O atitudine caracterizata prin afectiune si intelegere, conduce la crearea unui climat educativ stenic, unde buna dispozitie si increderea reciproca se vor rasfrange pozitiv asupra activitatii de invatare prin intermediul factorilor motivationali intretinuti de laudele si incurajarile care predomina aici. Dintre acesti factori, mai semnificativi sunt cei afiliati (de autoafirmare) si cognitivi. Impulsurile afiliate, tin de tendinta de identificare cu profesorul, autoafirmarea stimuleaza dorinta de a obtine performante mai ridicate, iar motivele cognitive dinamizeaza activitatea intelectuala in procesul invatarii. Se poate vorbi de o diversitate de conduita ale profesorului in corelare cu mai multe variabile de competente ale acestuia. * competenta comunicativa (initierea si declansarea actului comunicarii cu elevii de catre profesor, prin combinarea diverselor a cailor de transmitere si decodificare a mesajului informatiilor, stapanirea unor atribute fiziologice si psihice spre a se face inteles); * competenta informationala (repertoriul de cunostinte, noutatea si consistenta lor); * competenta teleologica (capacitatea de a concepe rezultatele instruirii sub forma unei pluralitati de scopuri cu dimensiuni informationale, axiologice si pragmatice care pot si trebuie sa fie nuantate de la o disciplina la alta ca posibil pedagogic, rational gandit si operationalizat); * competenta instrumentala (de utilizare a ansamblului de metode si mijloace ale instruirii in vederea crearii unei performante comportamentale a elevilor, adecvate scopurilor urmarite); * competenta normativa(indicarea , recomandarea sau ordonarea actiunilor optimale instructive); * competenta decizionala (alegerea intre cel putin doua variante de actiune in functie de valoarea sau utilitatea mai mare care o au in a afecta comportamentul elevilor);

* competenta apreciativa (masurarea corecta a rezultatelor atinse cu elevii si de catre elevi). Aceste competente sunt conditionate de aptitudinile pedagogice si nivelurile culturii profesionale ale profesorului: nivelul superior de organizare si functionare a proceselor psihice cognitive, afective si psihomotorii ale acestuia cu suportul lui axiologic (Mitrofan, N., 1988), in planul crearii unor modele de predare/invatare/evaluare, in functie de situatiile educative existente si in planul relationarii/contactului cu elevii. Stilul de predare al profesorului influenteaza si reusita scolara a elevului. Definit prin totalitatea trasaturilor ce caracterizeaza comportamentul profesorului in procesul de invatare, o anumita maniera de lucru cu elevii, in functie de personalitatea sa, de cultura, de pasiunea si de experienta acumulata, de situatiile instructiv - educative pe care le identifica si le amelioreaza, sau nu, el imprima o pecete individuala a stilului de predare. Asemenea deosebiri se manifesta prin: * nuante atitudinale; * dimensiunile stimulatoare sau inhibatoare; * repertoriul de recompense si pedepse pe care le foloseste; * constiinta si responsabilitatea cu care urmareste realizarea obiectivelor propuse; * intensitatea activizarii elevilor in procesul de invatare. Se disting mai multe forme de “stil” care se presupun reciproce, prin care un profesor sub impresiile si asteptarile elevilor, este bun sau controversat: * stilul cognitiv - creativ (deschis la inovatie); *stilul rutinar (inchis la inovatie); *stilul nondirectiv (favorizeaza independenta elevilor); * stilul autoritar (profesor distant fata de elevi); *stilul democratic (profesor amabil, intelegator, persuasiv, cooperant); * stilul apreciativ (maniera personala de interpretare si evaluare a situatiilor educative). Intrucat stilul de predare este o rezultanta a intregii personalitati a profesorului, pregatire, experienta, aptitudini, interese, aspiratii, temperament, cartacter, etc., perfectionarea lui presupune cu necesitate restructurari ale acestor componente. 1.2.3. FACTORII SOCIO-CULTURALI AI REUSITEI SCOLARE;

Reusita scolara este determinata in mare masura de relatia profesor - elev si de relatia dintre elevii clasei sau din cadrul grupului de prieteni. Alti factori care isi pun amprenta asupra reusitei scolare, ar mai fi:

Oferta anului

Reducere 2020