Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Alte date

istorie si tipologie:

„Romanul este singurul gen in devenire, inca necristalizat […]. Dintre

marile genuri, sigur romanul este mai tanar decat scrierea si cartile si doar el

este adaptat organic noilor forme de receptare tacuta, adica lecturii. Dar, ceea

4

ce este mai important, romanul, spre deosebire de alte genuri, nu poseda

canoane: doar anumite modele de roman sunt istoriceste durabile, dar nu

canonul genului ca atare.”2

Fiind o specie a genului epic, foarte complexa, cu traditii stravechi in

literatura popoarelor, romanul se caracterizeaza, in general, prin amploarea

desfasurarii actiunii, in centrul careia se afla, de obicei, mai multe personaje,

prin reflectarea cadrului social si geografic, prin posibilitatea de a investiga

procesele de transformare psihologica a omului sub influenta conditiilor

concrete de viata, ca si prin libertatea aproape neingradita a autorului de a situa

actiunea pe coordonatele timpului.

Istoria romanului romanesc incepe cu „Istoria hieroglifica” a lui Dimitrie

Cantemir, continua printr-o serie de incercari de la jumatatea secolului al

XIX-lea, dintre care mai importante sunt „Manoil” (1855) si „Elena” (1862), de

Dimitrie Bolintineanu, „Ciocoii vechi si noi” (1863) al lui Nicolae Filimon, si

dobandeste o anume maturitate prin „Mara” (1906), de Ioan Slavici, si prin

„Viata la tara” (1898) si „Tanase Scatiu” (1907), de Duiliu Zamfirescu.

Romanul romanesc atinge treapta maturizarii depline in perioada

interbelica, dupa sase decenii de incercari mai mult sau mai putin izbutite.

Dintre factorii care au determinat acest fenomen amintim: mutatiile

fundamentale in mentalitatea culturala si intelectuala, schimbarea perceptiei

asupra speciei literare, stimularea interesului scriitorilor si al publicului pentru

problema romanului prin dezbaterile si articolele din presa literara a vremii,

necesitatea sincronizarii literaturii romane cu aceea europeana, dar si aparitia

unei generatii de prozatori talentati.

Literatura romana arde etapele si, in numai doua decenii, romanul

traverseaza varste diferite, trecand de la «realismul epic», orientat exclusiv spre

lumea exterioara, la «realismul subiectiv», interesat sa descopere realitatea

infinit mai complexa a spiritului.

concepte operationale:

Cele doua tendinte, traditionalismul si modernismul, se reflecta in

paradigma romanului, sub denumiri diverse, dar reductibile la acelasi model

complementar: roman traditional vs. roman modern, roman obiectiv vs. roman

5

subiectiv, roman de creatie vs. roman de analiza - Garabet Ibraileanu -, roman

doric vs. roman ionic - Nicolae Manolescu - (vezi Anexa A1).

O privire critica mai recenta asupra fenomenului surprinde astfel

varietatea modelelor epice abordate. Vom clasifica, astfel, si operele alese spre

studiu in aceasta lucrare:

? romanul realist obiectiv: „Ion”, Liviu Rebreanu.

? romanul realist mitic: „Baltagul”, Mihail Sadoveanu.

? romanul realist psihologic: „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte

de razboi”, Camil Petrescu.

? romanul experientei: „Maitreyi”, Mircea Eliade.

? romanul realist de tip balzacian: „Enigma Otiliei”, George Calinescu.