Pagina documente » Recente » Stresul la locul de munca si increderea in organizatie

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

CUPRINS
INTRODUCERE 1
CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE ?STRES? 2
1.1. Etimologie ?i conceptualizare 2
1.2. Mecanismul producerii 4
1.3. Tipologie 7
1.4. Simptome ale apari?iei ?i manifest?rii 8
1.5. Clasificarea agentilor stressori 10
1.6. Factori ce afecteaz? rezisten?a la stres 12
1.6.1.Efectele stresului 14
1.6.2. Stresul ?i depresia 20
CAPITOLUL 2. STRESUL LA LOCUL DE MUNC? 26
2.1. Stresul profesional 27
2.2. Factori de stres la locul de munc? 28
2.2.1. Factori generali de stres 29
2.3. Efectele stresului la locul de munc? 30
2.4. Metode de reducere/eliminare a stresului la locul de munc? 31
2.5. Managementul stresului. 31
2.6. Schimbarea organiza?ional?. 32
2.7. Prevenirea stresului la locul de munc? 33
2.8. Etape ?n programul de preven?ie 33
CAPITOLUL 3. ?NCREDEREA ?N ORGANIZA?IE 36
3.1. ?ncrederea ?n cadrul organiza?iei 36
3.2. ?ncrederea interpersonal? 38
3.3. Leadership transforma?ional 42
CAPITOLUL 4. EFECTELE STRESULUI ASUPRA ANGAJATILOR UNITATII SANITARE ?SPITAL PNEUMOFTIZIOLOGIE IZVORU? 46
4.1. Prezentarea unitatii sanitare ,,Spital Pneumoftiziologie Izvoru? 46
4.2. Influienta stresului asupra angajatilor unitatii sanitare ?Spital Pneumoftiziologie Izvoru? 47
4.2.1. Obiectivele ?i ipoteza cercet?rii 47
4.2.2. Metodologia cercet?rii 48
4.2.3. E?antionul 48
4.2.4. Metodele ?i instrumentele de colectare a datelor 48
4.2.5. Prezentarea ?i interpretarea datelor 51
4.2.6. Interpretarea rezultatelor ?i formularea de concluzii 52
CAPITOLUL 5. CONCLUZII ?I PROPUNERI 57
BIBLIOGRAFIE 59
ANEXE 61

EXTRAS DIN DOCUMENT

4.2. Influienta stresului asupra angajatilor unitatii sanitare „Spital Pneumoftiziologie Izvoru” {p}

4.2.1. Obiectivele si ipoteza cercetarii {p}

4.2.2. Metodologia cercetarii {p}

4.2.3. Esantionul {p}

4.2.4. Metodele si instrumentele de colectare a datelor {p}

4.2.5. Prezentarea si interpretarea datelor {p}

4.2.6. Interpretarea rezultatelor si formularea de concluzii {p}

CAPITOLUL 5. CONCLUZII SI PROPUNERI {p}

BIBLIOGRAFIE {p}

ANEXE {p}

INTRODUCERE

Constrangerea la locul de munca este perceputa ca o pedeapsa. Pedeapsa ne arata ce nu trebuie sa facem, dar nu ce ar fi bine sa facem (Skinner). La aparitia ei, intra in functiune mecanismele de aparare aparute in copilarie: fixatia (imobilitatea in jurul unor idei care par sa protejeze), identificarea (transpunerea intr-un anumit rol), refularea (mutarea din constient in subconstient de imagini, dorinte, reprezentari sau idei neplacute, care contrazic ideile noastre proprii), deplasarea, mutarea centrului atentiei, negarea (contestarea existentei unui lucru, fenomen etc.), proiectia (reproducerea mentala a unei intamplari trecute si punerea ei in alt context; duce la pericolul generalizarii). Aceste mecanisme de aparare totusi nu ne pot feri la nesfarsit de pericol. Rezultatele pentru sanatatea umana si pentru productivitatea firmei pot deveni dezastruoase.

Cea mai importanta resursa a unei intreprinderi este resursa umana, iar “managerul are datoria de a apela la stiinte si tehnici moderne, ca psihologia personalului, psihologia sociala, psihosociologia economica, sociologia industriala, ergonomia [...] si altele”, (Ion Petrescu). Una dintre problemele care apar foarte des la locul de munca este stresul. Ca sa-l putem preveni si gestiona, trebuie sa-l intelegem.

Comisia Europeana a sesizat ca stresul la locul de munca este unul dintre riscurile cele mai ridicate asupra sanatatii si securitatii la locul de munca si si-a stabilit ca prioritate analizarea actiunilor necesare a se efectua la nivelul Comunitatii Europene pentru prevenirea stresului la locul de munca.

Comisia Europeana defineste stresul la locul de munca astfel: „reactia emotionala si psiho-fiziologica la aspectele aversive si daunatoare ale muncii, mediului de lucru si organizarii muncii. Este o stare caracterizata printr-un nivel ridicat de excitare si suferinta si adesea prin sentimentul neputintei de a gestiona situatia”. Agitatia provocata de neplaceri la locul de munca provoaca stres si apoi boala.

Conform conventiei 72 a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, stresul este definit ca “o stare perceputa ca negativa de un grup de angajati, acompaniata de disconfort sau disfunctionalitati la nivel fizic, psihic si/sau social si care este consecinta faptului ca angajatii nu sunt in masura sa raspunda exigentelor si asteptarilor care le sunt impuse de situatia lor la locul de munca”. Clasic, stresul a fost boala managerilor. Este fals, deoarece toata lumea poate fi stresata din cauza muncii sale, mai ales muncitorii care efectueaza o munca de rutina sau care nu au nici un fel de cuvant de spus in ceea ce priveste munca lor.

CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE “STRES”

1.1. Etimologie si conceptualizare

Evidentierea unor aspecte ce particularizeaza aparitia, modul de manifestare si urmarile stresului are in vedere realizarea unei minime cunoasteri a unei atat de dificile problematici care insa incita la a fi clarificata pentru a putea fi stapanita.

Astazi termenul stres apare tot mai mult si mai des in publicatiile stiintifice, dar si in vocabularul curent, intrucat istoria aparitiei si evolutiei sale este una relativ recenta.

Cuvantul stres, pe care este nevoie nu numai sa-l intelegem dar si sa-i patrundem semnificatiile, provine din latinescul „stringere" care inseamna a cuprinde, a imbratisa, a strange, a restrange, a lega, a ciupi, a indurera, a rani, a jigni si care a dat nastere in limba engleza cuvantului „stress", iar in limba franceza cuvintelor de „streindre" si „détresse"( GOLU, M. – “Dinamica personalitatii”, Bucuresti, Editura Geneze, 1993, p.19).

„Stres" desemneaza o serie de substantive inrudite ca inteles dar cu nuante ce pot diversifica sensul: incordare, presiune, povara, efort, solicitare, tensiune, constrangere.

Cel care insa l-a introdus pentru prima oara in limbajul stiintific a fost Hans Selye, canadian de origine austriaca, omul ce a cladit o singura catedrala, creatorul si slujitorul unei singure idei – si ce idee! – aceea de stres, cu care a revolutionat medicina.

Hans Selye a utilizat acest termen in 1950 spre a desemna un ansamblu de reactii ale organismului fata de o actiune externa exercitata asupra sa de catre un evantai larg de agenti cauzali – fizici (traumatisme, arsuri), chimici, biologici (infectii), psihici etc. – constand in aparitia unor variate modificari morfofunctionale, in special endocrine (hipofiza, suprarenalele).( Cristea, Dumitru (2000) Tratat de psihologie sociala, Editura Pro Transilvania, p. 87). În cazul unei actiuni de mai lunga durata a agentului stresor aceste modificari imbraca forma a ceea ce Selye a numit inca din anul 1936 „sindromul general de adaptare" (SGA).

Acesta cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice (considerate astfel tocmai pentru ca ele apar la oricare dintre agentii declansati mentionati), capabile sa asigure mobilizarea resurselor adaptive ale organismului in fata agresiunii care-i ameninta homeostazia – termen introdus de Cannon.

A stresa, in general, inseamna „... orice forta care aplicata la un sistem cauzeaza anumite modificari insemnate ale formei sale, de obicei cu conotatia ca acea modificare este o deformatie ori o distorsiune. Termenul este utilizat cu privire la fizic, la presiunea si forma sociala si psihologica".

În numeroasele incercari de a defini stresul, indiferent de natura sa, gasim ca nota comuna caracteristica faptului ca acesta apare pe fondul unei adaptari perpetue a organismului la conditiile sale de viata.

Retinem in acest sens contributiile lui Harold G. Wolff, care impreuna cu colegul sau Hinkle de la Laboratorul de Ecologie Umana al Scolii Medicale de la Universitatea Cornell au studiat consecintele stresului asupra supravietuitorilor din lagarele de concentrare naziste si japoneze si pe aceasta baza au construit o noua definitie a stresului inteles ca: „stare dinamica a unui organism, ca raspuns la o solicitare de adaptare …deoarece viata insasi impune o adaptare constanta, in asa fel incat toate fiintele vii sunt in permanenta intr-o stare mai mare sau mai mica de stres"( Stora, Jean-Benjamin - Stresul, editura Meridiane, Bucuresti, 1999, p. 17).

Identificarea originii acestui concept, definitiile generale date stresului ne dau posibilitatea de a intelege mai bine stresul psihic.

Pentru H. Piéron stresul este identic cu agresiunea, cu actiunea violenta exercitata asupra organismului, de la socul electric sau imersiunea brusca in apa rece pana la socul emotional sau frustrarea acuta. Bruschetea, intensitatea mare, caracterul amenintator al situatiei ar constitui particularitatile generale ale conditiei stresante.

O ultima acceptiune a stresului pe care o prezentam, este cea din Dictionarul de psihologie sociala, care se refera in mod expres la stresul psihic, unde este definit ca „stare de tensiune, incordare si disconfort determinata de agentii afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrarea sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme"(NEVEANU, P. P. – Dictionar de Psihologie, Bucuresti, Editura Albatros, 1978).

Retinem astfel, din succintele definitii date, ca stresul a depasit domeniile de abordare specializata ale biologiei si medicinii (fundamentate admirabil de H. Selye), intrand ca prioritate in campul teoriei si practicii stiintelor sociale, umane, militare etc.

Din cele prezentate putem considera ca stressul psihic presupune confruntarea individului cu o situatie care ameninta buna sa stare, integritatea persoanei; subiectiv sau obiectiv, situatia stresanta solicita organismul pana la sau dincolo de limitele posibilitatilor individului de a-i face fata. Astfel, este necesar sa avem in vedere cel putin doua aspecte: intai conditia stresanta si doi, starea de stres. Conditia stresanta consta in cauza producerii stresului, in actiunea tuturor agentilor stresori, iar starea de stres reprezinta socul emotional, situatia tensionata psihic la nivel individual sau grupal.

Ca stare a tensiunii psihologice, stresul apare astfel ca produs al varietatilor de presiuni si forte cu care ambianta actioneaza asupra individului deci ca un raspuns dezorganizant al organismului uman si al colectivitatii sociale la solicitarile mediului. Fiind declansat de factori care actioneaza intens, surprinzator sau persistent, perceputi sau anticipati ca amenintare, alteori constituit de o suprasolicitare sau subsolicitare a mecanismelor cognitive si volitive, stresul psihic este caracterizat printr-o prezenta afectiva pregnanta.

Chiar in conditii optime de echilibru emotional, reactiile emotionale pot fi inadecvate stimulilor, dezadaptate in situatiile cand capacitatea de rezistenta emotionala este depasita de intensitatea solicitarilor, de violenta traumelor afective sau de prelungirea si afectarea acestora in timp.

Notiunea de stres a cunoscut o evolutie semantica bogata, cu nuantari specifice, cu treceri spectaculoase dar necesare de la o conceptie fizica la una medicala si apoi psihologica si sociala. Pe aceasta baza a noului model de abordare putem retine ca stresul psihic(Stora, Jean-Benjamin - Stresul, editura Meridiane, Bucuresti, 1999, p. 32):

* Este un produs al actiunii exercitate de un agent extern, caracterizat printr-o anumita intensitate si durata;

* Apare ca stare psihica individuala sau ca stare psihosociala colectiva, rezultat al actiunii agentului stresor;

* Se naste si se manifesta ca reactie de aparare construita in functie de modul cum functioneaza psihicul in fata influentelor mediului extern sau chiar a celui intern.

Consideram astfel, ca stresul psihic reprezinta reactia specifica de raspuns la actiunea agentilor care produc o presiune deosebita asupra fiintei umane.

1.2. Mecanismul producerii

Actiunea fiecarui stimul exterior care actioneaza asupra psihicului nu conduce automat la instalarea stresului psihic. Interactiunea dintre stimulii cu potential stresor si organismul uman poate conduce la aparitia stresului psihic in functie de evolutia conditiilor concrete ale acestei relatii si de particularitatile celor doi membri posibili generatori de stres.

Dezechilibrul emotional reflecta o destructurare neuropsihica (cel mai adesea putin profunda si de scurta durata), o perturbare in ierarhia functionala a urmatoarelor nivele de integrare: cortical si subcortical, aparatele neurovegetative (esalonate in trunchiul cerebral), maduva spinarii, ganglionii vegetativi.

Oferta anului

Reducere 2020