Pagina documente » Recente » Productia emisiunilor de televiziune

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

Cuprins
Introducere 2
Capitolul 1: Televiziunea si impactul acesteia in epoca moderna 4
1.1. Notiunea si istoricul televiziunii 4
1.2. A tr?i ?ntr-o epoc? a televiziunii 6
1.3. Hegemonia televiziunii 7
Capitolul 2: Cultura in programele generaliste 17
2.1 Cultura la posturile comerciale generaliste 17
2.2. Cultura in posturile publice generaliste 18
2.3 Postul de televiziune TVR Cultural 21
Capitolul 3: Productia de televiziune 26
3.1. Elemente de management al productiei 26
3.1.1. Pre-produc?ia 26
3.1.2. Procesul de produc?ie 27
3.1.3. Post-produc?ia 28
3.2. Genuri majore ?n audiovizual 28
3.2.1. ?tirea de televiziune 28
3.2.2. Reportajul 30
3.2.3. Interviul 31
3.2.4. Documentarul de televiziune 33
Capitolul 4: Studiu de caz: Talk-show-ul 35
4.1. Talk show-urile din Rom?nia ? o abordare sociologic? 35
4.2. Larry King vs. Marius Tuc? 40
4.3. Antena 3 vs. Realitatea TV 41
4.4. Foamea de spectacol propulseaz? talk show-ul ?tabloid? 43
Concluzii 46
Bibliografie 48

EXTRAS DIN DOCUMENT

Introducere

Traim intr-o lume in care volumul, diversitatea, viteza si libertatea de circulatie a informatiei reprezinta indicatori de baza ai stadiului dezvoltarii unei societati. Acesti factori au ajuns sa exprime, intr-o relatie de directa proportionalitate, performantele economice ale statelor, precum si gradul lor real de democratie.

Deloc intamplator, sociologii denumesc astazi "societatea informatizata" ceea ce nu cu multi ani in urma numeau "societatea post-industriala". În locul termenului vag, sugerand doar depasirea unui stadiu, noua sintagma defineste exact atat o stare de fapt, cat mai ales un "maine" spre care ne indreptam rapid. Într-adevar, toate zonele importante ale vietii sociale - politicul, economicul, serviciile, stiinta, cultura, educatia, invatamantul etc. - sunt puternic marcate si conditionate de ofensiva informatiei. Un singur exemplu: fara "transparenta" (altfel spus - liberalizarea circulatiei informatiilor) ar fi fost greu de imaginat procesul destramarii totalitarismului de tip comunist, finalizat prin disparitia lui ca sistem politic in tarile est-europene, proces trait si de noi, romanii.

Mai mult chiar: analizand cele trei forme fundamentale ale puterii – puterea militar-represiva, puterea economico-financiara si puterea data de informatie, Alvin Toffler considera [1 Alvin Toffler, Powershifi. Puterea in miscare. Bucuresti, Editura ANTET, 1995.] ca astazi, si mai ales in viitor, informatia este net prevalenta, chiar daca de-a lungul istoriei forta represiva si banul au avut intaietate.

Argumentele si datele cunoscutului autor american sunt atat de pertinente, incat este greu sa nu-i dai dreptate. De altfel, ideea exprima un intreg curent din sociologia actuala, care vede in informatie placa turnanta si acceleratorul schimbarilor in societate.

Din perspectiva deschisa de Toffler, poate ca expresia "presa, a patra putere in stat" este depasita si ar avea nevoie de corective, in sensul reevaluarii locului presei in sistemul factorilor de putere. Este insa misiunea altor discipline (istoria presei, teoria presei, sociologia comunicarii de masa etc.) sa stabileasca ce anume a reprezentat de-a lungul timpului si ce reprezinta acum mass-media in societate.

Aparitia si dezvoltarea televiziunii au grabit lucrurile, transformand circulatia informatiei intr-un fenomen exploziv, cu nuante de agresare a individului si a societatii.

Semnificativ, sociologia comunicarii de masa a asimilat expresii desprinse parca dintr-un comunicat de front, precum "explozia informationala", "bombardament informational", "ofensiva audiovizualului" etc, terminologie deloc improprie si, prin aceasta, cu atat mai revelatoare pentru natura unui proces iesit de mult din fagasul simplei dezvoltari cantitative.

Si mai interesant este faptul ca televiziunea, acest "copil teribil" al comunicarii de masa, dupa ce s-a instalat temeinic in fruntea ierarhiei mediilor de comunicare, nu a incremenit in formula cristalizata si nici macar nu s-a rezumat la retusuri, la schimbari neesentiale, asa cum a facut presa scrisa de-a lungul unei evolutii de secole. De-abia victorioasa, televiziunea s-a grabit sa-si asocieze telefonia si computerul pentru a prefigura o noua revolutie provocata de audiovizual: "sistemul multimedia", mod de comunicare complex, ce face deja sa se vorbeasca despre micul ecran de astazi (chiar si din tarile cele mai dezvoltate) ca despre o "paleo-televiziune".

Capitolul 1: Televiziunea si impactul acesteia in epoca moderna

Motto: « Televiziunea este o institutie care ii culturalizeaza pe prosti si ii imbecilizeaza pe cei destepti » (Umberto Eco)

1.1. Notiunea si istoricul televiziunii

Televiziunea e mijlocul de comunicare de masa cu impactul cel mai mare asupra societatii. Din punct de vedere tehnic, ea este conceptualizata ca un procedeu de descompunere, transmitere la distanta si apoi de recompunere a imaginilor.

Inovata intre cele 2 razboaie mondiale, nu s-a dezvoltat ca atare, decat de la sfarsitul anilor 1940, in Statele Unite apoi si in Europa. Fiind copil al radioului si al cinematografului, acest suport a cultivat in mod ascendent, un limbaj care, inedit fiind, ii permitea sa ocupe un loc important in sistemul mediatic. Atunci cand si-a facut aparitia, la inceputul anilor 1930, ea a suscitat brusc, surprinderea primilor observatori fascinati de noua « teleprezenta » permisa de aceasta forma de noutate, numita media. Este vazuta de analistii care ii poarta interes, ca fiind un remarcabil « mijloc documentar » ce sporeste considerabil puterea informatiei data de radio, adaugand auzului vederea. Important e de stiut, ca exista 2 tipuri de televiziune : mecanica si electronica. Din 1937, cea electronica s-a impus printr-un serviciu permanent de televiziune deschis de BBC.

Emisia regulata a inceput in Statele Unite in 1939, iar din 1950 este emis un program de 28 de ore pe saptamana, cu o antena situata pe Turnul Eiffel. Apoi, programe periodice, incep sa fie emise si-n alte tari ca Suedia, Spania, Romania (in 1956) etc. Dand timpul inapoi, se poate observa ca anii ’60 au fost marcati de inventarea televiziunii color. Principiul consta in descompunerea imaginii in 3 spectre (albastru-verde-rosu) si superpozitionarea lor pe un ecran tricrom care are in componenta de 3 ori mai multe « puncte » decat un televizor alb-negru.

Anii ’70 au surprins noile media (TV prin cablu, TV prin satelit etc) ce au permis alegerea unei diversitati de programe, in special de origine straina si o utilizare cat mai larga a televiziunilor.

Anii ’80 au fost reprezentati de adaptarea sistemelor audio-vizuale nationale in fata invaziei programelor importate.

Anii ’90 au marcat o diversificare fara precedent a programelor si emisiunilor, simultan cu imbunatatirea tehnicilor de transmitere a informatiilor prin intermediul noilor forme de media.

Prima perioada a televiziunii a adus o orientare pedagogica incarnata de mediatori ce se intretin cu telespectatorii, o relatie asimetrica si ierarhizata, tradusa printr-o programare discontinua, structurata in jurul emisiunilor, cu o mare longevitate, ce imbraca o functie « ceremoniala » pentru privitori.

Noua era se diferentiaza printr-o presiune crescuta asupra destinatarului, solicitat fara intrerupere de animatori. Instalati in decoruri de multe ori construite dupa modelul interioarelor telespectatorilor, acesti moderatori cu ton familiar, solicita mereu publicul in modul complicitatii, in emisiuni compozite (care amesteca in mod nedistinct informatia si divertismentul) si articulate unele cu altele.

Televiziunea este cel mai ieftin mijloc de comunicare de masa, din punctul de vedere al receptorilor, lucru deloc neglijabil intr-o economie caracterizata prin decalaje foarte mari, intre categoriile sociale. Se poate observa cu usurinta, ca orice om aflat in posesia unui televizor, are acces aproape gratuit la informatie (bineinteles, exceptand plata abonamentului la societatea de TV prin cablu sau TV publica si factura la energia electrica). Mesajul audio-vizual beneficiaza de forta de patrundere (vorbind la sensul propriu).

Daca in urma cu peste de 13 ani, pentru a obtine o informatie televizata trebuia sa faci un drum catre casa, astazi informatiile pot fi receptionate din aproape orice colt al lumii: localuri publice, camere si receptii de hotel etc. In pas cu progresul tehnologiei in domeniul telefoniei celulare, a aparut si « televiziunea mobila », putandu-se urmari programe TV pe ecranul telefonului, gratie aplicatiilor Internetului.

Astazi, televiziunea e omniprezenta.

Nu trebuie uitat ca una din functiile televiziunii, ca de altfel a mass-media in genere, se regaseste in cea culturalizatoare. În zilele noastre, functie aceasta e bine “ascunsa” prin cea de divertisment care predomina, in cele mai multe posturi TV.

Termenii de « cultura mediatica » definesc o cultura a divertismentului, o simplificare a formelor culturale care sunt reduse, comprimate, repovestite si resemnificate. Mass-media, cu precadere televiziunea, creeaza aceasta cultura ; ele inceteaza a fi un canal prin care se transmit celelalte componente culturale si devin ele insele un sistem cultural in sine. Un mesaj artistic, cultural, odata ce a devenit emisiune TV, cunoaste in mod necesar, un procent de degradare in planul receptarii.

Televiziunea e o intreprindere al carei prim obiectiv, din punctul de vedere al proprietarului, e de a-i aduce profituri materiale substantiale ori influenta politica. Dar pentru asta, trebuie sa obtina increderea telespectatorilor sai, prin deservirea obiectivelor. Ea se poate preface o vreme ca face acest lucru, dar nu pentru mult timp. Se diferentiaza ziaristi interesati de bani, putere si faima, de jurnalisti care isi fac meseria din placere si se zbat sa faca putina ordine in presa romaneasca. O intrebare va exista intotdeauna : «Ce serveste de fapt televiziunea, scopurile proprii sau interesele cetatenilor ? »

Impreuna cu caracteristicile sale specifice, televiziunea compune anumite calitati pe care le imparte cu unul dintre « parintii » ei, mai exact cu radioul :

Prezenta oamenilor pe « oglinda miscatoare » (dupa cum numea Radu Herjeu, televizorul), a prezentatorilor in fata noastra, trasaturile lor, modul de a vorbi, de a gesticula, fac ca vizionarea unui program sa ajunga o intalnire intre cel de acasa si cel de pe micul ecran. Modelarea opiniei publice se datoreaza (sau e cauzata) intr-o masura mult mai mare comunicarii de masa, in mod deosebit televiziunii, decat a celei intrapersonale sau surselor directe.

Pe parcursul unei jumatati de veac, Televiziunea Romana a evoluat tehnic, si-a sporit arealul de acoperire si numarul orelor de program, astfel ca in anii ’80, pe fondul economiilor la energie electrica, sa-l readuca la cel initial – de doua. Si-a schimbat sediul, numarul abonatilor s-a largit, a participat cu productii proprii, castigand premii la diferite concursuri internationale. A aratat romanilor nasterea in chinuri a democratiei postdecembriste, pierzand apoi, monopolul si fiind nevoita sa intre in competitie cu televiziunile private. O istorie lunga si zbuciumata, cu bune si cu rele, care-si asteapta inca randul pentru a fi scrisa.

1.2. A trai intr-o epoca a televiziunii

Viata in aceasta era a televizorului, este ... altfel. In primul rand, ea ofera individului, o serie de informatii mult mai complete si expresive, decat in presa scrisa, intr-un ritm mult mai alert, si intr-o diversitate mult mai larga. Teoria cultivarii nu isi propune sa inlocuiasca sau sa contrazica in intregime cercetarile traditionale cu privire la efecte, ci sa le completeze si sa le nuanteze. In timp ce cercetarea traditionala a efectelor pune accentul pe schimbare, nu pe stabilitate, teoria cultivarii pune accentul pe consecintele de a trai intr-o epoca a televiziunii, pe formarea corpului comun de imagini, conceptii, presupozitii care exprima, aproape in exclusivitate, interesele institutionale ale mediului ca atare: „televiziunea are efecte de lunga durata care sunt mici, graduale, indirecte, dar, cumulate, prezinta o semnificatie deosebita” [2 D. Chandler, Cultivation Theory] .

Concentrarea pe aceste caracterstici ale media(mai ales ale televiziunii) nu inseamna, dupa cum precizeaza autorii, ignorarea programelor specializate pentru diferite categorii de public, tot mai numeroase, sau subestimarea diferentelor sociale si individuale intre membrii audientei. Dar, daca sunt luate in calcul numai aceste aspecte, se pierde din vedere trasatura cea mai importanta a televiziunii, aceea de a fi sursa principala de informare si de naratiuni a timpurilor noastre, precum si capacitatea acesteia de a cultiva conceptii comune despre realitate in randul unor categorii de public de altfel foarte diverse.

Concluziile lui George Gerbner – dupa cum am facut referire si in capitolul anterior, cu privire la cultivare, au fost dupa catva timp de la publicare atacate. De exemplu, Doob si MacDonald au aratat ca, intr-adevar, persoanele care traiesc in cartiere unde nivelul de infractionalitate este ridicat sunt mai preocupate de violenta si se uita mai mult la programe TV cu acest profil, dar acesta nu este un efect de cultivare, de impregnare cu o viziune distorsionata asupra realitatii, ci pentru astfel de persoane este o actiune fireasca, de a raspunde in mod realist la un mediu violent in realitate. Mediul de existenta este ostil, agresiv; prin urmare, ei stau mai mult in casa si de aceea se uita mai mult la televizor [3 Leo Jeffres, Mass Media Processes and Effects, p. 211] . De asemenea, cei doi analisti au aratat ca se pot obtine dovezi in sprijinul efectului de cultivare atunci cand intrebarile au un caracter general, de genul „Cate atacuri au avut loc in cartierul dumneavoastra anul trecut?”, dar nu atunci cand intrebarile capata o nota personala: „Va este teama ca veti fi atacat?” [4 D. Chandler, Cultivation Theory la adresa: http://en.wikipedia.org/wiki/Cultivation_theory] .

Paul Hirsch – un alt cercetator, a reanalizat datele oferite chiar de Gerbner si a concluzionat ca nu a gasit nici o dovada care sa sprijine ideea ca utilizarea frecventa a televiziunii se coreleaza cu o anumita perceptie, distorsionata, asupra realitatii sociale. Intre Gerbner si Hirsch urmeaza un schimb de replici taioase. Hirsch isi publica amendamentele sub titlul Lumea inspaimantatoare a celui care nu se uita la televizor si alte anomalii, Gerbner raspunde cu titlul, la fel de acid, O incursiune in lumea inspaimantatoare a lui Hirsch si a colegilor sai. Rezultatul confruntarii a fost o nuantare a conceptiei initiale a lui Gerbner, in care, pe baza cercetarii anterioare, introduce doua notiuni noi extrem de semnificative: rezonanta si alinierea la curentul dominant (engl. mainstreaming).

1.3. Hegemonia televiziunii

Este normal ca ivirea si generarea efectelor televiziunii n-au trecut fara a fi studiate de sociologi, psihologi si futurologi. In decursul timpului, o multitudine de teorii au incercat sa arate care ar fi mecanismul de realizare a relatiilor dintre telespectator si televiziune, care ar fi trasaturile acestui mod de informare in masa, care fac din el, instrumentul cel mai puternic de influentare a opiniei publice. E dificil sa cladesti o teorie pertinenta in ce priveste televiziunea, in primul rand din cauza imposibilitatii crearii unui sistem de valori pur, neintinat de televiziune. Mai exact, nu avem un observator neutru, care sa nu fie implicat in fenomenul de construire a irealului, care sa-l descrie cu obiectivitate [5 Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra mintii umane, Editura: Evanghelismos, 2005, p.46].

Una din teoriile cele mai interesante despre televiziune, este cea a lui Fiske si Hartley, care se axeaza pe ideea de „televiziune bardica”. Aceasta teorie isi incepe stratagema de la ideea, ca fiecare telespectator decripteaza codurile din programul pe care-l urmareste, nu numai pe baza propriei sale experiente de viata, nivel de inteligenta si educatie, dar si pe baza conventiilor culturale acceptate de societatea in care traieste. Acest punct de vedere este corect, chiar daca in zilele noastre programele de televiziune devin din ce in ce mai interculturale si acceptate in multe tari, diferite din punct de vedere cultural.

Astfel, din ce in ce mai mult, producatorii de programe de televiziune utilizeaza coduri mai degraba universale decat locale, lucru ce demonstreaza ivirea unor sabloane culturale mondiale din cauza, mai ales, a uniformizarii intelectuale si a tendintei spre un singur centru de putere economic.

Televiziunea se arata ca un ceremonial social, prin intermediul caruia, fiecare individ se simte integrat in societate. Prin televiziune, telespectatorul simte ca impartaseste aceleasi valente culturale ca si vecinul sau. Televiziunea, dupa aceasta teorie, trece peste diferentele individuale. Cred ca aici merita sa ne oprim putin. Dupa parerea mea, televiziunea e singura care are acest rol, folosindu-l deseori. Televiziunea foloseste de obicei, si in mod evident, absenta deosebirilor dintre indivizi, datorita educatiei din scoala. Televiziunea doar perpetueaza si fortifica aceasta coincidenta, dintre modul de a gandi si a percepe cuvantul, al oamenilor.

Este normal sa ne focalizam atat asupra mesajelor, cat si asupra institutiilor care le creeaza si asupra reactiei telespectatorilor luand in considerara, in aceeasi masura, intentia celui care doreste sa comunice ceva.

Numele de “bardica” provine din termenul arhaic englezesc “bard”, care definea “persoana insarcinata cu colindarea satelor si anuntarea diferitelor edicte regale sau hotarari ale nobilului local”. Termenul a fost preluat din cultura celtica, unde bardul era poetul care instiint a norodul, prin versuri, despre faptele de vitejie ale eroilor sai. Analiza incearca sa compare televiziunea cu bardul din vechime, gasindu-le roluri extrem de asemanatoare.

Ar fi necesara precizarea, extrem de importanta, ca aici, termenul de cultura folosit, defineste ansamblul aspectelor intelectuale ale unei civilizatii, si nu calitatea unui om instruit sau sistemul de intrepatrundere a artelor.

Iata care sunt, in opinia celor doi, functiile bardice ale televiziunii [6 Radu Herjeu, Tehnici de propaganda, manipulare si persuasiune in televiziune la adresa: http://dorinpopa.files.wordpress.com/2008/04/herjeu-radu-tehnici-de-propaganda-manipulare-si-pers-in-tv.pdf]:

1. mediator al limbajului. Televiziunea transforma diferitele tipuri de limbaj intr unul singur, usor de inteles de majoritatea oamenilor. Ea transforma percept iile noastre obisnuite intr-un sistem specializat de limbaj.

2. structureaza mesajul in functie de nevoile culturii respective si ale oamenilor.

Textele sunt concepute a fi din ce in ce mai simple, pentru a fi acceptate de toata lumea. Dar fiecare program are propriul sau limbaj, in functie de nivelul cultural si educational al privitorilor. Cred ca nu putem vorbi despre „o singura“ cultura, ci despre diferitele nivele de intelegere de catre telespectatori a codurilor transmise. De pilda, ER are un succes urias, chiar daca majoritatea textului este structurata in fraze si sintagme tehnice, necunoscute majoritatii celor ce-l urmaresc.

3. ocupa centrul culturii sale . Acest lucru se intampla,pentru ca este singura in cadrul culturii sale, si este in competitie doar cu ea insasi. Chiar daca televiziunea a luat-o mult inaintea ca rtilor sau filmelor, exista multe tari in care ea n-a ocupat inca centrul culturii. Mai mult, este adesea privita ca un outsider pe taramul cultural. Totusi, este adevarat ca televiziunea raspunde nevoii resimtite a unui centru comun.

4. este orala - Codurile sale sunt mai putin elaborate decat cele folosite in mesajele scrise.

Oferta anului

Reducere 2020