Pagina documente » Stiinte Economice » Corelatia economisire-investitii in economia romaneasca

Despre lucrare

lucrare-licenta-corelatia-economisire-investitii-in-economia-romaneasca
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-corelatia-economisire-investitii-in-economia-romaneasca


Cuprins

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOLUL 1

FORMAREA VENITURILOR ÎN ECONOMIE

Universul economiei este alcatuit dintr-o multitudine de unitati interdependente: economii familiale (menaje), intreprinderi si numeroase organisme si entitati publice.

Daca omitem comportamentul sectorului public deciziile menajelor determina cheltuiala totala a economiei respective, in timp ce deciziile intreprinderilor determina nivelul total al productiei economiei.

Deci, formarea veniturilor fundamentale este rezultatul confruntarilor dintre categoriile sociale participante la activitatea economica: salariati, proprietari, intreprinzatori, manageri, bancheri, proprietari funciari.

Gospodariile familiale sunt proprietarii de factori de productie – munca, pamant si capital – pe care ii ofera intreprinderilor care ii vor utiliza pentru a produce bunuri si servicii. Ca o contraprestatie pentru folosirea factorilor de productie, intreprinderile platesc menajelor o renumeratie sub forma de salarii, profituri sau rente pentru pamant.

Aceste sume banesti sunt denumite generic venituri. Menajele cheltuiesc aceste venituri pentru cumpararea de bunuri si servicii, produse si oferite de catre intreprinderi.

1.1. SALARIUL – VENIT FUNDAMENTAL

Salariul, de-a lungul timpului a fost definit in moduri diferite si a avut numeroase semnificatii.

Astfel, el a fost folosit initial pentru a desemna suma de bani pe care o primeau soldatii romani pentru a-si cumpara sarea (salarium), ulterior, termenul de salariu a primit sensul de venit al unei persoane care munceste pentru altcineva, fata de care este dependenta juridic sau economic.

Mai apoi clasicii economiei politice considerau salariul un venit ce recompenseaza munca, marimea acestuia osciland in jurul nivelului sau natural, prin care se asigura strictul necesar pentru intretinerea salariatilor si a familiei sale.

În conceptia marxista, salariul era forma principala a produsului necesar, respectiv forma transformata a valorii fortei de munca, determinarea salariului rezulta din confruntarea dintre clasa muncitoare si clasa capitalistilor, aceasta din urma insusindu-si plusvaloarea.

Neoclasicii au sustinut si demonstrat ca natura salariului tine de modul de confruntare dintre cele doua forte ale pietei muncii: cererea si oferta de munca, salariul exprimand unitatea dintre fortele concurentiale ale pietei. Ca urmare a Marii Depresiuni economice a anilor 130 si a revolutiei keynesiene s-a ajuns la concluzia ca salariul nu depinde doar de jocul liber de pe piata muncii ci si de pe celelalte piete.

În prezent, recunoscut pretutindeni ca forma principala de venit, salariul beneficiaza de o tratare ampla, insa mult controversata. Salariul trebuie si poate fi explicat atat pe baza conditiilor de formare a ofertei de munca si de formare a cererii de munca, adica pe baza teoriei functional-economice a formarii veniturilor fundamentale, cat si pe baza contextului social-economic in care functioneaza piata muncii, inclusiv pe baza rolului institutiilor si organizatiilor existente.

Într-un astfel de cadru general, salariul este venitul prin care se renumereaza munca salariata in intreprinderi si administratii. El nu este o renumeratie oarecare a muncii, ci numai un mod foarte special de recompensare, anume pretul unei munci inchiriate si intrebuintate de un intreprinzator, de un agent economic utilizator pe baza de contract.

Marimea salariului are doua limite: una minima si una maxima.

Limita minima a salariului ar trebui sa se situeze la nivelul costurilor fortei de munca, nivelul ce corespunde oriunde si oricand unei anumite dezvoltari economico-sociale a tarii. Catre o asemenea limita se orienteaza utilizatorul de forta de munca.

Limita maxima a salariului ar putea fi considerata marimea intregului venit net, realizat din activitatea economica si sociala, ceea ce ar insemna ca intreaga valoare adaugata sa se transforme in salariu. O astfel de optica este agreata de salariati.

Marimea posibila a salariului mediu, din cele aratate mai sus, se afla in dependenta de gradul dezvoltarii economice a tarii, marimea si modificarea salariului mediu fiind influentat de factori: economico-functionali; sociologici; culturali; tehnici, etc. Acesti factori putand fii luati in considerare la nivelul indivizilor posibili aferenti la cel al intreprinderilor si administratiilor, precum si la nivelul economiei nationale.

Marimea si dinamica salariului (mediu, normal), ca si ecartul dintre cele doua extreme ale acestuia sunt influentate si de procesele interdependente de apropiere si diferentiere dintre salarii.

Diferentierea salariilor, exprima marimile inegale de capital uman incorporat (existent) in forta de munca potentiala. În acelasi timp, ea reflecta si sansele diferite de a valorifica acest potential prin angajarea la diferiti utilizatori de munca.

Apropierea (tendinta de egalizare) intre salarii este generata de: ridicarea generala a calificarii, egalizarea conditiilor de piata, pierderea “capacitatii” salariilor de a inregistra scaderi etc.

În acelasi timp, dinamica salariului sunt influentate puternic de raportul de forte dintre contractanti: utilizatorul si salariatii, respectiv patronatul si sindicatele (la nivel de ramura si economie mondiala).

Indiferent de situatiile specifice de piata, de starea si evolutia economiilor dintr-o tara sau alta, pe termen lung si cu caracter general (universal), marimea salariului nominal in termeni reali a inregistrat o tendinta generala de crestere.

Aceasta crestere este datorata:

? cresterii cheltuielilor pentru producerea (formarea) si reproducerea fortei de munca, aceasta avand legatura cu cresterea si diversificarea nevoilor umane;

? sporirea productivitatii muncii, respectiv cresterea mai rapida (in avans) a productivitatii muncii fata de cresterea salariului mediu;

? raportul dintre cererea si oferta de munca, in sensul cresterii mai puternice a ofertei.

1.2. DOBÂNDA

Dobanda de-a lungul timpului a fost condamnata de morala si religie, apoi a fost confundata cu profitul de catre scoala clasica, prezentata ca o parte a plusvalorii de catre Marx, dobanda a devenit obiect de analiza autonoma cu scoala neoclasica, cu scoala suedeza si cu cea keynesiana.

Oferta anului

Reducere 2020