Pagina documente » Istorie, Arte, Teologie » Mandria si vindecarea ei, o perspectiva psihologica si duhovniceasca

Despre lucrare

lucrare-licenta-mandria-si-vindecarea-ei-o-perspectiva-psihologica-si-duhovniceasca
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-mandria-si-vindecarea-ei-o-perspectiva-psihologica-si-duhovniceasca


Cuprins

CUPRINS
I. INTRODUCERE
II. PSIHOTERAPIA ORTODOXA SAU CEA LAICA?
II.1 CINE ESTE OMUL?
II.2 CE ESTE BOALA?
II.3 CE ESTE VINDECAREA?
II.4 PSIHOTERAPEUT SAU DUHOVNIC?
III. CAUZELE MANDRIEI
III.1 CAUZELE DE ORDIN TEOLOGIC
IV. MANIFESTARILE MANDRIEI
V. VINDECAREA
VI. CONCLUZII
VII. BIBLIOGRAFIE

EXTRAS DIN DOCUMENT

? INTRODUCERE :

În ziua de astazi stiinta cunoaste o larga dezvoltare, mai ales in domeniul

„inteligentei artificiale” si a atras dupa sine si dezvoltarea stiintelor umane. Desi omul exista de atatea milioane de ani , el nu a reusit sa se cunoasca pe sine , sa isi cunoasca originea si rostul sau clar, iar fiecare „pas” al tehnicii reprezinta un nou orizont in cunoasterea sa. Cu cat se dezvolta mai mult tehnica, mai exact cibernetica si genetica , cu atat stiintele umane par a nu mai gasi raspunsuri la toate intrebarile legate de om, care deriva din cea esentiala „cine este omul?”.De fapt, intreaga „istorie a umanitatii nu e altceva decat o incordare a omului de a se defini pe sine , de a-si stabili cat mai exact identitatea umana.Si in cadrul raportului dintre om si Univers stradania aceasta e fara sfarsit” [1 Alexandru Babes „Drama religioasa a omului” , Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975, p.37.].De aceea se poate observa ca exista un interes crescut pentru cercetari in domeniul religiei , dar de data aceasta nu mai sunt atat de ostile si acuzatoare pentru ca tehnica incepe, oarecum, sa-si recunoasca limitele.

Relatia dintre stiintele umane si religie incerc sa o surprind in prezenta lucrare,unde stiintele umane sunt reprezentate de psihoterapie,psihologie si psihiatrie.Principalul lor punct comun este omul,dar diferenta consta in modul diferit de a incerca sa-l defineasca.Bineinteles ca apare intrebarea de ce psihoterapia, psihiatria si psihologia si nu asistenta sociala care are acelasi punct comun cu religia.Inca si astazi putem spune ca asistenta sociala este de doua categorii,una se construieste pe baza stiintelor umane,iar cealalta incearca sa imbine cu religia,eu,desigur,ma voi referi la a doua categorie.Asistentul social,pe langa rolurile de agent al schimbarii,de profesor, de meditator,avocat, coordonator, jurist etc., are si rolul de consilier, iar in aceasta activitate, cu atat mai mult este necesar sa foloseasca atat elemente religioase cat si cele din stiintele umane si de aceea aceste domenii trebuie aprofundate.De asemenea,exista multe cazuri in care asistentul social e nevoit sa indrume clientul la un specialist:fie psiholog, psihiatru, psihoterapeut, fie duhovnic,iar aceasta decizie,trebuie sa o ia in conditiile unei bune cunoasteri a domeniului lor de activitate.In plus el are si rolul de preventie a disfunctiilor la nivelul macrosocial (politicile sociale), mezosociale(comunitatea si grupurile),microsocial (familia) si individual.Acum exista mentalitatea ca fluxul acestor disfunctii e de sus in jos,astfel ca de orice problema e raspunzator celalat si in special cel cu responsabilitate mai mare,dar,de cele mai multe ori,problemele sunt de jos in sus,sau cel putin in cercetarea si rezolvarea lor e necesar sa se porneasca de la propia persoana, in cazul asistentului social de la propriul client.Pentru a realiza aceste activitati este necesara o viziune cat mai corecta si completa despre om.O astfel de viziune incerc sa redau in prezenta lucrare pe baza scrierilor biblice si patristice.

În incercarea de a realiza un oarecare paralelism intre terapia ortodoxa si psihoterapia laica (ce se bazeaza doar pe latura umanista),se poate observa ca aparent aceste doua domenii au aceeasi utilitate,dar in realitate sunt diferite din punct de vedere al scopului,finalitatii,mijloacelor si metodelor folosite . Diferentierile rezulta din modul de a aborda problema omului,astfel terapia ortodoxa il are in centru pe Dumnezeu,iar psihoterapia il are in centru pe om,Dumnezeu fiind considerat fie prezent pe un plan secund (neavand o legatura directa cu omul),fie neexistand.In acest ultim caz se sustine ca religia e un fenomen istoric aparut din cele mai vechi timpuri datorita nestiintei,neputintei si fricii „Statius spunea ca frica i-a creat pe zei”. [2 Traducere de Tamara Muresanu „Psihologia religiei”,Editura Stiintifica si Enciclopedica,Bucuresti,1976,p.485.]De aceea,se afirma ca omul nu se naste religios,ci devine astfel in procesul interactiunii lui cu mediul social inconjurator caci „de-a lungul veacurilor fiecare noua generatie primea de la societate informatii despre asa-zisul caracter real al lumii transcendente si influentele ei asupra omului [ ... ].In acest mod,in modelul mental individual al lumii se cimenta ca unul din elementele constitutive si reprezentative despre supranatural”. [3 Ibidem,p.64.]

Un factor al continuitatii existentei religiei a fost faptul ca popoarele colonizatoare si clasele sociale bogate s-au folosit intotdeauna de religie pentru a-i domina pe oameni.In ziua de astazi religia este sustinuta de legitatile psihologice ale grupurilor mici ( fiind usor de manipulat), de contradictia dintre constientizat si neconstientizat,de fantezia si imaginatia omului fiind,astfel, doar o constructie mentala.„Particularitatea oamenilor religiosi nu consta in aceea ca incearca sentimente de mare intensitate si profunzime (asemenea sentimente pot fi proprii si oamenilor necredinciosi ),ci in aceea ca toate procesele lor emotionale sunt indreptate asupra unui obiect supranatural,neexistand in mod real,ci creat de inchipuirea lor religioasa” [4 Ibidem,p.31.].Toate aceste idei nu sunt decat rodul indepartarii de Dumnezeu (al unui mod de viata ce are ca scop existenta doar pentru sine,astfel negand orice forma a prezentei divine).Deci,daca Dumnezeu este inlocuit de om,atunci nu se poate vorbi decat de mandrie ca principala cauza a acestor divergente si multiple puncte de vedere despre om.

Pentru a usura lectura lucrarii am sa prezint pe scurt problematica fiecarui capitol dezvoltat.Astfel,in primul capitol voi aborda temele:omul,boala,scopul terapiei sau,mai corect spus,al vindecarii si modul de pregatire al persoanei care se straduieste sa ofere aceasta vindecare,iar abordarea va fi din dubla perspectiva:ortodoxa si psihologica.Acest capitol va aparea la un moment dat rupt de restul lucrarii,dar,de fapt el constituie baza teoretica pe care se construiesc urmatoarele trei capitole:cauzele,manifestarile si vindecarea slavei desarte si a mandriei,fiind privite,de asemenea,din ambele perspective.

Capitolul I

Psihoterapia ortodoxa sau cea laica?

motto: „omul e o taina, o enigma mereu de

descifrat.” [1 Parintele Amédée si Dominique Megglé-„Monahul si psihiatrul”,Editura Christiana,Bucuresti,1997,p.99.]

A.Cine este omul?

Încep mai intai cu stiintele umane, care incercand sa dea un raspuns la acea sta intrebare, ajung la o diversitate de conceptii referitoare la domeniul de aplica bilitate al psihoterapiei, la natura si modul de abordare a personalitatii omului si a problemelor pacientilor. La aceasta „lipsa a bazei teoretice si a abordarii siste mice uimitoare asupra personalitatii, se adauga si terminologia extrem de neprecisa si variata” [2 Ion Dafinoiu „Elemente de psihoterapie integrativa” , Editura Polirom, Iasi, 2000, p.16.] . ”Haosul terminologic, traduce haosul de intelegeri si definiri.” [3 Steluta Teodorescu „ Conceptia psihologica integrativa”, Editura Polirom, Iasi, 1976, p.15.]si astfel sunt frecvente cazurile cand intelesuri diferite se exprima prin termeni identici.De exemplu „sufletul pentru a fi obiect de studiu a fost secularizat fiind numit psihism” [4 Parintele Amédée si Dominique Megglé, op.cit.p.30.

]

Astfel psihicul din perspectiva psihoanalistica (psihologie abisala) are o structura compusa din trei parti dupa structura: Id (sinele) care e total inconsti- ent; e locul pulsiunilor instinctuale (libidoul) si izvor de energie primordiala. Este complet neorganizat si se conduce dupa principiul placerii. A doua parte este egoul (eul) ce evita neplacerea si durerea si regelmenteaza descarcari le Id ului conform cu cerintele lumii exterioare .Se conduce dupa principiul realitatii si astfel constiinta este una din functiile ego-ului.A treia parte este superego-ul (supraeul), o forta inconstienta care imprima ego-ului si Id-ului scheme morale, social valorice insusite in copilarie de la parinti. „Freud este primul care considera drept continut esential al inconstientului, instinctul sexual, libidoul. Acestea ar fi dupa el izvorul energiei psihice si factorul motivational de baza in jurul caruia s-ar centra comportamentul uman.” [9 V.Predescu, „Psihiatria”, Editura Medicala, Bucuresti, 1976, p.44.]Teoriile yungiene (cele mai apropiate de crestinism ) sustin ca inconstientul reprezinta modelul original aprioric de motivatie ce se dezvolta progresiv neputand deveni decat partial constient, fiind revelat prin simboluri.La nivelul psihicului omul vine cu mostenirea acelui psihic inconstient colectiv, ancestral, capabil sa-i imprime anumite predispozitii si prefiguratii, ultimile constituind rezervorul viitoarei constiinte. Celelalte definitii ale omului ar putea fi grupate in definitii statice (Platon, Hipocrate) ce sustin ca „personalitatea e o entitatea psihofiziologica sta bila, nemodificabila sub actiunea diverselor influente.” [10 Dr.Constantin Gorgos „Dimensiuni umane si medicale ale personalitatii”, Editura Medicala, Bucuresti, 1984, p.11.]; definitiile dinamiciste care considera ca structura activa a psihicului e data de formele interne ale individului: nevoia de compensare, trebuinta de autoactualizare si de pretuire, trebuinta de autorealizare si perfectiune (legata de atingerea celei mai inalte trepte din piramida trebuintelor a lui Moslow).Alte definitii sunt celeintegrativiste pentru care omul nu mai este doar o structura psiho-bio-functionala, ci bio-psiho-socio-culturala.Astfel se considera ca factorul activator al omului vine din mediu si din necesitatea de adaptare la el. Scoala romaneasca de psihologie s-a axat tot mai mult pe aceasta interconditionare psiho-biologica cu cea socio-culturala astfel incat omul e apreciat ca fiind transformator activ al acestei lumi. “Întreaga experienta este o sustinuta pledoarie pentru dialogul cu ceilalti [...], acel celalalt ,semenul nostru, care se proiecteaza in noi si asupra caruia ne proiectam.

Este justificata insistenta asupra caruia ne proiectam.Este intru totul justificata insistenta asupra alteritatii ( lumea celorlaltii) in care fiintam .Fiecare dintre noi fiind prezenti in alterioritatea care se ofera celuilalt.Asa se intelege de ce , undeva, psihismul se aseamana in primul rind cu universul; de ce, desi geneza psihismului are loc in creier, totusi, seamana mai putin cu creierul decat cu lumea si de ce nu este suficient sa derivam psihismul din conditiile de existenta ale realitatii, deci ale socialului:il derivam din determinismul social” [11 St.Stossel si D.Ogodescu „Normalitate psihica, boala, limbaj”, Editura Stiintifica, 1972, p.29.]

Iata cateva incercari de a defini omul, dar totusi, intreabarea ramane fara raspuns.De aceea s-a cautat o definire interdisciplinara, etimologica, istorica, didactica, exhaustina, epistemologica, dar fiind incomplete s-a incercat sa se dea un raspuns din perspectiva antropologica.Asa s-a ajuns la concluzia ca psihicul uman nu poate fi cercetat decat de pe pozitiile metodologiei materialist dialecti- ce.Materialismul sustine ca materia e factorul prim si determinant in timp ce psihicul, spiritul, constiinta e un factor secund si derivat.Metoda dialectica con- sta in abordarea fenomenelor ca unitatea a contrariilor in conexiune si interdependenta reciproca, in permanenta devenire si miscare.Din aceasta per- spectiva „psihicul este o forma particulara de manifestare , de reflectare a ma- teriei.” [12 Mihai Golu „ Normalitate psihica, boala, limbaj”Editura Stiintifica, 1972, p.29.] sub patru forme: mecano-fizica, chimica, biofiziologica (cu valoare adap tiva ) si psihica.În aceste conditii s-a ajuns la concluzia ca sediul psihicului il con stituie creierul.Legatura dintre creier si psihic este explicata de materiasti ca avand un caracter intern sau extern.Acesta din urma se refera la faptul ca psihi- cul, constiinta sunt de natura pur spirituala, divina, iar functionarea creierului nu face altceva decat sa puna in evidenta acest dat spiritual.Eccles afirma caci „ creierul si constiinta sunt doua substante , doua lumi diferite [...] ele coexista laolata ca unitati colectiv distinctive, care nu pot fi deduse una din cealalta.De aceea studiul functionarii creierului nu ofera nimic pentru definirea si interpre- tarea constiintei.” [13 Ibidem, p.66.].Acest tip de legatura este mult prea putin acceptat, datorita lipsei datelor concrete din urma cercetarilor.Pe de alta parte caracterul intern logic , al legaturii creier-psihic sustine faptul ca psihicul e o functie a creierului, un produs al unei forme superioare de organizare a materiei, iar forma cea mai inalta a psihismului e constiinta.Argumentarea acestei legaturi este sustinuta de cercetarile neurochirurgicale (diferite faze ale creierului cauzeaza tulburari in sistemul activitatii psihice) de la nivelul chimismului cerebral ( creierul are o homeostazie chimica ) si din dereglarile metabolismului creierului, iar din cer- cetarile psihosomatice se poate observa ca psihicul determina si tulburari soma tice si invers.

În concluzie , se ajunge totusi undeva aproape de realitate si anume: psihicul desi se manifesta printr-o parte materiala , prin mecanisme biofizice, in esenta sa ramane o functie de natura ideala nonsubstantiala , iar creierul nu e sursa activitatii psihice, ci doar organul si mecanismul ei. Proprietatea creierului de a efectua o activitate psihica este o potentialitate, o posibilitate. Însa problema este ca adevarata sursa a psihicului e considerata ca fiind influenta mediului intern si extern, psihicul devenind astfel o functie si o entitate de ordin relational, comunicational si informational. Materialismul sustinut si de evolutionism, pana la un anumit punct considera ca omul si lumea si ordinea din ea, au aparut din intamplare si s-a dezvoltat sub influenta mediului cautand mereu sa se adapteze, iar scopul vietii consta in permanenta transformare ajungandu-se la rezultate intamplatoare si aparente.

Pentru a intregi imaginea despre om, psihologii, au adaugat si rezultate- le cercetarilor din domeniul geneticii si ciberneticii. La acest nivel, despre inte- ractiunea dintre latura psiho-biologica si cea socio-culturala se vorbeste in ter- menii mecanismelor genetice si stimulii ambientali, acesta fiind procesul de im- primare. S-a observat ca viata are doua faze: evolutia filogenetica (genotipica) ca expresie a proprietatilor acizilor nucleici (detinatori ai „in formatiilor ereditare”) de a-si perpetua prin generatii structura lor complexa si care contine dispozitiile reactionale a materiei vii individualizate fata de conditiile mediului extern si intern. Deci genotipul fiind setul de caracteristici genetice fixat de la conceptie reprezinta matricea pe care se face constructia fenotipica. Aceasta a doua faza a vietii, evolutia individuala este rezultatul zestrei ereditare. Fenotipul se dezvolta si se schimba mereu. Binet chiar sustine ca „este inselatoare ideea ca, daca avem anumite caracteristici innascute, acestea nu presupun abilitati imobile deoarece ne aflam intr-o dezvoltare continua.” [14 Nicky Heyes si Sue Orrell „Introducere in psihologie”, Editura All Educational S.A.,Bucuresti, 1993, p.30.]

Daca cercetatorii ar cauta sa cunoasca si perspectiva crestina despre om, atunci toate rezultatele cercetatorilor lor ar avea alta conotatie, cu mult mai multumitoare. În acest sens se poate spune ca cel mai apropiat de gandirea pa- tristica este patristica este Yung, care sutine ca arhietipul omului este vesnic prezent si chiar ca realitate istorica prin intruparea Mantuitorului Iisus Hristos. Astfel „Yung interpreteaza chipul si il vede arhietip al sinelui” fiind, in acord cu Sf. Grigore de Nazians, „Iisus reprezinta chipul (Arhietipul )a ceea ce suntem”.„Sinele” este superior eului constient; daca acesta din urma este centrul constientului, sinele cuprinde partea inconstienta a complexului psihic (psihé) si constitue centrul totalitatii care pune problema integrarii a tot ce e „umbra”, problema unei transparente realizabile prin iluminare totala si preconizeaza un itinerariu al inaltarii: de la eul restrans, la sinele intreg [...]. În cele din urma omul ajunge ce este in esenta lui: chip, pecete al Arhietipului” [15 Paul Evdokimov „Femeia si matuirea lumii”, vol. I, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timisoara, 1998, p.184.]. Unul din discipolii lui Yung, Küngel foloseste termeni mai expresivi: chip conducator, chip calauzitor si indrumator.

Din punct de vedere teologic, persoana este expresia intregii fiinte a omului, om care nu este altceva decat trup si suflet. Acestea, insa, nu sunt simple entitati aparute instantaneu sau prin evolutia altor specii ce au fost create intr-un tot de catre Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Lui. Deci despre persoana nu se poa- te vorbi in afara de relatia cu Dumnezeu. Studiat etimologic cuvintul persoana vine de la termenii grecesti prosopon si ipostas. În starea naturala prosoponul nu e decat o potentialitate care devine ipostas prin combinare cu harul, adica persoa-a nu mai este umana, ci este una in care se uneste divinul cu umanul, se realizeaza teandrismul.

„Orice fiinta omeneasca are intr-insa un rudiment de persoana, un centru psihologic de integrare care face sa graviteze totul in jurul sinelui metafizic si formeaza constiinta de sine; acesta este prosoponul, ca un dat natural al substa- ntei. Ipostasul este acest punct inaintat al chipului Lui Dumnezeu, imago Dei, organul si locul comuniunii cu Dumnezeu care asigura structura teandrica a chipului lui Hristos si noi vom fi asemenea Lui. „Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva de sus , nu va putea sa vada imparatia lui Dumnezeu” (In 3/3). Acest teandrism este dupa continut in germene in imago Dei. În functie de gradul sau de actualizare rasare si infloreste ipostasul din prosopon, trece fiinta fireasca la fiinta hristica.” [16 Ibidem, p.50-51.]

Bineinteles ca aici se face referire la Taina Botezului si Mirungerii cu pecetea darurilor, caci prin ele chipul devine asemenea chipului lui Hristos„Caci in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat”. Abia in aceste conditii se poate spune ca prosoponul contine in germene toate virtutile si darurile primite prin aceste taine, iar ipostasul este cultivarea lor cu ajutorul vointei, harului si mi- lostivirii lui Dumnezeu, pana se ajunge la asemanarea cu Hristos Dumnezeul. Aceasta fiind, de fapt, si menirea omului, iar prin realizarea de sine trebuie sa se inteleaga „atingerea” adevaratei persoane.

„Din perspectiva ontologica toti oamenii sunt „persoane” chiar si satana.Din perspectiva soteriologica insa nu toti suntem „persoane”, intrucat nu toti am do- bandit asemanarea cu Dumnezeu”. [17 Mitropolitul Hiesotheos Vlachos „Psihoterapia ortodoxa”, vol. I , Editura Învierea, Arhiepiscopia Timisoara,1998, p. 184.] Într-adevar, dupa cadere, omul a pierdut a- semanarea dar nu si chipul, caruia, desi slabit, nu-i ramane tendinta, aspiratia spre Dumnezeu, spre absolut, der absolutul si-a pierdut adevarata valoare pentru om. Structurile naturii umane raman esential aceleasi dar ele se activeaza in mod contrar firii. De aceea, Mantuitorul Iisus Hristos a murit si a inviat pentru noi pentru a reda posibilitatea asemanarii , a unirii cu Dumnezeu prin har. Prin inviere Hristos ne impartaseste tuturor harul Duhului Sfant, in acest sens scria Sf. Ioan Gura de Aur in omilia ce se citeste in dimineata zilei de Pasti „Pentru aceasta intrati toti in bucuria Domnului vostru si cei dintai, ca si cei din urma, luati plata; bogati si saraci impreuna dantuiti; cei ce v-ati infranat si cei lenesi cinstiti ziua; cei ce ati postit si cei ce nu a ati postit astazi.” [18 Paul Evdokimov, op.cit.p.80.]

Mantuitorul e izvorul Sfintelor Taine,iar Biserica e cea care le adminis- treaza pentru ca „Omul care a devenit mediul prin excelenta al puterii lui Dumnezeu asupra materiei si a asupra tuturor oamenilor prin gesturi si materi- e”. [19 Preot Prof.dr.Dumitru Stamiloaie „Teologia Dogmatica Ortodoxa”,vol III , Editura Institului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,Bucuresti,1996,p.9-10.] Prin sfintele Taine omul e pe drumul „mantuirii care inseamna tocmai pen- etrarea materiei de spiritual,spiritualizarea si sfintirea materiei,precum si capa- citatea ei de a fi mediu al harului.De aceea Sfintii Parinti considera ca ar fi mult mai potrivit ca omul sa fie numit macrocosmos pentru ca el contine in sine mate- ria si spiritul si nu materia pe el.

Doar prin vointa ajutata de harul primit in primul rand prin Sfintele Taine, se poate realiza asemanarea prin virtuti,caci,”dupa chip inseamna asadar mintea si libertatea,iar „dupa asemanare”-asemanarea in virtute pe cat e cu pu -tinta” [20 Sfantul Grigorie de Naziniz Laudem Basilii ar.43,48,apud. D.Staniloaie , op.cit,vol I,p.272.]Un chip deplin e un chip ce se actualizeaza in miscarea de asemanare. Acest lucru nu e posibil decat prin viata ascetica si cea sacramentala care se sustin reciproc,se interconditioneaza,desi prin prima se realizeaza un suis trep- tat,iar prin a doua harul este oferit dintr-o data.

Sfintii Parinti,vorbind despre chipul lui Dumnezeu in om,se refera la cele trei puteri ale sufletului [21 J.C.Larchet „Terapia bolilor mintale”,Editura Harisma,Bucuresti,1997,p.38.]:prima este puterea vegetativa(vitala) si o poseda toate fiintele vii:oamenii,animalele si plantele.Functiile ei sunt :hranirea,cresterea, re producerea,asigura functionarea organelor vitale si reprezinta sursa vietii in or- ganism la nivelul vegetativ scapand vointei si controlului uman.A doua putere este cea animala (comuna animalelor si omului).Împreuna cu puterea vegetativa constituie partea irationala (poftitoarea) a sufletului si are ca drept componente:iritarea sau inflacararea (de unde rezulta agresivitatea),vointa in dimensiune ei combativa,senzualul (cu pofta, afectivitatea si inclinatiile) si imaginatia elementara,nerationala.A treia putere e cea de judecata (proprie omului) cu doua facultati:ratiunea si spiritul sau intelectul (nous). Aceasta putere reprezinta principiul constiintei in sens psihologic si moral al capacitatii de autodeterminare,al polului superior al vointei lui, al libertatii si al tuturor functiilor intelegentei intre care se disting:mai intai inteligenta intuitiva (nous-ul propriu-zis) care e facultate a contemplatiei si sursa a oricarei cunoasteri,iar in al doilea rand ratiunea(logos) si tot ce provine din inteligenta: gandi- rea,reflectia,judecata,discernamantul,discursul interior, limbajul si memoria. Prin sufletul rational omul este capabil sa conduca facultatile „partii” sale irationale:elementul iritabil, poftitor si tot ce izvoraste din afectivitate si ima- ginatie,iar nous-ul este principiul unitatii fizice,spirituale si mijlocul unirii lui cu Dumnezeu.Aceasta din urma este cel ce controleaza activitatea psihica a sufletului rational si sa conduca fluxul si continutul gandurilor si amintirilor.Sufletul este unul prin natura,neimpartit si nedivizat,dar Sfintii Parinti au distins aceste trei puteri care nu sunt altceva decat o reprezentare trihotomica folosita pentru a pune in valoare functia de comuniune cu Dumnezeu care se gaseste in om.Dar trebuie bineinteles ca omul este o fiinta dihotomica,formata din trup si suflet, insa spiritul este cel ce se exprima prin sufletesc si trupesc facandule duhovnicesti.

Sfantul Grigorie Palama in incercarea de a lamuri problema sufletului foloseste terminologia din Sfanta Scriptura apropiindu-se tot mai mult de ea. Astfel, nous-ul la Sfantul Grigore Paloma este mintea prin care se desemneaza atat esenta sufletului (nous-ul propriu- zis) ce se afla in inima „sa nu va potriviti cu acest veac ci sa va schimbati prin innoirea mintii [...]sa cugeti fiecare spre a fi intelept,precum Dumnezeu,i-a impartit masura credintei”(Rom 12/2-3) cat si energiile sufletului (ratiunea si tot ce provine din inteligenta „daca ma rog intr-o limba straina,duhul meu se roaga,dar mintea este neroditoare.Atunci ce voi face? Ma voi ruga cu duhul,dar ma voi ruga si cu mintea;voi canta cu duhul,dar voi canta si cu mintea . Fiindca, daca vei binecuvanta cu duhul,cum va raspunde omul simplu <> la multumirea ta,de vreme ce el nu stie ce zici? (I Cor 14/14-16).Astfel „fiind imateriala, mintea se afla atat in afara de trup cat si in trup folosindu-se de inima in chip tainic, ca de primul organ trupesc al mintii [...].Mintea are esenta si energie, ca esenta ea se afla in inima, iar ca energie iese afara din trup , lucrand in ganduri si concepand „chipurile lucrurilor”.În starea sa naturala, mintea intra in inima (altfel spus energia intra in esenta), inaltandu-se in acest chip spre Dumnezeu.” [22 Mitr. Hierotheos Vlachos ,op. cit. , p.149. ]

Într-adevar, in inima trupeasca se afla esenta sufletului:inima duhov- niceasca, dar aceasta nu inseamna ca este si sediul intregului suflet, „numele de om nu se aplica sufletului si trupului in mod separat, ci la amandoua impreuna, caci impre una au fost create dupa chipul lui Dumnezeu.” [23 Sf.Grigorie Palama, Prosopopeae,p.150,col 1361.apud D.Staniloaie,op.cit.p.271.]Adica nici o compo- nenta a omului nu are calitate de chip in mod separat,ci numai intrucat omul intreg se manifesta prin fiecare parte si functiune” [24 D.Staniloaie,op.cit.vol.I.p.271.]Deci sufletul se gaseste in tot trupul,in fiecare madular,asigurand viata si miscarea lui „sufletul,sustinand trupul in care a fost zidit,e pretutindeni in trup,nu ca in spatiu,nici ca cel ce e cuprins,ci ca cel ce il sustine,il cuprinde si il face viu,fiind astfel dupa chipul lui Dumnezeu” [25 Mitropolitul Hierotheos Vlachos,op.cit.p.126.]. Datorita acestor „strapungeri” a trupului de catre suflet,relatia dintre trup si suflet este interconditionata.Astfel atata timp cat organele tru-esti,necesare realizarii activitatii sufletului,nu sunt capabile sa asigure functia lor instrumentala,sufletul ramane total neexprimat (in cazul embrioului) sau partial neexprimat (in cazul alterarii functiilor unor organe). Aceasta nu inseamna ca sufletul nu exista in trup sau in acele organe,dar el se manifesta in corelatie cu formarea si perfectionarea trupului.Trebuie tinut seama ca sufletul e de esenta spirituala,inteligibila si el este cel care da viata trupului,iar cand sufletul se conduce dupa Dumnezeu (asa ar trebui sa fie pentru fiecare) atunci trupul se va lasa condus de suflet si toate „gesturile si actele lui sunt cuvinte ce prelungesc in trup credinta din suflet [..].Sufletul e un mare muzician,un mare artist,iar trupul e un organ tinand loc de chitara” [26 Preot.Prof.Dr.Dumitru Staniloaie-„Spiritualitate si comuniune in Liturghia Ortodoxa”,Editura Mitropoliei Olteniei,Craiova,1986,p.410.].Dar de cele mai multe ori trupul o ia inaintea sufletului din cauza celor doua stari: irascibiliatea sau dorinta si aceasta pentru ca sufletul pastreaza totdeauna o dubla predispozitie:pe deoparte spre prototip,care e originea sa,pe de alta parte spre lumea materiala cu care are in comun modul de a incepe existenta.În concluzie asa cum „intre Dumnezeu exista un gen de relatie,relatie asemanatoare exista si intre trup si suflet,precum intre om si Dumnezeu prin intermediul sufletului” [27 Preot Dr.V.Raduca-„Antropologia Sfantului Grigorie de Nyssa”,Editura Institul Biblic si Misiunea Bisericii Ortodoxe Romane,Bucuresti,1996,p.92. ].

Relatia dintre Dumnezeu si om este in primul rand sustinuta de faptul ca e de doua ori creata de Dumnezeu:prin botezul intre Hristos si creatia initiala „prin suflarea lui Dumnezeu cand apare in om un tu a lui Dumnezeu,care e chip a lui Dumnezeu,caci acest tu sa spuna si el eu si poate spune si el lui Dumnezeu Tu” [28 D.Staniloaie-„Teologie dogmatica ortodoxa”,Editura Institutul Biblic si Misiunea Bisericii Ortodoxe Romane,Bucuresti,1996,vol.I,p.269.]. Deci,Dumnezeu a facut sufletul nematerial,necompus, indivizibil si nemuritor „Trupul se intoarce in pamant iar sufletul merge la Dumnezeu care l-a dat”. (Ecleziast 12/7).Scopul creearii omului este triplu:in raport cu Dumnezeu este de al cunoaste,iubi si de a se impartasii de viata dumnezeiasca „Slaviti,dar,pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru,care sunt ale lui Dumnezeu”(I Cor 6/20);in raport cu universul material este de al umaniza ca mijlocitor,ca profet al voii lui Dumnezeu, jertfitor in numele acestei lumi materiale;iar in raport cu sine scopul omului este de a realiza desavarsirea fiintiala, personala pana la asemanareau Dumnezeu,prin dezvoltarea virtutilor sale. Dupa cum se poate vedea scopul omului in viata nu poate fi despartit de Dumnezeu ,fara care omul nu are sens,caci „daca sufletul traieste,el traieste nu pentru ca este viata,ci pentru ca se impartaseste de viata.Sufletul se impartaseste din viata pentru ca Dumnezeu voieste ca el sa traiasca,caci sufletul nu traieste prin el insusi,cum traieste Dumnezeu” [29 Sfantul Iustin Martirul-„Dialogul cu iudeul Triphon”, I.6,p.99, apud. Preot, conf.Dr.George Remete-„Dogmatica ortodoxa”,Editura Reintregirea,Alba-Iulia , 2000,p.190. ].Iar daca intreaga viata este centrata in jurul lui Dumnezeu care este vesnic si sufletul fiind nemuritor,se intelege ca via ta aceasta nu este decat o pregatire,cu ajutorul lui Dumnezeu pentru viata cea vesnica in care sufletul isi pastreaza intacte isusirile, identitatea, amintirea si constiinta responsabilitatii.

În concluzie,atata timp cat psihoterapeutii vor continua sa se conduca dupa propriile lor conceptii despre om (prezentate la inceput), rupandu-l pe om de adevarata lui existenta,de vesnicia fiintei lui,”trunchindu-l”,limitandu-l la viata aceasta care nu e decat o lupta pentru adevarata viata,ei nu vor reusi sa-i sprijine pe oameni.

B.Ce este boala?

Oferta anului

Reducere 2020